20.2 C
Sibiu
joi, 04 iulie, 2024

Junii Sibiului își poartă cântecul și jocul în Banat

Știri din Județ

Joi, de 4 iulie 2024, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va susține un spectacol de anvergură, în cadrul ediției 33 a Festivalului Internațional de Folclor de la Timișoara: Festivalul Inimilor. Jocul Junilor va fi completat de frumoase cântece sibiene, în interpretarea artiștilor: Alina Bîcă, Robert Târnăvenu, Traian Stoiță, Adrian Neamțu.

Pentru Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” participarea la Festivalul Inimilor de la Timișoara este o tradiție, artiștii sibieni fiind prezenți în nenumărate rânduri pe scena acestei manifestări internaționale, aflate la cea de-a 33-a ediție. În acest an, Junii Sibiului își aduc contribuția la spectacolul folclorului mondial din Timișoara cu un program special dedicat bogatului patrimoniu cultural imaterial al județului Sibiu; dansatorii și instrumentiștii ansamblului, soliștii Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Traian Stoiță și taragotistul Adrian Neamțu evoluează joi, 4 iulie, în spectacolul organizat în Parcul Rozelor din Timișoara.

Conducerea muzicală a Ansamblului Folcloric Profesionist„Cindrelul-Junii Sibiului” este asigurată de Radu Dinescu, coregrafia este semnată de Theodor Vasilescu și Silvia Macrea, iar asistent coregraf este Alesea Sas. Conceptul artistic al spectacolului îi aparține managerului Silvia Macrea.  

Publicitate

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” funcționează în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, instituție a cărei activitate este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri