În România, subiectul sănătății mintale rămâne unul sensibil și adesea tabu, iar sistemul responsabil de acest aspect se confruntă constant cu diverse bariere și probleme semnificative. În ultima perioadă au existat diverse tentative de reformă, unele cu mai mult succes decât altele. Totuși, pentru a putea exista schimbări palpabile în acest domeniu, este necesar să înțelegem exact care sunt problemele și care este impactul lor real.
Pentru a ne explica diferitele dificultăți cu care acest domeniu se confruntă din interior, am stat de vorbă cu Adela Florea, psiholog clinician în supervizare. Adela lucrează în domeniu de un an și muncește pentru un cabinet care se specializează în terapie de învățare și recuperare pentru copii si adolescenți cu diverse tulburări de invățare sau neurodezvoltare.
Proiectul USR privind accesul adolescenților de peste 16 ani la servicii psihologice fără consimțământul părinților: o inițiativă bună, dar îngreunată de multe piedici
Una din cele mai recente reforme propuse în domeniul sănătății mintale o reprezintă inițiativa legislativă depusă de senatorii USR Ruxandra Cibu Deaconu, Cynthia Păun, Sorin Șipoș și George Ștefănache, prin care s-ar permite accesul minorilor cu vârste de peste 16 la servicii psihologice fără a mai fi necesar acordul reprezentanților legali.
În opinia personală a Adelei, această inițiativă poate avea un impact social pozitiv, în special în ceea ce privește destigmatizarea apelării la ajutor profesionial pe acest plan:
„Un mare aspect pozitiv ar fi accesul mai ușor la consiliere psihologică pentru adolescenți, în contextul în care ei fac parte dintr-o populație foarte vulnerabilă, iar în România încă există o stigmă pregnantă deoarece, dacă ai nevoie de psiholog, ești considerat «nebun» sau cum că adolescenții «nu ar avea ce probleme să aibă din moment ce li se oferă de toate»”.
Cu toate acestea, realitatea implementării unui astfel de proiect pare a fi ceva mai dificilă. În principal, problema cu care această propunere legislativă se confruntă este lipsa adresării unor alte limitări externe, iar scopul ei rămâne relativ restrâns în contextul barierelor sistemice din domeniu.
„Este o inițiativă interesantă și ambițioasă, dar care, din păcate, vine cu mai multe limite adiționale pe care nu le mentioneaza și nici nu le poate oferi rezolvare. Cred ca domeniul de interes nu poate fi unul unic, adică nu putem să discutăm despre adolescenți minori doar din prisma consilierii psihologice, ci și din prisma întregului sistem educațional și ce oferă acesta copiilor și adolescenților. Copiii și adolescenții au o nevoie reală de consiliere și sprijin psihologic, dar acest proiect ar fi doar un start pentru alte proiecte viitoare, nu are cum să ofere ceea ce cred persoanele din afara domeniului psihologic”, explică Adela.
Mai exact, este vorba despre cadrul legal existent privind dreptul la liberă practică al psihologilor, mai exact legea psihologului 213/2004 și Codul Deontologic al Profesiei de Psiholog cu Drept de Liberă Practică. Adela ne arată faptul că în cadrul legii 213/2004 nu se face nicio referire privitor la vârsta minimă pentru a putea oferi consimțământ în cadrul consilierii psihologice. În schimb, punctul b) al articolului 17 al legii enunțează că psihologul cu drept de liberă practică are obligația „să se conformeze și să respecte Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică”. Tot în cadrul aceleiași legi, la art. 24 d) se precizează că responsabilitatea instituirii și promovării acestor norme deontologice revine Consiliului Psihologilor din România (COPSI). Totuși, in cadrul acestui cod deontologic se precizează în mai multe rânduri restricții privind persoanele minore (Art. VI. 2, Art. VII. 8-10.).
Astfel, revine întrebarea: ce diferență poate face proiectul de lege inițiat de USR dacă acest cod deontologic rămâne neschimbat și restrânge psihologii din a își oferii serviciile minorilor de peste 16 ani? Adela punctează că, cel puțin în forma actuală, este mai mult vorba de o sugestie privind modificarea codului mai mult decât o soluție practică:
„Mai mult este o propunere către COPSI de schimbare a codului deontologic decât oferirea de oportunități pentru psihologi de a ajuta adolescenții cu aceste nevoi.”
Un alt aspect care trebuie luat în considerare este gama vastă de limitări pe care un minor o are nu doar pentru a-și oferi consimțământul pe cont propriu de a participa la consiliere psihologică, ci și restricțiile care apar în diverse alte înstanțe, cum ar fi semnarea contractelor, emiterea facturilor sau obținerea trimiterilor psihiatrice.
