Cele două treceri de pietoni supraînălțate amenajate de Drumuri și Poduri SA Sibiu în zona porților 1 și 2 ale Muzeului ASTRA au costat 30.491,05 lei fără TVA, respectiv 36.894,17 lei cu TVA. Deși societatea anunța în 10 iulie că finalizează lucrarea în aceeași zi, documentele transmise acum către Sibiu Independent arată că recepția este încă în curs, iar marcajul final de culoare roșie nu a fost aplicat nici până astăzi, 22 iulie. Conform priectului pus la dispoziție și declarațiilor oficiale, cantitatea de mixtură asfaltică folosită nu se justifică prin documentele comunicate.
Sibiu Independent a solicitat societății Drumuri și Poduri SA Sibiu informații privind costurile, documentația tehnică, avizele, materialele folosite și modul în care au fost organizate lucrările care au provocat cozi și blocaje pe DJ 106A.
Intervenția a fost prezentată pe larg de Sibiu Independent în articolul „Drumuri și Poduri Sibiu SA și epopeea celor două denivelări de la Muzeul ASTRA: opt ore, cozi și lucrare neterminată”.
Aproape 37.000 de lei pentru cele două treceri
Potrivit răspunsului oficial, valoarea totală a lucrărilor este de 30.491,05 lei fără TVA. La cota standard actuală de TVA de 21%, suma ajunge la 36.894,17 lei.
Lucrările au fost solicitate de Consiliul Județean Sibiu, administratorul DJ 106A, și executate în baza Contractului subsecvent nr. 3 din 31 decembrie 2025, aferent Acordului-cadru nr. 3 din 1 ianuarie 2024.
Drumuri și Poduri nu a transmis însă o defalcare a celor peste 30.000 de lei pe materiale, manoperă, utilaje, semnalizare și marcaje. Din răspuns aflăm doar cantitățile folosite: aproximativ 23,16 tone de mixtură asfaltică BA16 și 0,14 tone de emulsie bituminoasă.
Au mai fost montați patru indicatori rutieri, iar alți doi indicatori existenți au fost mutați. Societatea susține că a executat aproximativ 62,5 metri pătrați de marcaje transversale și a frezat stratul de uzură pe o suprafață de aproximativ 88,5 metri pătrați.
Una dintre treceri are o platformă de 6 metri lățime și 6,5 metri lungime, iar cealaltă are 6 metri lățime și 9 metri lungime. Ambele au o înălțime de până la 8 centimetri și rampe de câte un metru.
Geomatria nu justifică greutatea anunțată
Pentru a ne elucida asupra cantității mari de mixtură asfaltică folosită în acest proiect am apelat la un specialist din domeniu, cu peste 35 de ani experiență, de la o firmă privată:
„Un calcul realizat pe baza dimensiunilor din proiect indică un volum teoretic de cel mult 6 metri cubi de mixtură asfaltică pentru cele două treceri supraînălțate. La o densitate orientativă de 2,4 tone pe metru cub, această cantitate ar însemna aproximativ 14,4 tone. Drumuri și Poduri SA Sibiu susține însă că a folosit 23,16 tone, cu aproximativ 8,76 tone mai mult decât rezultă din geometria lucrării la grosimea maximă de 8 centimetri. Diferența nu poate fi explicată din documentele comunicate, în lipsa situației detaliate de lucrări, a bonurilor de cântar și a densității prevăzute în rețeta mixturii asfaltice.”
Specialistul susține că există pierderi tehnologice, variații ce depind de gradul de compactare, dar diferența în acest caz este mult peste aceste marje.
Marcajul roșu încă lipsește
Lucrările au fost executate în 9 și 10 iulie. În prima zi au fost mobilizați cinci muncitori, o freză de asfalt, un finisor, un cilindru compactor și un încărcător Bobcat. În 10 iulie au lucrat opt muncitori, fiind folosite un cilindru compactor și autovehiculul pentru realizarea marcajelor.
În 10 iulie, după articolul Sibiu Independent, societatea transmitea public că „finalizează în cursul zilei de astăzi” cele două treceri supraînălțate. Punctul de vedere integral poate fi citit aici.
Realitatea din teren și răspunsul oficial primit acum arată însă că lucrarea nu este încă închisă. Drumuri și Poduri precizează că trecerile au fost marcate doar provizoriu cu alb și că urmează să fie aplicat marcajul final de culoare roșie, prevăzut în proiect.
Mai mult, societatea recunoaște că „recepția lucrărilor și verificarea conformității sunt în curs”.
Așadar, la 12 zile după data la care Drumuri și Poduri anunța finalizarea lucrărilor, marcajul final lipsește, iar recepția nu a fost făcută. Răspunsul nu precizează când va fi aplicată vopseaua roșie și nici care este termenul contractual pentru finalizarea completă.
Avizele Poliției Rutiere există
Documentele transmise confirmă existența unui aviz favorabil emis de Serviciul Rutier Sibiu în 28 aprilie 2026 pentru supraînălțarea celor două treceri de pietoni. Proiectul a fost realizat de GG Tehnic Proiect SRL, șef de proiect și proiectant fiind inginerul Gheorghe-Grigore Vîlcu.
Poliția Rutieră a impus mai multe condiții: corelarea semnalizării verticale cu cea orizontală, utilizarea unor materiale cu durată lungă de viață, asigurarea vizibilității indicatoarelor, scurgerea apelor pluviale și iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate.
Există și un aviz general pentru instituirea restricțiilor temporare pe rețeaua drumurilor județene, valabil în perioada 13 mai 2026–13 mai 2027.
Drumuri și Poduri susține că lucrările au fost executate în conformitate cu documentația tehnică și cu toate avizele autorităților competente. Din actele comunicate rezultă că avizele Poliției Rutiere au fost obținute înainte de începerea intervenției.
Două contracte diferite apar în documente
O necorelare apare însă în actele transmise. Drumuri și Poduri arată că lucrarea a fost executată în baza Contractului subsecvent nr. 3 din 31 decembrie 2025. Avizul general pentru restricții emis de Poliția Rutieră face însă referire la Contractul subsecvent nr. 2 al aceluiași acord-cadru.
Această diferență nu înseamnă automat că avizul nu putea fi folosit, dar răspunsul societății nu explică de ce autorizația generală pentru restricții indică un alt contract decât cel în baza căruia au fost plătite lucrările de la Muzeul ASTRA.
Mai mult, avizul general precizează că se referă la lucrări curente de întreținere și refacere a semnalizării existente. În cazul Muzeului ASTRA a fost realizată o amenajare nouă: două treceri supraînălțate. Societatea invocă însă, concomitent, și avizul distinct emis special pentru acest proiect.
Siguranță rutieră justificată, finalizare întârziată
Amenajarea celor două treceri este justificată în proiect prin traficul rutier și pietonal intens, depășirea frecventă a vitezei legale și numărul mare de persoane care traversează DJ 106A către porțile Muzeului ASTRA.
Problema nu este necesitatea creșterii siguranței pietonilor, ci diferența dintre momentul în care societatea publică a anunțat finalizarea și situația constatată ulterior.
Pentru aproape 37.000 de lei cu TVA, sibienii au primit două treceri supraînălțate, 23 de tone de asfalt, șase indicatoare montate sau relocate și mai multe zile de intervenții. Dar, la aproape două săptămâni de la anunțul oficial privind finalizarea, marcajul roșu prevăzut în proiect încă lipsește, iar recepția lucrărilor nu a fost încheiată.




