În urma ședinței extraordinare a consiliului local de azi, 27 aprilie, propunerea înaintată de consiliera USR Diana Mureșan a fost aprobată de consiliul local cu 13 voturi. Această propunere prevede interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Sibiu, excepția fiind Loteria Română, unde va fi impusă o taxă de 10 lei pe mp.
În cadrul ședinței, atât consilieri locali cât și cetățeni interesați au purtat o dezbatere pe acest subiect, iar opiniile au fost majoritar pentru interzicere. Grupul PSD, care inițial a susținut reglementarea, a hotărât să susțină verbal interzicerea, citând rezultatul ultimului sondaj realizat de Primăria Sibiu ca fiind principalul motiv pentru decizie. Cu toate acestea, social democrații s-au abținut de la vot în cazul propunerii USR.
AUR a susținut proiectul înaintat de USR, chiar și dacă aceștia au prezentat propriul proiect privind interzicerea. Proiectul AUR a fost la rândul lui susținut de Mureșan, aceasta susținând că a existat o înțelegere de susținere mutuală între ea și consilierul AUR Constantin Dincă. Singurul vot pentru proiectul de reglementare propus de Primarul Astrid Fodor a fost cel al consilierului FD Leția Victor.

Argumentele pro și contra
Pentru a susține interzicerea, pe lângă consilierii locali, și-au exprimat părerile mai mulți cetățeni. Printre numele deja cunoscute din cadrul ultimelor dezbateri pe acest subiect au fost psihologul Mihai Copăceanu și reprezentanții ASPASIB. Pe lângă aceștia, au existat și părinți, profesori sau chiar tineri care au susținut puternic această cale.
Argumentele principale ale acestora au fost impactul masiv pe care jocurile de noroc îl au asupra comunităților și capacitatea acestora de a distruge vieți. Mihai Copăceanu a punctat și lipsa dovezilor științifice privind existența unor efecte adverse serioase care ar putea veni împreună cu o astfel de măsură. Psihologul a remarcat și că, până în acest punct al discuției care s-a purtat în spațiul public, reprezentanții locali nu au ales să se consulte cu specialiști în domeniul adicțiilor. În plus, aceștia au neglijat să asculte și vocea persoanelor dependente de aceste vicii.
Un singur cetățean care a luat cuvântul s-a poziționat împotriva interzicerii jocurilor de noroc. Aceasta a citat aceleași argumente folosite și de consilierul FD, făcând comparație cu interzicerea alcoolului și efectele negative ale prohibiției din Statele Unite și riscul migrării jucătorilor în online și pe piața neagră.

Opiniile sibienilor privind interzicerea
Acest vot a avut loc în contextul unei discuții ample în spațiul public în ultimele săptămâni. Opiniile comunității s-au făcut auzite prin diverse medii, de la petiții până la dezbaterea organizată de Primăria Sibiu acum o lună. Cu toate acestea, sondajul organizat de Primăria Sibiu zilele trecute a confirmat o majoritate clară privind opinia publică asupra interzicerii. Aproximativ 95% din cele aproape 12.000 de voturi au optat mai degrabă pentru interzicerea jocurilor de noroc decât pentru reglementarea lor.
Această exprimare a opiniei vine în contrast cu atmosfera de la dezbaterea de acum o lună, unde o bună parte a audienței a reprezentat industria jocurilor de noroc.
Implicarea mare a comunității pe acest subiect a fost remarcată în trecut de Primarul Astrid Fodor, iar această majoritate clară de opinie a fost unul din argumentele folosite la dezbaterile precedente de Diana Mureșan pentru susținerea unui astfel de proiect.