„Chiar dacă se va schimba codul deontologic, din punct de vedere legal nu se poate încheia un contract între un cabinet individual de psihologie și un minor, nu se poate emite o factură pe numele minorului. Iar legat de sedințele decontate de casa de asigurări, și pentru o evaluare psihiatrică în urma căreia se oferă bilet de trimitere trebuie acordul reprezentantului legal”, clarifică Adela.
Sibiu Independent a cerut un punct de vedere și senatoarei Ruxandra Cibu Deaconu pentru a discuta aspectele punctate mai sus, însă, până la momentul publicării acestui articol, încă nu a fost oferit un răspuns.
Nu doar psihologii ar trebui să aibă parte de pregătire
Cu toate acestea, există și posibilitatea unor schimbări pozitive în ceea ce privește consilierea din școli, explică Adela, dar, bineînțeles, nu fără anumite limitări:
„Un lucru bun pe care l-ar aduce această schimbare ar fi faptul că adolescenții pot beneficia de consiliere în cadrul școlii fără acordul părinților, unde mai nou trebuie să fie semnat acordul fizic la școală. Totuși și acolo sunt multe hibe deoarece nu toți consilierii sunt psihologi și nu există destui consilieri pentru toți adolescenții care ar avea dreptul să beneficieze de aceste ședinte care ar trebui să fie individuale.”
Există o discuție reală în domeniu în acest sens, ne spune Adela, în special în ceea ce ține nu doar de pregătirea psihologilor și consilierilor, dar și în ceea privește părinții și, mai ales, cadrele didactice:
„Ce am auzit și discutat recent este despre nevoia de consilieri bine pregătiți în școli, despre nevoia psihoeducației atât asupra părinților, copiilor și adolescenților, cât și a cadrelor didactice care, în multe cazuri, interactionează cu copiii și adolescenții mai mult decât părinții lor. O discutie pertinentă este și despre o reformă majoră care trebuie sa se întample la nivelul invățământului de masă.”
În ceea ce privește pregătirea psihoemoțională a părinților, Adela ne povestește cum că fix acesta este unul din aspectele esențiale ale muncii pe care o face:
„Majoritatea copiilor din cadrul cabinetului [unde lucrez] sunt cu o dezolvatre atipică, deci au unele cerințe diferite față de copiii neurotipici. De cele mai multe ori, mai ales noii părinți care vin la cabinet sunt speriați, confuzi si foarte nedumeriți de majoritatea nevoilor speciale ale copiilor lor. O mare latură a profesiei mele este psihoeducarea părinților – ce implică fiecare stadiu de dezvoltare, nevoile senzoriale ale unui copil fie tipic, fie atipic, ce este «adecvat vârstei» sau, mai bine zis, corectarea de cele mai multe ori a vorbei «e normal, doar e copil» și prezentarea nevoilor și eventualelor întârzieri ale copiilor lor. Am întâlnit și cazuri în care potențialul copilului este la un nivel, dar din cauza nestimulării acelui potențial, copilul este la un nivel mai scăzut.”
Inevitabila problemă a costurilor
Mulți tineri care au apelat sau ar dori să apeleze la servicii de consiliere psihologică mărturisesc faptul că una din cele mai mari piedici cu care se confruntă este costul ridicat, prețul unei ședințe putând ajunge până la 200 de lei. Aceeași problemă ne-o confirmă și Adela:
„Sunt de acord cu ei. Din punctul meu de vedere, terapia, chiar dacă este necesară, a devenit un lux din cauza prețurilor. Sunt mulți terapeuți care oferă reduceri pentru studenți, sunt asociații și organizații care oferă un număr de ședințe gratuite, dar și așa, terapia de lungă durată nu este posibilă pentru mulți din cauza costurilor mari.”
Costurile terapiei au crescut pe parcursul ultimilor ani, însă cauza pentru acest fenomen nu este așa de ușor de identificat. Factori care ar putea influența pot varia de la situația economică a țării și a costurilor de trai mai ridicate și până la probleme sistemice din interiorul domeniului psihologiei. Un astfel de punct de vedere ne oferă și Adela privind cheltuielile mari pe care un psiholog trebuie să le suporte pentru a-și putea practica meseria:
„Costul a crescut la un nivel la care multi părinți fac compromisuri mari în viața lor pentru a putea acoperi ședințele de terapie ale copiilor lor sau chiar renunță la terapie din cauza prețurilor prea mari. Dar, dacă ne uităm în ansamblu, costurile unui psiholog au ajuns atât de mari încât mulți nu-și permit să avanseze pe plan profesional.
