Situație ciudată pe Aleea Călăreților din municipiul Sibiu. Jurnaliștii Sibiu Independent au vorbit zilele trecute cu doamna Nicoleta Maria Ancăș, proprietara unei case situate la nr.33. Primăria Sibiu și-a „adus aminte” după 20 de ani, că 75 de metri dintr-o curte este domeniul public și a organizat o licitație.
Declarații contradictorii între Primăria Sibiu și proprietara unei case situate pe Aleea Călăreților din Sibiu! La solicitarea Sibiu Independent, autoritatea locală a declarat faptul că doamna Ancăș s-a retras din licitație, astfel terenul fiind câștigat de vecinul său. Însă, recontactată de jurnaliștii Sibiu Independent, doamna Ancăș Maria a explicat faptul că nu s-a retras din licitație, doar că prețul pe metru pătrat ajunse-se la un preț aberant de mare. Prețul de pornire per metru pătrat a fost de 290 euro + TVA iar pasul de licitație a fost din 5 în 5 euro. Astfel, având o situație financiară deosebit de bună, vecinul casei de pe Aleea Călăreților din Sibiu a plusat până la suma de 305 euro +TVA per metru pătrat. Astfel, o bucată de 75 de metri pătrați, pe sub care trec conducte de gaz și alte utilități, a fost vândut cu peste 27.000 de euro.
„Eu am participat la licitație, am depus ofertă valabilă, în plic. Și așa preț mare, 291 euro mp +TVA. Nu m-am retras din licitație! Nu am mai putut să ofer prețul la care a ajuns mp. Un preț mai ceva ca în Dubai pe un teren pe care nu poți să faci nimic. Nu se poate scoate la vânzare un teren care nu este liber de sarcini! PUNCT! Gardul, acum 20 de ani, am făcut cerere la Primăria Sibiu pentru reglementarea juridică. Am sesizat la vremea aceea faptul că după măsurători, a rezultat o bucată în plus, însă ei au spus atunci că avem voie să ne aliniem cu gardul vecinilor iar apoi fac ei reglementarea juridică. De atunci, am stat 20 de ani fără griji sau alte probleme din partea Primăriei Sibiu. Noi nu am știu că nu au continuat demersurile de reglementare. Am avut chiar și un stejar pe linia porții, am făcut cerere să vină să-l taie. Și l-au tăiat! Recent, noi am cerut să se reglementeze situația, am dorit să-l cumpărăm direct. Am zis că este ok, că o să plătim prețul acela exorbitant. Degeaba, s-a făcut licitație! Ori noi nu ne putem pune cu situația financiară a vecinului. Avea posibilitatea să mărească foarte mult în sus. De ce, acum 20 de ani mi-au dat aprobare pentru gard și pentru reglementarea juridică?!.” a declarat doamna Ancăș Maria
Conform surselor Sibiu Independent, Stephan Max Johannes Braune este vecinul care a câștigat licitația ar fi prieten bun cu Președintele României, Klaus Iohannis.
„În urma reglementării situației juridice a terenului din zona str. Aleea Călăreților nr.33, Primăria Sibiu a constatat faptul că familia Ancăș a ocupat ilegal o suprafață de teren care aparține Municipiului Sibiu. Cei în cauză au fost notificați să elibereze domeniul public de gardul construit fără autorizație și să se retragă la limita de proprietate. În acest context doamna Ancăș a solicitat să cumpere de la Primăria Sibiu acest teren în suprafață de 75 mp pe care l-a ocupat ilegal. Primăria Sibiu i-a transmis acordul de principiu pentru organizarea unei proceduri de vânzare a terenului și condițiile pentru organizarea licitației publice, conform legii. În cadrul procedurii s-au prezentat 3 ofertanți, doamna Ancăș retrăgându-se din licitație. În ceea ce privește dreptul de trecere, noul proprietar al terenului are obligația legală, conform Codului Civil, să acorde doamnei Ancăș dreptul de trecere către proprietate.„ a transmis Primăria Sibiu