Sibienii au învățat exerciții de respirație la Spitalul de Pneumoftiziologie

Știri din Județ

Publicitate

Sibienii care au participat vineri, 25 septembrie, la un atelier organizat de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au învățat tehnici de respirație și au discutat cu specialiștii despre prevenirea afecțiunilor pulmonare. Activitatea a marcat Ziua Mondială a Sănătății Plămânilor.

Atelierul a fost coordonat de dr. Lavinia Danciu, directorul medical al spitalului, și de profesorul kinetoterapeut Adrian David. Participanții au exersat tehnici prin care își pot controla mai bine respirația și o pot coordona cu mișcarea.

Publicitate

„Tusea persistentă, senzația de lipsă de aer, respirația șuierătoare sau scăderea toleranței la efort nu ar trebui ignorate, mai ales atunci când persistă. Un diagnostic pus la timp poate permite inițierea tratamentului și monitorizării corespunzătoare”, a declarat dr. Lavinia Danciu, potrivit comunicatului transmis de spital.

Publicitate

Adrian David a explicat că, pentru persoanele cu anumite afecțiuni respiratorii, exercițiile adaptate fiecărui pacient pot contribui la reducerea senzației de lipsă de aer și la îmbunătățirea toleranței la efort. El a precizat că acestea fac parte din recuperarea respiratorie și nu înlocuiesc tratamentul recomandat de medic.

Evenimentul s-a desfășurat în contextul campaniei internaționale din acest an, cu tema „O viață întreagă cu plămâni sănătoși”. Spitalul recomandă evitarea fumatului și a fumului de țigară, mișcarea regulată și consultarea medicului atunci când simptomele respiratorii persistă sau se agravează.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri