Centrul Național de Instruire Întrunită „GETICA” Cincu recrutează soldați și gradați profesioniști. Dosarele se depun până în 17 iulie

Știri din Județ

Publicitate
Centrul Național de Instruire Întrunită „GETICA” Cincu, județul Brașov, a lansat concursul de recrutare și selecție pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unor posturi de soldați și gradați profesioniști.

Înscrierile se desfășoară în perioada 24 iunie – 17 iulie 2026, la sediul unității din Cincu, în zilele lucrătoare, între orele 10:00 și 13:00. Data limită pentru depunerea dosarelor este 17 iulie 2026, ora 10:00.

Condițiile de participare

Candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale, printre care:

  • să aibă cetățenie română și domiciliul în România de cel puțin șase luni;
  • să nu fi fost condamnați pentru infracțiuni incompatibile cu exercitarea profesiei militare;
  • să nu facă parte din organizații incompatibile cu statutul militar;
  • să fie declarați „Admis”/„Apt” la probele de selecție;
  • să își exprime acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

De asemenea, criteriile specifice prevăd că persoanele interesate trebuie:

  • să aibă între 18 și 45 de ani la finalizarea programului de instruire;
  • să fie absolvenți cu diplomă ai cel puțin primilor doi ani de studiu din învățământul secundar superior (liceu), cu excepția școlilor de ucenici;
  • să accepte verificările necesare pentru obținerea accesului la informații clasificate.

Actele necesare

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă, printre altele:

  • cererea de înscriere;
  • copie după certificatul de naștere;
  • copie după actul de identitate și dovada domiciliului;
  • certificat de căsătorie (dacă este cazul);
  • fișa de examinare medicală;
  • certificat de cazier judiciar;
  • copii ale diplomelor și actelor de studii;
  • alte documente specifice, în funcție de situația candidatului.

Candidații vor trebui să prezinte documentele în original pentru confruntare și să depună inclusiv o adeverință de la medicul de familie, valabilă 90 de zile, care să ateste că sunt clinic sănătoși și apți pentru susținerea probelor sportive, evaluării psihologice și examinării medicale.

Etapele selecției

Procesul de recrutare și selecție include:

  • evaluarea capacității motrice;
  • evaluarea psihologică și interviul de evaluare finală;
  • examinarea medicală;
  • examinarea psihotehnică pentru armele auto și geniu, acolo unde este cazul;
  • avizul Direcției Contrainformații și Securitate Militară (DCISM).

Datele și locurile de desfășurare ale probelor vor fi comunicate ulterior candidaților.

Informații suplimentare

Înscrierile se realizează la sediul Centrului Național de Instruire Întrunită „GETICA” Cincu, iar informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0268.244.104, interior 134 sau 105. De asemenea, în prima etapă de selecție, fiecare candidat poate opta pentru maximum trei opțiuni și trebuie să declare pe propria răspundere că nu are un alt proces de recrutare deschis la o altă unitate sau centru militar.

Foto: Centrul Național de Instruire Întrunită „GETICA” Cincu – pagina Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri