Consultă paciente, efectuează operații de înaltă complexitate și promovează sănătatea ginecologică în rândul elevilor din licee, iar în timpul liber petrece timp cu soția și cei doi copii și tunează motociclete. Aceasta este povestea lui Cristian Țăroi, medic primar pe secția Obstetrică și Ginecologie la Maternitatea Spitalului Județean Sibiu. O poveste care dovedește că rigoarea chirurgicală se îmbină perfect cu empatia, educația comunitară și pasiunea personală.

De la dorința din clasa a II-a la prima linie în Maternitate
Întrebat despre momentul în care a decis să aleagă medicina și cum a ajuns să profeseze la Maternitatea din Sibiu, medicul Cristian Țăroi ne-a povestit cu nostalgie despre alegerile care i-au marcat parcursul.
„Mi-e greu să vă spun de ce am ales medicina, dar părinții îmi aduc aminte de clasa a doua, când ne-a întrebat învățătoarea ce vrem să ne facem când vom fi mari și eu am spus că vreau să fiu medic. Probabil că de atunci mugurii profesiei m-au făcut să mă gândesc la asta. Eu nu îmi aduc aminte evenimentul, dar asta mi-au spus ai mei. În liceu lucrurile s-au mai schimbat, îmi aduc aminte că voiam să fiu inginer de bord la avioane. Însă, în clasa a XI-a, am simțit că medicina ar fi chemarea veche, cea din clasa a doua. Dacă vocația de medic am simțit-o încă din copilărie, alegerea ginecologiei a fost mai mult rodul întâmplării. Am absolvit medicina în anul 2004, iar în urma examenului de rezidențiat am obținut o notă mare, clasându-mă printre primii pe țară, astfel că puteam să aleg orice specialitate, în orice centru. Anul 2005 fiind primul în care s-au scos posturi de rezident pe ginecologie la Sibiu, am zis: «de ce nu?». Și așa a început întreaga aventură. Nu știam exact la ce să mă aștept, dar până la urmă s-a dovedit a fi alegerea potrivită.”

Cât de complexă este obstetrica și ginecologia: „Să știi medicină în întregime”
Provocat de către noi, să descrie activitatea zilnică dintr-un spital județean, medicul ne-a detaliat provocările pe care le presupune activitatea într-o maternitate, unde intervențiile chirurgicale și cazurile cer o abordare interdisciplinară.
„Obstetrica-ginecologia este o specialitate foarte complexă. La prima vedere pare că ai avea de-a face doar cu sarcina și aparatul genital feminin, dar în realitate trebuie să cunoști medicina în întregime. Partea de obstetrică implică femeia gravidă, atât ca sarcină normală, cât și cu toate bolile care pot apărea în organismul femeii pe perioada sarcinii. Practic, trebuie să știi medicină în întregime. Nu ascund faptul că, deseori, când avem situații mai dificile, ne consultăm cu colegii noștri de alte specialități, astfel încât să obținem beneficiul maxim pentru pacientă. Ar trebui să disociem medicina de ambulatoriu de medicina de spital. Medicina de ambulatoriu înseamnă toată partea de consultații pe care le facem pacientelor, în cabinet, de obicei pentru afecțiuni mai ușoare sau monitorizări de sarcină. Partea de spital este însă cea care reprezintă o provocare adevărată, cu partea chirurgicală, patologia oncologică ginecologică și chirurgia laparoscopică. Medicina materno-fetală este o ramură în dezvoltare accelerată în ultimii ani în România, în Europa și în Statele Unite și poate să pună foarte multe probleme medicului practician.”
Miracolul nașterii de tripleți concepuți pe cale naturală
Printre cazurile recente, memorabile, din Maternitatea din Sibiu se numără nașterea unor tripleți rezultați dintr-o sarcină obținută spontan, fără tratamente de fertilitate, o raritate statistică pe care medicul ne-a explicat-o în detaliu.
„Zilele trecute am avut o naștere prin operație cezariană cu tripleți. Era o pacientă de 43 de ani care obținuse sarcina spontan, o situație foarte rară. Statisticile spun că șansele să obții pe cale naturală o sarcină cu tripleți sunt de 1 la 80^2. Lucrul acesta i s-a întâmplat după 17 ani, având deja un copil de 17 ani. Nașterea a avut loc în maternitatea noastră, iar eu i-am făcut operația cezariană. Au fost trei băieți care s-au născut mai devreme, la 30 de săptămâni, prematuritatea fiind un lucru obișnuit în cazul sarcinilor multiple.”
Referitor la alegerea între nașterea pe cale naturală și operația cezariană, medicul ne-a clarificat că siguranța mamei și a copiilor dictează decizia finală:
„Depinde de situație. Sunt cazuri în care nașterea poate fi permisă pe cale naturală, însă de multe ori, datorită condițiilor locale obstetricale sau ale patologiei asociate sarcinii, trebuie să recurgem la operația cezariană. Situațiile trebuie evaluate la momentul respectiv.”

