Doi ciobani, condamnați după ce au lovit cu bâtele un biciclist la Viile Sibiului

Știri din Județ

Publicitate
Doi ciobani au fost condamnați de Judecătoria Sibiu la câte un an de închisoare cu suspendare, după ce au lovit cu bâte de lemn un biciclist aflat în zona Viile Sibiului. Victima a suferit leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale. Sentința nu este definitivă.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 28 mai 2023, în jurul orei 20:40. Biciclistul se afla împreună cu alte două persoane sub podul autostrăzii din zona Viile Sibiului, unde grupul oprise pentru o pauză.

Potrivit situației de fapt reținute de instanță, unul dintre ciobanii care păzeau o turmă de oi în apropiere s-a îndreptat spre grup și a încercat să îl lovească pe biciclist cu o bâtă în zona capului. Cei doi s-au îmbrâncit și au căzut la pământ, iar agresiunea a continuat.

La scurt timp a intervenit și al doilea cioban. Acesta l-a lovit pe biciclist cu bâta în zona spatelui și a capului. Cele două persoane care însoțeau victima au reușit să îi despartă, după care au fost chemate autoritățile.

Certificatul medico-legal a arătat că victima a suferit leziuni produse prin lovirea cu corpuri dure, inclusiv obiecte de formă alungită, și prin căderea pe un plan dur. Pentru vindecare au fost necesare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Instanța a respins invocarea legitimei apărări

Cei doi inculpați au susținut că persoanele din grup ar fi provocat câinii și oile de la stână. Unul dintre ei a afirmat că bicicliștii ar fi aruncat cu pietre spre câini, iar celălalt a vorbit despre fluierături îndreptate spre animale.

Inculpații au invocat legitima apărare, excesul neimputabil și provocarea. Judecătoria Sibiu a respins aceste argumente.

Martorii oculari au declarat că nu au aruncat cu pietre, nu au provocat animalele și nu au intrat pe un teren împrejmuit. Instanța a constatat și că limitele presupusei proprietăți pe care s-ar fi aflat stâna nu erau delimitate, iar terenul indicat în documentele cadastrale era unul agricol și neîmprejmuit.

Judecătorul a stabilit că primul inculpat a declanșat conflictul, îndreptându-se spre grup înarmat cu o bâtă. Instanța a considerat că un eventual conflict verbal nu putea justifica lovirea victimei și că nu a existat un atac direct, imediat și injust care să permită invocarea legitimei apărări.

Câte un an de închisoare cu suspendare

Fiecare dintre cei doi bărbați a fost condamnat la un an de închisoare pentru lovire sau alte violențe. Executarea pedepselor a fost suspendată sub supraveghere pentru un termen de doi ani, calculat de la data la care hotărârea va rămâne definitivă.

Instanța a avut în vedere că inculpații nu aveau antecedente penale în România. Unul dintre ei lucrează ca agricultor și are doi copii minori în întreținere, iar celălalt este îngrijitor de animale.

Pe durata supravegherii, cei doi trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune, să urmeze un program de reintegrare socială și să comunice schimbările privind locuința sau locul de muncă. Fiecare va presta și câte 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Despăgubiri de 3.000 de euro pentru victimă

Cei doi inculpați au fost obligați, în solidar, să îi plătească victimei 3.000 de euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale. Biciclistul solicitase 5.000 de euro, însă instanța a admis doar parțial cererea.

Inculpații mai trebuie să achite în solidar 2.300 de lei, reprezentând cheltuielile de judecată ale victimei, precum și 205 lei către spital pentru îngrijirile medicale acordate. La suma datorată unității medicale se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu 29 mai 2023.

Separat, fiecare dintre cei doi condamnați trebuie să plătească statului câte 1.530 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Hotărârea Judecătoriei Sibiu a fost pronunțată în 11 septembrie 2026 și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

FOTO: Ilustrare

Info: rejust.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri