Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.
Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.
Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.
Duminică la ora 14.30, consilierii locali aleși în comuna Sadu au depus jurământul în prezența prefectului Mircea Crețu. Primarul Valentin Ivan a jurat la Judecătoria Sibiu de dimineață și a început al șaselea mandat de primar.
La ședința care a avut loc la Școala din Sadu au particpat și cel mai longeviv primar din județului Sibiu, Nicolae Dancu, primarul comunei Păuca. La finalul ședinței, primarului comunei Sadu, Valentin Ivan a declarat că dorește să îi calce pe urme primarului din Păuca.
A fost prezent și deputatul AUR, Sebastian Suciu. Partidul condus de el are la Sadu doi consilieri locali. PSD are un consilier, iar unul este independent, preotul Neagoe. Restul de 7 consilier, majoritatea, sunt din PNL.
După ceremonial Valentin Ivan a ținut un discurs în care a insistat pe importanța colaborării între instituțiile locale și a amintit că Sadu are deja atrase proiecte în valoare de 24 milioane de euro, din diferite finanțări. Vezi video mai jos:
Pavilionul din Boița a găzduit astăzi ședința solemnă de constituire a Consiliului Local în urma alegerilor din vară. Primarul Nicolae Cocoș a depus tot astăzi de dimineață jurământul la Judecătoria Avrig.
În prezența unui public numeros, cei 11 consilieri locali aleși au depus jurământul astăzi la Boița. 7 sunt din PNL, 2 din PSD, 1 din AUR și 1 din USR. Prefectul Mircea Crețu a participat la ședință.
În sală au fost numeroși localnici, dar și lideri ai PNL din județ. La finalul ședinței, primarul Nicolae Cocoș a anunțat că va continua alături de consilierii locali proiectele demarate în mandatul anterior și va iniția noi proiecte cu atragere de fonduri în sprijinul cetățenilor comunei Boița. Preotul satului a rostit la final o rugăciunea și a îndemnat primarul și consilierii să continue munca începută în folosul comunității.
VIDEO: Discursul primarului Nicolae Cocoș și al prefectului Mircea Crețu
Ca reacție, Mircea Orlățan a publicat un mesaj pe Facebook prin care explică activitățile sale inițiale la Primărie:
,,Dragi locuitori ai Cisnădiei La data de 5 noiembrie am preluat mandatul de primar al orașului Cisnădie. Dupa această zi festivă, plină de emoții și de speranțe, am început activitatea din plin. Activitatea mea s-a derulat pe mai multe direcții:
Am început lucrul direct cu echipa din Primărie. Pe lânga rezolvarea problemelor zilnice realizez și evaluarea resurselor materiale și umane, a procedurilor și a rezultatelor activității. În primă analiză vă spun că există premisele eficientizării activității, dar va fi nevoie de a aloca resurse suplimentare și de a crea proceduri specifice. Precizez că nu au existat nici un fel de conflicte între primar și colegii din aparatul primarului, iar în foarte multe sectoare de activitate sunt așteptate măsurile de optimizare a activității.
Am deschis ușa din față a primăriei pentru cetățeni.
Am demarat un proiect de digitalizare a Primăriei și sperăm că ne vom încadra in termenul scurt pentru a depune proiectul.
Am analizat câteva imobile din Patrimoniul public pentru a vedea modul în care se întrunesc condițiile de a demara proiecte de dezvoltare pe finanțări nerambursabile disponibile până în prima parte a anului viitor.
Am început analiza proiectelor în derulare, iar saptămâna viitoare mă voi întalni cu contractorii.
Am stabilit că audientele primarului vor avea loc marțea și joia între orele 17.00 și 18.30, începând din data de 12 noiembrie. Înscrierile în audiențe se fac în sistemul registraturii primăriei- fizic și on-line. Vă aștept cu drag.”
Temperaturile negative de la Bâlea au transformat lacul într-un adevărat patinoar. În ciuda frigului, peisajul este mirific!
Turiștii aflați pe Transfăgărășan s-au aventurat pe gheața subțire și și-au făcut fotografii, ignorând pericolul la care se expun. Zilele acestea, temperaturile au scăzut cu mult sub -6 grade, la această oră fiind -3 grade.
Liga Florilor Mol a programat duminică dimineață o nouă etapă. Măgura Cisnădie a jucat în deplasare la Slatina.
Partida a avut loc în Sala Liceului cu Program Sportiv din Slatina. Sibinencele au dominat prima repriză și au avut avantaj de patru goluri la pauză, scor 18-14.
Gazdele au încercat să revină în repriza secundă, dar Magura a știut să țină de rezultat și să se impună la final cu 32-31.
Măgura Cisnădie a acumulat 10 puncte în clasamentul Ligii Florilor Mol.
Liga națională de baschet a programat sâmbătă seara derby-ul Transilvaniei. Gazdele de la U. Cluj au câștigat cu 100-60 în fața celor de la BC CSU Sibiu.
Starul partidei anunța un meci echilibrat, dar totul a durat doar câteva minute. Gazdele au preluat inițiativa și au condus după prima repriză cu 44-33.
Repriza a doua a însemnat din păcate un galop de sănătate pentru gazde. Campioana României a dominat jocul și s-a impus la final cu 100-60.
BC CSU Sibiu are 12 puncte și ocupă locul cinci în liga națională de baschet.
Desfășurat în perioada 6-8 noiembrie 2024, Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” a marcat prin cea de-a 26-a ediție trei seri de spectacole inedite, realizate de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” alături de ansambluri profesioniste din întreaga țară și de sute de artiști veniți la Sibiu pentru a-i celebra pe Juni. În contextul aniversar al Junilor Sibiului, ediția cu numărul 26 a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea” a reunit toate generațiile unei lumi de poveste, reînnodând jocul junilor ca odinioară, când maestrul coregraf Ioan Macrea punea bazele acestui fenomen, în 1944.
Miercuri, 6 noiembrie, Junii Sibiului au fost, în premieră, spectatori. Astfel, după ce au oferit daruri simbolice publicului spectator, mulțumind pentru toată susținerea și aprecierea de care se bucură de opt decenii, au luat loc în sală, bucurându-se de spectacolul oferit de ansamblurile profesioniste din țară care, rând pe rând au elogiat acest fenomen mărturisitor al Sibiului, la ceas aniversar. Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare, Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul” din Bacău, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” din Iași și Ansamblul Artistic Profesionist „Mureșul” din Târgu Mureș au generat o atmosferă de sărbătoare, aducând în fața publicului sibian momente artistice caracteristice, prin cântece și jocuri populare românești.
Joi, 7 noiembrie, seara de spectacol a fost deschisă de Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca, urmat de Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timișoara, în aceeași manieră prietenoasă, în care aprecierea pentru Junii Sibiului s-a manifestat prin momente artistice de excepție. După evoluția celor două ansambluri folclorice pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”, seara a continuat cu spectacolul intitulat sugestiv „Ăsta-i neamul românesc!”, pus în scenă de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Deschiderea spectacolului le-a aparținut artiștilor Alexandru Brădățan, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Andreea Haisan și Gabriel Dumitru, care au interpretat cântecul „Ăsta-i neamul care poate”, deschizând o poveste mărturisitoare care vorbește despre bucuriile unei Românii ideale, ancorată în valorile culturale tradiționale. Orchestrei „Lăutarii” și Junilor Sibiului li s-au alăturat Adrian Neamțu, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Stana Stepanescu, Ilie Medrea, Alina Pinca, Bogdan Filimon, Cătălin Iancu, Mariana Anghel și Ionuț Fulea, dar și Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, ansamblul care constituie pepiniera Junilor Sibiului.
