De la student voluntar în pandemie la medic ATI: drumul spre performanță al lui Eduard Udrea

Știri din Județ

Publicitate
Dr. Eduard Udrea, medic rezident în anul III la Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, reprezintă exemplul unei generații de tineri medici care își construiesc cariera prin muncă, responsabilitate și dorința continuă de perfecționare.

Parcursul său profesional este unul aparte. Înainte de a deveni medic rezident, Eduard Udrea a lucrat ca asistent medical în secția ATI Neurologie, experiență care i-a influențat decisiv alegerea specialității. Totul a început în timpul pandemiei de COVID-19, când, aflat în anul III la Facultatea de Medicină, a ales să se implice activ într-o perioadă în care sistemul sanitar avea nevoie urgentă de personal.

„Am simțit că vreau să ajut, nu să stau acasă și să privesc de pe margine”, mărturisește medicul.

Experiența acumulată în Terapie Intensivă i-a oferit contact direct cu cazuri complexe și cu realitatea unei specialități în care fiecare decizie poate face diferența dintre viață și moarte. Unul dintre cazurile care l-au marcat a fost cel al unui pacient de 29 de ani care a suferit un grav accident prin electrocutare și care, după luni de tratament și recuperare, a reușit să plece acasă pe propriile picioare.

Lider încă din timpul facultății

Pe lângă activitatea profesională, Eduard Udrea a fost șef de an pe întreaga perioadă a facultății, reprezentând colegii în relația cu cadrele didactice și contribuind la organizarea activităților academice. În paralel, s-a implicat în proiecte studențești și campanii de educație pentru sănătate, experiențe care i-au dezvoltat abilitățile de comunicare și coordonare.

„Toate aceste experiențe m-au ajutat să înțeleg mai bine importanța responsabilității, a colaborării și a sprijinului reciproc”, spune acesta.

Presiunea ATI și puterea echipei

În prezent, ca medic rezident ATI, se confruntă zilnic cu situații critice și decizii care trebuie luate rapid. Cu toate acestea, consideră că experiența și colaborarea cu echipa sunt esențiale pentru gestionarea presiunii.

„În Terapie Intensivă nu există două zile identice. Cele mai solicitante momente sunt cele în care trebuie gestionate simultan mai multe urgențe, însă echipa te ajută să rezolvi fiecare situație pas cu pas”, afirmă medicul.

Dr. Udrea subliniază că succesul în ATI nu aparține niciodată unei singure persoane, ci întregii echipe medicale. El le mulțumește colegilor și mentorilor care au contribuit la formarea sa profesională și umană în cadrul SCJU Sibiu.

Implicare în formarea viitorilor medici

Dincolo de activitatea clinică, medicul rezident este implicat în pregătirea studenților care efectuează stagii practice în spital, în cadrul proiectului european „Facilitarea inserției pe piața muncii a studenților la Medicină”.

Totodată, participă la activitățile Centrului de Simulare al Facultății de Medicină, unde contribuie la organizarea unor scenarii complexe de anestezie și terapie intensivă destinate studenților și rezidenților.

Echilibrul dintre performanță și viața personală

Deși medicina presupune dedicare totală, tânărul medic atrage atenția asupra riscului de a confunda performanța cu autosacrificiul.

„Pentru a putea avea grijă de pacienți pe termen lung, trebuie să ai grijă și de tine. Odihna, timpul petrecut cu familia și activitățile care îți aduc bucurie nu reprezintă un lux, ci o necesitate”, explică acesta.

În timpul liber, Eduard Udrea se dedică familiei și prietenilor, pasiunii pentru motociclete, călătorii, snowboarding și sport.

Povestea sa reflectă nu doar traseul unui profesionist aflat la început de drum, ci și rolul pe care Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu îl joacă în formarea noilor generații de medici, într-un domeniu în care competența, empatia și munca în echipă rămân esențiale.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri