Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat astăzi la o întâlnire desfășurată la Odorheiu Secuiesc pentru a discuta direcțiile viitoare ale programelor europene, domeniile care vor beneficia de sprijin financiar și modalitățile prin care regiunile își pot menține competitivitatea în contextul provocărilor din sănătate, energie și schimbări climatice.
Deși a recunoscut faptul că aceste întâlniri pot părea tehnice, Cîmpean a subliniat importanța acestora și impactul pe care îl pot avea asupra comunității locale:
„Sunt întâlniri care par tehnice. Și chiar sunt. Dar, în realitate, fiecare decizie de aici poate însemna mai târziu un spital, un drum, o școală modernizată sau o oportunitate pentru o comunitate locală.”

În cadrul reuniunii a fost prezentată și o analiză privind implementarea Programului Regiunea Centru 2021–2027, care indică faptul că județul Sibiu ocupă primul loc în regiune în ceea ce privește fondurile europene atrase raportat la numărul de locuitori.
Conform Danielei Cîmpean, în județul Sibiu, pe cap de locuitor revin, în medie, 747 de euro atrași prin Programul Regiunea Centru, cea mai ridicată valoare înregistrată la nivel regional.
Președinta Consiliului Județean consideră că acest rezultat este consecința colaborării dintre administrațiile publice, instituțiile locale și mediul privat, care au valorificat oportunitățile oferite de finanțările europene pentru dezvoltarea comunităților.
„Dezvoltarea nu se realizează întâmplător. Este rezultatul muncii administrațiilor locale, al instituțiilor, al mediului privat și al tuturor celor care au înțeles că fondurile europene reprezintă o șansă reală de modernizare și dezvoltare”, a declarat Daniela Cîmpean.





