Județul Sibiu se află sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Administrația Națională de Meteorologie a prognozat fenomene meteo periculoase care vor afecta întreg județul, cu un accent deosebit pe zona montană.
Potrivit avertizării, sunt prognozate vijelii puternice, cu rafale de vânt ce vor atinge 70-90 km/h, căderi de grindină de dimensiuni medii și averse torențiale, valabile astăzi, 30 iunie, în intervalul orar 14:00-20:00. Cantitățile de apă vor fi însemnate, acumulându-se local 25=40 l/mp, iar izolat chiar peste 50 l/mp în intervale scurte de timp.
Recomandările ISU Sibiu pentru siguranța cetățenilor
În acest context, reprezentanții ISU Sibiu a transmis o serie de recomandări pentru cetățeni:
„Atragem atenția populației să manifeste prudență și prevenție în toate acțiunile și activitățile desfășurate și să respecte următoarele măsuri preventive:
În cazul creșterii debitelor pe râuri sau pârâuri, sfătuim cetățenii să nu traverseze cursurile de apă și să se mențină la distanță de maluri.
În cazul vântului puternic, evitați trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate.
Conducătorilor auto le recomandăm să evite deplasările în zonele afectate de inundații sau vizate de avertizări meteo.
Intră pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență “FII pregătit” și consultă ghidurile aflate la rubrica Fenomene Meteo Extreme.
Află cum să reacționezi la apariția, în timpul și după un eveniment de tipul furtună, ploi abundente, accesând link-ul de mai jos: https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/„