O maternitate de nivel 3, dar cu lipsuri când vine vorba de consumabile
Echipamentele performante sunt esențiale într-un spital regional, iar întrebat despre dotările Maternitații din Sibiu și semnificația evaluării copiilor la naștere, medicul ne-a oferit o imagine din spatele culiselor medicale.
„Maternitatea Spitalului Județean Sibiu este o maternitate de nivel 3, adică o maternitate de top, nivelul 3 fiind cel mai înalt din România. Prin urmare, și nivelul de echipamente este unul de top. Totuși, ne confruntăm uneori cu lipsuri legate de consumabile, de lucruri care ar trebui să fie prezente nu ca echipamente, ci ca materiale necesare pentru a ne putea desfășura activitatea în condițiile pe care ni le-ar asigura echipamentele pe care le avem.”
Ce înseamnă plânsul nou-născutului?
Despre prima evaluare a bebelușului imediat după ce vine pe lume, medicul ne-a descris mecanismul adaptării la viața extrauterină.
„Notele de la naștere reprezintă de fapt scorul APGAR. El se evaluează la 1 minut și la 5 minute și evaluează adaptarea nou-născutului la condițiile din afara uterului, la mediul atmosferic. Cu cât indicele este mai mare, cu atât adaptarea este mai bună, maximul fiind 10. Plânsul copilului este un comportament normal, el trebuie să plângă după ce iese. Este modul prin care se manifestă la trecerea de la mediul lichidian din uter la cel aerian. Dacă este un copil sănătos, plânge.”
Diagnosticul unui făt cu Sindromul Down presupune mai mult decât o ecografie
Sindromul Down este considerat cea mai frecventă anomalie cromozomială a fătului, dar diagnosticul acest sindrom nu se poate stabili cu certitudine doar la simpla privire a unor ecografii. Despre acest lucru, medicul ne-a subliniat pas cu pas procedura corectă pentru depistarea sindromului:
„Sindromul Down sau trisomia 21 este considerată cea mai frecventă anomalie cromozomială a fătului. Diagnosticul poate fi suspicionat prin evaluare ecografică, dar trebuie confirmat prin teste genetice. De mare ajutor sunt testele non-invazive prenatale (NIPT), însă diagnosticul de certitudine se stabilește doar prin amniocenteză sau prin biopsie de vilozități coriale. Biopsia se face la 11-13 săptămâni, iar amniocenteza la 16-18 săptămâni, colectându-se celule fetale pe care un laborator le evaluează pentru a stabili structura cromozomială reală. Trebuie să nu punem semnul echivalenței între o suspiciune ecografică și un diagnostic de certitudine.”
Se pot face întreruperi de sarcină la Maternitatea Spitalului Județean
Atingând și subiectul întreruperilor voluntare de sarcină și cadrul legislativ din România, medicul ne-a oferit date clare despre limitele legale:
„În România se poate face avort la cerere până la 13 săptămâni și 6 zile. După această perioadă nu mai este legal, cu excepția avortului terapeutic, care se efectuează în situații foarte bine selecționate, în cazul unor anomalii fetale incompatibile cu viața. Din nefericire, sunt persoane care apelează de foarte multe ori la avort la cerere, existând situații rare în care au apelat chiar de zeci de ori. La Maternitatea Spitalului Județean, pacientele pot apela pentru avort la cerere: efectuează un consult în ambulatoriul de specialitate, unde se stabilește diagnosticul de sarcină și vârsta de gestație, urmând a fi programate pentru procedură în condițiile legii.”

Limita dintre complicație și eroare medicală: „Trebuie să ne gândim la buna-credință”
Despre cazurile în care copii rămân cu probleme după naștere, medicul ne-a detaliat distincția esențială dintre evoluția imprevizibilă a unei sarcini și o greșeală profesională:
„Trebuie să facem distincția între complicațiile unui act medical și o greșeală de conduită. Sunt foarte multe situații în întreaga medicină în care un caz poate avea în evoluția sa anumite complicații care nu sunt imputabile nici medicului, nici pacientei, ci pur și simplu firului epic al naturii. Intervenția noastră este de a reduce pe cât posibil riscul de apariție a acestor complicații, însă ele pot apărea nefiind vina cuiva. În plus, trebuie să ne gândim la buna-credință. În medicină, nu cred că cineva este lipsit de bună-intenție sau că ar putea face lucrurile intenționat rău.”

