Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, demarează lucrările de restaurare ale Conacului Emil Racoviță, anunță Raluca Turcan – Ministrul Culturii pe pagina sa de Facebook.
Restaurarea acestui simbol al patrimoniului național reprezintă o inițiativă ce reflectă angajamentul nostru ferm față de conservarea și promovarea bogăției culturale a României.
Institutul Național al Patrimoniului a semnat contractul de execuție pentru lucrările de restaurare, consolidare și punere în valoare ale acestui monument istoric de o importanță deosebită. Cu o investiție de 14.518.235,08 lei, fără TVA, și o durată de execuție de 3 ani, ne propunem să aducem la viață o parte esențială a moștenirii noastre culturale.
Situat în satul Emil Racoviță, comuna Dănești, județul Vaslui, monumentul istoric reprezintă o adevărată comoară a identității naționale. Prin restaurarea acestuia, Ministerul Culturii se angajează să conserve și să pună în valoare această importantă parte a moștenirii noastre culturale, cu scopul de a o transmite mai departe generațiilor viitoare.