Costul acreditărilor cursurilor de formare a crescut, deci și taxele de participare au luat-o razna. Instrumentele de testare psihologică necesare pentru deschiderea unui cabinet individual variază de la sute de euro la mii de euro pentru o baterie de teste, multe tot din cauza prețului de acreditare de către Colegiu. Din punctul meu de vedere, taxele mari impuse de Colegiu sunt nejustificate, având în vedere că nu există multe situații în care se vede la ce se folosesc acei bani.”
Au tinerii din ziua de azi nevoie de mai multă terapie decât era nevoie în trecut?
Un argument adesea prezent în spațiul public privind discuția despre sănătatea mintală este acela că tinerii din ziua de astăzi apelează inutil la terapie, în timp ce, în trecut, problemele respecive se puteau rezolva și fără ajutorul psihologilor, acest argument reprezentând adesea un punct de diviziune între diferite generații de vârstă.
Adela consideră că nu este cazul ca tinerii să aibă mai multă nevoie de ajutor pe acest plan, ci mai mult este vorba despre conștientizarea propriilor probleme și nevoii de a le soluționa. Cu toate acestea, există și reversul medaliei, și anume lipsa unor figuri mature care să reprezinte piloni de sprijin emoțional, ducând astfel la situația neplăcută în care acest sprijin este preluat din spațiul mediatic online, în special în cazul rețelelor de socializare.
„Nu consider că există o nevoie mai mare de terapie, ci mai degrabă generațiile noi conștientizează mai mult ce simt și ce li se întâmplă. Totodată, consider că generațiile noi au o lipsă considerabilă de persoane mature cu care să își discute problemele și care să poată oferi sfaturi și îndrumari pertinente. Majoritatea tinerilor își primesc sfaturile și îndrumările din sfera social media și de aceea se produce o ruptură între realitatea pe care ei o trăiesc si ce li se transmite că ar trebui sa trăiască, majoritatea dintre ei fiind conștienți de acest aspect, dar neavând maturitatea emoțională necesară de a trece peste acest «fear of missing out».”
Inteligența Artificială și riscul terapiei „homemade”
Problemele legate de accesibilitatea serviciilor de asistență în ceea ce privește sănătatea mintală, precum costurile ridicate, stigmatizarea, inegalitatea socioeconomică etc. au împins mai multă lume spre a căuta alternative. Cea mai recentă și, posibil, populară dintre aceste variante este apelarea la Inteligența Artificială (AI) pentru rezolvarea problemelor personale care, în mod normal, ar necesita ajutor terapeutic profesional.
Deși este o metodă din ce în ce mai întâlnită, lipsește o discuție centrală axată pe riscurile semnificative pe care o astfel de practică le presupune. Spre exemplu, mai multe studii academice, dar și articole de presă, documentează cazuri repetate în care sisteme AI au încurajat comportamente periculoase pentru siguranța utilizatorilor. Un studiu publicat în Journal of Medical Internet Research în 2025, din 60 de scenarii simulate de terapie, asistenții AI au susținut propuneri periculoase în 19 din cazuri, însemnând aproximativ 30% din situații. Din toate modelele AI testate, niciunul nu a reușit să răspundă tuturor celor 60 de scenarii fără a încuraja comportamente dăunătoare.
Adela atestă și ea că această întrebuințare a modelelor AI atrage asupra ei riscuri majore care pot afecta persoanele în cauză, ducând la consecințe pe termen lung:
„Cunosc atât persoane tinere, cat și la vârsta a doua care folosesc excesiv AI pentru a-și gestiona de la mici probleme, până la probleme cu un real impact asupra vieții lor – asta putând fi considerat un fel de terapie «homemade». Chiar am participat la prezentarea unei cercetări făcute pe populație românească despre impactul folosirii AI în rezolvarea de probleme. Rezultatele arătau că persoanele care folosesc AI ca sursă credibilă prezintă o latență in mecanismele implicate în procesul de rezolvare de probleme și de gandire critică.
Din punctul meu de vedere, adolescenții sunt și mai vulnerabili în acest aspect, ei fiind la vârsta de dezvoltare în care trebuie să-și găsească propriile mecanisme de apărare împotriva frustrării, de gestionare a problemelor și de dezvoltare a gândirii critice prin învățarea de tip încercare, eroare și reîncercare. La fel ca în cazul unor adolescenți cu părinții extra-exigenți, adolescenții care folosesc excesiv AI și care au încredere într-un algoritm care are ca scop menținerea atenției lor, aceștia au un «handicap» înainte să poată spune că și-au început viața.”