Încrederea se construiește prin sinceritate
În privința comunicării cu pacientele și a modului în care o explicație clară previne conflictele sau neînțelegerile, medicul ne-a mărturisit că transparența este calea cea mai sigură:
„Nașterea ar trebui să urmeze, în principiu, cursul firesc al sarcinii. Dacă situația permite, nașterea poate decurge pe cale naturală în condiții foarte bune. Dar dacă apar anumite anomalii de poziție a fătului în uter, boli asociate sarcinii sau anomalii în dezvoltarea fătului, atunci se recomandă operația cezariană. Cele mai multe paciente, dacă sunt bine îndrumate și consiliate, merg pe linia pe care le-am propus-o. Nu prea se întâmplă ca pacientele să se opună îndrumărilor noastre dacă le explici lucrurile așa cum trebuie, ca să le înțeleagă. În primul rând, relația trebuie să fie sinceră. Fiecare trebuie să știe ce așteptări are de la celălalt și să se facă înțeles. Dacă respectăm aceste două condiții, relația medic-pacient poate fi una dintre cele mai reuşite.”
Ghidul prevenției ginecologice: de la testul Papanicolau la consultul prenatal
Întrebat ce măsuri concrete pot lua femeile pentru a-și proteja sănătatea reproductivă, medicul ne-a indicat pașii de urmat:
„Legat de partea de reproducere, este foarte important ca toate pacientele care se pregătesc de o sarcină să efectueze un consult prenatal în care să afle dacă sănătatea aparatului lor reproducător este optimă, să facă o serie de teste preconcepționale și să afle de la medic ce înseamnă pregătirea, sarcina pe tot parcursul ei și nașterea. Legat de partea neobstetricală, trebuie să respectăm lucrurile de bun-simț: să fim cumpătați în tot ceea ce facem, să ne protejăm de bolile cu transmitere sexuală și să avem grijă ca măsurile de planning familial să fie respectate, astfel încât sarcina să apară atunci când ne dorim. Controalele periodice, la fel ca în orice ramură medicală, sunt foarte importante. Legat de partea ginecologică, anual trebuie să te adresezi unui medic specialist, să faci testul Papanicolau și să verifici că totul funcționează în parametri normali.”
Adevărul despre vaccinul anti-HPV și demontarea mitului opririi menstruației
Discutând despre vaccinarea împotriva virusului HPV și reținerile apărute în spațiul public despre acest vaccin, medicul Cristian Țăroi ne-a explicat clar scopul imunizării și necesitatea continuării controalelor de rutină.
„Vaccinarea anti-HPV se adresează profilaxiei infecției cu virusul HPV. Vaccinarea are ca scop reducerea incidenței de apariție a cancerului de col uterin prin scăderea riscului de infectare. Ținta principală sunt persoanele care nu și-au început încă viața sexuală, atât băieții, cât și fetele. Se pot vaccina și persoanele care și-au început deja viața sexuală sau care pot fi purtătoare de HPV, deoarece prin vaccinare se reduce foarte mult riscul de apariție a cancerului de col. Totuși, chiar dacă s-a vaccinat, pacienta nu este scutită de consulturile periodice și nu ar trebui să renunțe la testările Papanicolau. Vaccinul reduce riscul, dar nu elimină obligația de a te testa. Este un vaccin introdus de mulți ani în România, din 2009, studiat și cu foarte puține efecte adverse, de care pacientele au devenit însă tot mai conștiente în ultimii 2-3 ani.”
De asemenea, întrebat despre tendințele apărute pe rețelele sociale privind întreruperea voluntară a menstruației, pe termen lung, medicul ne-a declarat:
„Să-și oprească menstruația pe termen lung, eu încă nu m-am confruntat cu o astfel de cerere din partea vreunei paciente. A-ți opri menstruația pe termen lung nu este o opțiune potrivită și nu văd de ce ai face-o fără motiv. Dacă vrei să nu ai menstruație într-o anumită lună sau perioadă definită, pentru că ai un eveniment sau mergi la mare, este de înțeles și se poate face discutând din timp cu medicul ginecolog. Înlăturarea durerilor menstruale se obține prin tratamente specifice, nu prin oprirea menstruației. Ba din contra, există situații medicale în care noi le propunem pacientelor oprirea temporară a menstruației din motive de sănătate, iar ele refuză de frică, întrebându-se ce se vor face fără menstruație.”
Contracepția corectă și pericolele „pilulei de a doua zi”
Pentru o protecție eficientă, medicul ne-a structurat metodele contraceptive în funcție de stilul de viață și stabilitatea cuplului.
„Grupând metodele contraceptive, celor tineri sau adolescenților care nu au o relație stabilă le recomand prezervativul, care este singura metodă de prevenire a infecțiilor cu transmitere sexuală și oferă protecție și împotriva unei sarcini. Pentru cuplurile stabile, metode foarte eficiente sunt pilula contraceptivă, metodă hormonală care nu oferă însă protecție de barieră, și steriletul, un mijloc foarte eficient pe care îl recomandăm de obicei pacientelor care au născut deja. Aceste trei metode sunt la îndemâna oricui și foarte ușor de adoptat. De asemenea, pacientele care nasc prin operație cezariană, mai ales după a doua sau a treia intervenție, pot opta pentru ligatura de trompe, o procedură chirurgicală pentru care momentul cezarienei este oportun.”
Referitor la abuzul de contracepție de urgență în rândul tinerelor, medicul ne-a avertizat asupra ratelor mari de eșec ale acestei metode.
„Pilula de a doua zi sau contracepția de urgență ar trebui folosită doar în situații extreme, foarte bine selecționate, când nu ai avut la îndemână nicio altă metodă de protecție. Ideal ar fi să o utilizezi de maxim două ori pe an. Eficiența ei este relativ scăzută comparativ cu pilula luată zilnic, poate duce la tulburări ale ciclului menstrual și de multe ori se soldează cu eșec. Sunt multe situații în care apar sarcini după utilizarea ei.”

