14.1 C
Sibiu
vineri, 13 septembrie, 2024

Focus in the Park Sibiu, ziua 2: Goran Bregovic și Bosquito au făcut senzație. Plus surpriza plăcută Dora Gaitanovici

Știri din Județ

Focus in the Park are loc în aceste zile în Parcul Sub Arini. Dincolo de critica adusă de ziarul nostru Primăriei Sibiu, nu organizatorilor, că permite regulamente de ocuparea domeniului public ce se bat cap în cap, festivalul a reușit vineri, în a doua zi, să umple zona alocată, mai ales la concertul lui Goran Bregovic.

Dacă prima zi de Focus in the Park, joi, nu a fost foarte aglomerat, cu excepția la final la concertul Deliei, a doua zi lucrurile au stat cu totul altfel. Lista de formații anunțate pentru vineri a atras mult mai mult public, nu doar sibieni, ci și veniți din alte părți ale țării sau chiar din străinătate.

Trebuie spus că organizarea la acces și în interior a fost ca la carte, iar spațiul era curat la debutul zilei 2, semn că spectatorii din prima zi au fost atenți la aruncatul gunoaielor, dar și parteneriatul cu SOMA și-a spus cuvântul.

Radu Almășan, Bosquito

Atracțiile zilei 2, au fost Bosquito și Goran Bregovic, acesta pentru prima oară la Sibiu. Dar au început cu o surpriză plăcută: Dora Gaitanovici. Cântăreața, alături de formația ei, care la 18 ani era la Cerbul de Aur, apoi la Eurovision, arată că talentul ei a crescut odată cu vârsta. Vocea deosebită, alături de orchestrația bine interpretată de rock alternativ cu elemente folclorice a reprezentat o bună ocazie de a asculta muzică de calitate, din valul nou de interpreți români.

Dar grosul publicului era pregătit pentru Bosquito. Deși au mai fost la Sibiu în concerte prin cluburi, formația atrage în continuare public numeros, mai ales din rândul femeilor. Deși au interpretat piese noi, tot cele vechi, care i-au făcut celebrii, au stârnit cele mai puternice reacții pozitive de la public. După 24 de ani de la primul album care i-a făcut celebrii, Radu Almășan, solistul trupei, încă are o voce impresionantă. De remarcat și talentul deosebit al chitaristului Ciprian Ioan Pascal.

Goran Bregovic a fost senzația serii

De departe, senzația serii mult așteptată a fost Goran Bregovic și orchestra sa. Melodiile compuse de acesta de-a lungul anilor, adesea inspirate din folclorul est-european, rroma, dar și din cântece vechi de pe vremea războaielor mondiale, au antrenat publicul. Adesea nori de praf se vedeau peste mulțimea de oameni care dansau „de li se rupeau opincile”, cum ar spune bătrânii.

Ca medie de vârstă, la acest concert au fost mulți oameni peste 35 de ani, care ascultă piesele lui Goran încă din anii 90 sau chiar mai demult. Bregovic, la 74 de ani, a lăsat multe piese să fie interpretate vocal, majoritar de colegii săi de orchestră. Dar, în partea a doua, poate și din reacția foarte bună a publicului a cântat piese vechi celebre compuse de el, multe din filmele lui Kusturica.

Omul din spatele festivalului Focus in the Park

Am mai scris despre Sebastian Marcovici, cunoscut în Sibiu mai ales pentru fotografie. Relația sa profesională cu Primăria Sibiu l-a atras în spirala politică publică, deși fotograful Marcovici nu are treabă cu domeniul respectiv. Dar el este și cântăreț de rock alternativ și festivalul Focus in the Park a apărut acum ceva ani tocmai din dorința sa de a promova muzica alternativă, încă puțin vizibilă în spațiul public la noi în țară.

Din punct de vedere organizatoric, ediția din acest an este bine pusă la punct. Cu mulți sponsori și parteneri, dar și cu finanțare de 300.000 de lei de la Primăria Sibiu. Mărul discordiei a fost faptul că Primăria nu are un regulament de ocuparea a domeniului public unitar, așa cum SIBIU INDEPENDENT a arătat în mai multe materiale de presă.

Oricum, la o evaluare din afară a costurilor festivalului acestea depășesc cu foarte mult suma alocată de la Primăria Sibiu și chiar cu public plătitor de bilete și sponsori mari, nu știu dacă la final organizatorii când trag linie nu rămân chiar cu bani de dat din buzunar. Mai ales că lista formațiilor din acest an include multe nume mari, unele internaționale.

Mai trebuie remarcată și sonorizarea și jocul de lumini foarte bine puse la punct. Poliția, Jandarmeria și ISU sunt prezenți peste tot în festival cu oamenii lor. Chiar am remarcat că polițiștii au decis să închidă unul din comercianții de alcool, probabil pentru încălcarea legii. Asta, evident, nu este problema organizatorilor, ci a comerciantului respectiv. Plus lipsa incidentelor a fost de bun augur pentru ca oamenii să simtă relaxați și în siguranță.

Sursa FOTO: Siteul oficial Focus in the Park

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Posturi vacante la cantina Arhiepiscopiei Sibiu

BCR Sibiu Open se apropie de start