În inima Transilvaniei, comuna Biertan se alătură comunităților din întreaga Europă pentru a celebra Zilele Europene ale Patrimoniului 2024. Pe parcursul zilelor de 20-21 septembrie, Biertan va deveni centrul unei sărbători culturale pline de evenimente ce evidențiază bogata moștenire istorică a regiunii.
Sub tema propusă de Consiliul Europei pentru anul acesta – „Rute, Rețele și Conexiuni”, vizitatorii sunt invitați să descopere frumusețea patrimoniului local printr-o serie de activități diverse, care includ un târg de producători locali, ateliere de patrimoniu, tururi arhitecturale și drumeții ghidate în peisajele pitorești ale zonei, precum și un concert unic în biserica fortificată.
Evenimentul debutează în 20 septembrie de la ora 18 cu o paradă stradală inedită, „Amurgul Baroc”, parte a proiectului „Moștenirea”, inițiat de maestrul Mihai Mălaimare. Proiectul cultural este realizat de ULBS și Fundația Masca, cu sprijinul JTI, în parteneriat cu Teatrul Național Radu Stanca și cofinanțat de Consiliul Județean Sibiu.
Integrată sub umbrela mare a evenimentului, Ziua Porților Deschise este un concept nou care invită participanții curioși să exploreze misterul din spatele porților deschise ale caselor săsești, să descopere povești și bunătăți oferite de localnici sau să se bucure de diverse activități inedite, precum o sesiune de yoga într-o șură tradițională, atelier de preparat zacuscă, dar și multe altele.
Pe parcursul zilei de 21 septembrie, Muzeul Astra și Asociația Designers, Thinkers, Makers vor oferi o serie de ateliere de patrimoniu interactive pentru copii și adulți.
Cei interesați de gastronomia locală vor putea savura preparate tradiționale atât la târgul de producători locali cât și la brunch-urile organizate la punctele gastronomice locale, precum Casa Dani Biertan și Copșa Mare 122, sau să viziteze Crama Biertan pentru a descoperi poveștile acesteia și vinuri autentice din regiune.
În plus, cei pasionați de natură și istorie pot participa la drumeții tematice oferite de Colinele Transilvaniei și Anii Drumeției sau la un tur arhitectural al satului Biertan ghidat de istoricul Răzvan Pop, toate oferind o perspectivă profundă asupra peisajelor și monumentelor transilvănene.
De asemenea, evenimentul include un concert excepțional susținut de MINDTHEGAP Trio și Flow.Strings, care va avea loc în Biserica Fortificată din Biertan, seara de la ora 19.00. Concertul face parte din proiectul special „MOTHERLAND” și va fi urmat de un after party sub cerul înstelat, în curtea bisericii, unde gustările locale și cocktailurile artizanale vor completa această experiență de neuitat.
“Mă bucur să găzduim această sărbătoare în Biertan – Satul de Poveste al anului 2024 și unul din cele mai reprezentative situri rurale UNESCO, precum și în celelalte două sate aparținătoare comunei noastre, desemnată, tot în acest an, Comuna Comunelor din România. Vă așteptăm în număr cât mai mare să vă bucurați de agenda bogată de activități pe care am pregătit-o. Evenimentele organizate cu acest prilej sunt deschise tuturor cetățenilor, oferind o ocazie rară de a explora și aprecia bogăția culturală și istorică a Transilvaniei, într-un cadru autentic și pitoresc.” – este invitația transmisă de primarul comunei Biertan, domnul Mircea Mihai Dragomir.
Detalii și informații suplimentare sunt disponibile pe pagina dedicată a evenimentului și pe mindthegapfoundation.org