Lecții pro bono la liceu: medicul s-a implicat în educația sexuală a adolescenților din Sibiu
În fața lipsei de educație privind infecțiile cu transmitere sexuală și contracepția în rândul tinerilor, medicul a răspuns prin fapte. Acesta ne-a detaliat cum se ajunge la sarcini neplănuite la vârste fragede și ce a făcut concret pentru comunitatea din Sibiu.
„La pacientele tinere, ciclurile menstruale nu sunt întotdeauna regulate, motiv pentru care le este greu să țină o evidență și apare deseori întârzierea diagnosticului de sarcină. Principalul simptom este întârzierea menstruației. După șase săptămâni pot apărea grețurile și vărsăturile sau sângerările anormale. În trimestrul al doilea, creșterea în volum a abdomenului și mișcările fetale le fac să își dea seama că sunt însărcinate. Pentru a veni în sprijinul celor tineri, în ideea de a beneficia de educație sexuală, am încercat și am reușit, împreună cu câțiva colegi, în sistem privat și în afara orelor de program, să mergem în liceele din Sibiu, la orele de dirigenție. Am facilitat susținerea unor seminarii despre educația sexuală primară, lucruri de bun-simț privind protecția împotriva bolilor cu transmitere sexuală, prevenirea sarcinilor nedorite și un comportament responsabil. Consider că ar trebui extinse capitolele de educație sexuală și scăzută vârsta de predare chiar spre gimnaziu, la clasele a VII-a și a VIII-a. Elevii au fost foarte entuziasmați. Dacă la început erau reticenți, pe parcurs au fost receptivi. Activitatea a fost una extrem de pozitivă.”
Un îndemn pentru viitorii doctori: „Medicina îți cere să-ți dedici viața spitalului”
Întrebat ce mesaj le transmite studenților la Medicină care ezită înainte de a-și alege o specialitate, medicul nu a ezitat să vorbească despre sacrificiile reale ale acestei vocații.
„Mă bucur că mai sunt studenți care vor să îmbrățișeze această profesie, pentru că medicina este una dintre cele mai grele ramuri, solicitantă și consumatoare de energie și timp. Înveți toată viața, îți sacrifici mare parte din timp în detrimentul familiei și de multe ori renunți la hobby-urile tale dedicându-ți viața spitalului. Iar dacă ești conștient de la început de drum că asta îți dorești cu adevărat să faci, atunci fă-o cu toată convingerea.”

Cel mai bun medic dintre „preparatorii de motociclete”
Atunci când își dezbracă halatul, medicul Cristian Țăroi își găsește uneori deconectarea într-o lume complet diferită, cea a motocicletelor. Întrebat cum a început această pasiune tehnică și cum se îmbină ea cu ginecologia, medicul ne-a povestit cu umor:
„În timpul liber mai tunez și recondiționez motociclete. Mă dau cu ele, dar mai degrabă le tunez și le prepar. Am făcut asta de câteva ori. Sigur, nu aș vrea să se spună despre mine că sunt cel mai bun preparator de motociclete dintre medici și cel mai bun medic dintre preparatorii de motociclete. Pasiunea a început de la zero, de la comanda pieselor, vopsit, până la montaj. Îți trebuie echipamente, durează câteva luni, dar este o mare plăcere personală să le văd terminate. Le-am personalizat după placul meu și au ieșit foarte bine. De multe ori am surprins pacientele făcându-și selfie cu motocicleta, pesemne că nu sunt singurul pasionat de acest capitol.”







