Centrul de reabilitare medicală din cadrul Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu a fost extins și modernizat printr-o investiție de 19,7 milioane de lei. Proiectul a fost finanțat din fonduri europene, prin Programul Sănătate, și include echipamente moderne pentru recuperarea ortopedică și neuromotorie a copiilor.
Centrul funcționează la mansarda clădirii Spitalului de Pediatrie de pe strada George Barițiu și deservește aproximativ 300 de pacienți în fiecare lună, atât din municipiul și județul Sibiu, cât și din alte județe.
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, arată că investiția face parte dintr-o serie mai amplă de lucrări și dotări realizate în ultimii ani la Spitalul de Pediatrie.
„Investițiile constante pe care le-am făcut în acest Spital au creat condițiile pentru creșterea calității serviciilor oferite. Am extins unitatea de primiri urgențe și am dotat-o corespunzător, am extins ambulatoriile și le-am echipat cu aparaturi moderne. Au fost cumpărate echipamente de ultima generație pentru diagnostic și tratament. Acum s-a finalizat și extinderea centrului de reabilitare medicală din Secția de Ortopedie și utilarea lui cu aparaturi de ultimă generație pentru copiii care au nevoie de recuperare ortopedică și neuromotorie, precum și de terapii specializate. Spațiul existent anterior era insuficient pentru că în fiecare lună Centrul primește aproximativ 300 de pacienți din municipiul și județul Sibiu, dar și din alte județe”, a declarat Astrid Fodor.

Centrul a fost extins cu 170 de metri pătrați
Spațiul centrului a fost extins cu 170 de metri pătrați, fiind realizate lucrări la șarpantă, noi compartimentări, înlocuirea tâmplăriei, închiderea casei scărilor și intervenții pentru securitatea la incendiu.
În urma lucrărilor, centrul dispune de trei săli de kinetoterapie, o sală de electroterapie, cabinet medical, vestiar și grup sanitar.
Lucrările au fost executate de NV Construct SRL și au costat 2,6 milioane de lei.
Echipa centrului este formată din doi medici de reabilitare medicală, șase kinetoterapeuți și două asistente de electroterapie. Specialiștii colaborează cu medicii ortopezi și neurologi pentru stabilirea unor programe individualizate de recuperare.
Sisteme pentru recuperarea mersului, echilibrului și mobilității
Sala principală de kinetoterapie este dotată cu bare paralele pentru exerciții de mers, bandă de mers, bicicletă medicală și un sistem pentru antrenarea echilibrului și controlului posturii.
Echipamentele permit realizarea unor exerciții pentru mobilitate, echilibru, coordonare și forță, adaptate vârstei și afecțiunilor fiecărui copil.
Pentru terapiile individuale a fost amenajată o sală destinată inclusiv bebelușilor cu întârzieri în dezvoltarea motorie și copiilor cu afecțiuni neurologice sau ortopedice. Aici a fost instalat sistemul Armeo Spring, utilizat în recuperarea funcțională a mâinilor.

Terapie virtuală și recuperare robotizată
Printre dotările noului centru se află și camera de terapie virtuală și interactivă Nirvana. Imaginile proiectate și interacțiunea cu mediul virtual sunt folosite pentru a stimula copiii să participe la exerciții și pentru dezvoltarea mișcării, coordonării, echilibrului și atenției.
Un alt echipament modern este sistemul robotizat Andago, destinat susținerii mersului și mobilității. Aparatul susține greutatea corporală și permite copiilor să exerseze mersul asistat și controlat, în funcție de posibilitățile fiecărui pacient.
Sala de electroterapie a fost dotată cu două sisteme care generează curenți de frecvență joasă, medie și înaltă, utilizați în programele de recuperare.
În dotarea centrului au mai intrat un sistem Deep Oscillation, un sistem VibraMoov bazat pe vibrații controlate, un laser de înaltă frecvență și o zonă pentru aplicații cu parafină.






