Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea Poplaca, este cercetat după ce ar fi provocat un accident rutier în municipiul Sibiu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 09:40, bărbatul a condus un autoturism pe strada Ludoș, iar la intersecția cu strada Sibiel nu ar fi păstrat o distanță de siguranță în mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Sibiu.
Trei autoturisme implicate în accident
În urma impactului, autoturismul condus de sibianul în vârstă de 47 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism.
Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice
Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 55 de ani a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință.




