Prima carte de interviuri cu Mircea Cărtărescu va fi lansată la librăria Humanitas Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Librăria Humanitas „Constantin Noica” din Sibiu găzduiește miercuri, 24 iunie, de la 18:00, lansarea volumului „Harta conversației, prima carte de interviuri cu Mircea Cărtărescu”, semnată de Marius Chivu. La eveniment vor participa realizatorul cărții și autorul Radu Vancu.

Interviuri cu una dintre vocile esențiale ale literaturii europene contemporane

„Harta conversației” este o carte de interviuri pe care scriitorul, criticul literar și jurnalistul cultural Marius Chivu i le-a luat, de-a lungul anilor, lui Mircea Cărtărescu, una dintre vocile esențiale ale literaturii europene contemporane. Traduse în numeroase limbi și distinse cu importante premii internaționale, cărțile lui Mircea Cărtărescu au adus literatura română în atenția unui public global și au confirmat, încă o dată, capacitatea acesteia de a produce opere de anvergură universală.

Interviurile realizate de Marius Chivu, alături de dialogurile purtate de Mircea Cărtărescu cu o serie de intelectuali importanți ai culturii române, Mircea Vasilescu, Simona Sora, Alex. Leo Șerban, Radu Cosașu etc., surprind, fără ocolișuri, viața unui scriitor într-o cultură în care succesul este adesea privit cu suspiciune, iar vizibilitatea vine la pachet cu presiuni și controverse.

Interviurile din „Harta conversației” nu sunt simple schimburi de replici, ci trasee prin teme recurente: scrisul, literatura, familia, politica, imaginarul, tehnologia. Acest volum funcționează ca o cartografiere a unei conștiințe: cititorul nu primește doar răspunsuri, ci ajunge să înțeleagă cum gândește scriitor

Despre Marius Chivu

Marius Chivu s-a născut pe 20 septembrie 1978 la Horezu. Este scriitor, editor, traducător și redactor la revista Dilema. A debutat cu volumul de poezie „Vîntureasa de plastic” (2012/2018; premiile pentru debut ale Uniunii Scriitorilor și revistei Observator Cultural). A publicat jurnalele de călătorie „Trei săptămini în Himalaya” (2012), „Trei săptămîni în Anzi” (2016) și „Trei săptămîni în Atlas” (2023, Premiul Agenției de Carte pentru Memorialistică), cartea de interviuri literare „Ce-a vrut să spună autorul” (2013) și volumul de proză scurtă „Sfîrșit de sezon” (2014/2022). Din 2004 este redactor al revistei Dilema, iar din 2020 este editorul antologiei anuale de proză scurtă KIWI.

Despre Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956 în București. Este scriitor, profesor dr. Emerit al Universității din București și publicist. A publicat până în prezent peste 45 de volume, între care șapte volume de versuri, poemul epic „Levantul”, seria de romane „Orbitor” (trilogie), „Travesti”, „Solenoid” și „Theodoros”, culegerile de nuvele și povestiri „Nostalgia”, „Frumoasele străine”, „De ce iubim femeile”, „Ochiul căprui al dragostei noastre” și „Melancolia”, eseuri, jurnale, volume de publicistică, volumele academice „Visul chimeric

și Postmodernismul românesc” și cartea pentru copii „Enciclopedia zmeilor”. A primit numeroase premii românești și importante premii internaționale ca Dublin International Prize, Los Angeles Times Book Prize, Premio FIL, Premio Formentor, The Austrian State Prize, Thomas Mann Prize, Berlin Prize, Napoli Prize, De Sanctis Prize etc.

Scrierile sale sunt traduse în 28 de limbi.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri