Senatoarea AUR de Sibiu, Luminița Păucean Fernandes, a participat la dezbaterea „Mame minore: ce nu vede statul dincolo de statistici”, organizată în Parlamentul României, unde a atras atenția asupra cauzelor profunde care stau la baza fenomenului mamelor minore și asupra lipsei unor intervenții eficiente din partea autorităților.
Potrivit parlamentarului sibian, problema nu poate fi redusă la simple statistici privind sarcinile la vârste fragede, ci reflectă realități sociale complexe precum sărăcia, abandonul școlar, lipsa educației și absența oportunităților în comunitățile vulnerabile.
„Când vorbim despre mamele minore, adevărul de la firul ierbii este mult mai dur decât cifrele prezentate în rapoarte. Nu discutăm doar despre sarcini la vârste fragede, ci despre sărăcie, abandon școlar, lipsa educației, lipsa oportunităților și incapacitatea statului de a interveni acolo unde problemele apar”, a declarat senatoarea.
În cadrul dezbaterii au fost prezentate date care indică județele Mureș, Bihor, Dolj, Bacău și Brașov printre cele mai afectate de fenomenul mamelor minore. Luminița Păucean Fernandes a subliniat însă că, dincolo de cifre, există comunități întregi afectate de excluziune socială și lipsa serviciilor publice esențiale.
Senatoarea AUR a criticat politicile publice implementate în ultimele trei decenii și jumătate, susținând că statul român nu a reușit să reducă sărăcia și abandonul școlar în zonele vulnerabile.
„Trebuie să avem curajul să spunem lucrurilor pe nume: aici a eșuat statul român. Timp de 36 de ani, guvernele care s-au succedat la conducerea țării au promis reducerea sărăciei, combaterea abandonului școlar și dezvoltarea comunităților vulnerabile. Rezultatele le vedem astăzi”, a afirmat aceasta.
Parlamentarul a atras atenția și asupra lipsei specialiștilor în multe comunități rurale, unde accesul la consiliere școlară, servicii psihologice și asistență socială este limitat sau inexistent. În opinia sa, lipsa infrastructurii, a serviciilor medicale și a perspectivelor economice contribuie la perpetuarea unui cerc al sărăciei transmis din generație în generație.
În acest context, AUR propune o serie de măsuri pentru reducerea fenomenului mamelor minore. Printre acestea se numără programul „Școala te ridică”, care prevede acordarea unei mese calde, transport și sprijin material pentru copiii din medii vulnerabile, condiționarea ajutoarelor acordate mamelor minore de continuarea studiilor sau de obținerea unei calificări profesionale, extinderea serviciilor de consiliere în comunitățile vulnerabile și investiții în dezvoltarea mediului rural.
„Dacă vrem cu adevărat să reducem numărul mamelor minore, trebuie să combatem cauzele care generează acest fenomen: sărăcia, abandonul școlar, lipsa educației și lipsa perspectivelor”, a concluzionat senatoarea Luminița Păucean Fernandes.