Vineri, 8 noiembrie, în ultima seară a festivalului, publicul s-a bucurat de un regal folcloric inedit. „Ăsta-i Jocul Junilor – Spectacolul generațiilor” a fost realizat printr-o desfășurare de forțe artistice care a adus pe aceeași scenă sute de Juni, de la cei mai tineri până la Veteranii Junilor Sibiului. Programul a fost presărat cu momente speciale, alături de artiștii Gabriela Tuță, Traian Stoiță, Sebastian Emanuel Stan, Ovidiu Homorodean, Răzvan Năstăsescu, Marcel Părău, Viorica Telcean, Nelu Albu, Camelia Cosma Stoiță, Abigaila Budac, Viorica Țepeș, Veta Biriș, Sava Negrean Brudașcu, Nineta Popa, Nicoleta Voica, Dinu Iancu Sălăjanu și Nicolae Furdui Iancu. Ansamblul „Călușarii Oltului”, format din 80 de dansatori reuniți din opt localități ale județului Olt, au adus în scenă „Călușul”, cu ocazia celebrării celor 80 de ani ai Junilor Sibiului.
Toate ansamblurile au valorificat elemente de patrimoniu material și imaterial inclus sub protecția UNESCO: jocul ritualic al călușarilor, cântece de pe câmpie și jocuri populare din Transilvania, creaţii din zestrea folclorică a satelor moldovenești, rara retișană, jocul junilor, ia cu altiță, obiceiul transhumanței, doina etc.
În cadrul acestei ediții a festivalului, Iuliana Tudor a primit distincția „Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler”, conferită de președintele României.
„Citeam undeva că tot ceea ce îți poți imagina este real. Mi-am imaginat un an al Junilor cu evenimente inedite. Un an al Junilor în care să pot prezenta frumusețea acestor oameni minunați (Junii Sibiului), talentul lor și dăruirea lor. Le mulțumesc din suflet pentru energia pe care mi-o transmit la fiecare apariție, pentru sufletul lor minunat pe care vi-l oferă dumneavoastră, spectatorii noștri dragi, la fiecare apariție pe scenă. Vă mulțumesc dumneavoastră, publicului spectator; datorită aplauzelor dumneavoastră am ajuns să celebrăm, iată, 80 de ani minunați ai Junilor Sibiului. Și nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că m-a ajutat în acest an să realizez tot ceea ce mi-am propus. Mulțumesc pentru tot și pentru toate, mulțumesc pentru că trăiesc în această poveste minunată alături de Junii mei dragi. Și dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face același lucru, mulțumindu-le tatălui meu, mamei mele și tuturor artiștilor alături de care m-am format ca om de cultură.”, a transmis la finalul festivalului, Silvia Macrea, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu și director al festivalului.
Spectacolele au fost prezentate de Iuliana Tudor.
Director festival: Silvia Macrea
Activitatea CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu.
„Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu”
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
Vineri, 8 noiembrie, comunitatea ortodoxă din cartierul Trei Stejari, Sibiu, a sărbătorit hramul Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” printr-o slujbă arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Cu această ocazie, s-a săvârșit Sfânta Liturghie în cinstea ocrotitorilor lăcașului de cult, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, la Sfânta Liturghie au slujit Pr. Prof. Vasile Mihoc, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, Pr. Ioan Coșa, Protopopul Sibiului, precum și alte cadre didactice, consilieri eparhiali și preoți parohi din împrejurimi.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a explicat implicarea Îngerilor în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
O analiză a cotelor de pariuri la una dintre cele mai mari firme din domeniu, Fortuna, arată cine sunt candidații la alegerile prezidențiale din România cu cele mai mari șanse. Cotele sunt calculate în funcție de plasarea pariurilor. Cu cât cota este mai mică, rezultă că respectivul candidat are șanse mai mari să câștige alegerile. Iată cine cred pariorii că va fi câștigător!
Prima șansă de a deveni președinte o are Marcel Ciolacu (PSD) cu o cotă de 1.55. Pe locul 2 se situează Nicolae Ciucă (PNL) cu 3.33, urmat de Mircea Geoană cu 4.44, Elena Lasconi (USR) 7.77 și George Simion (AUR) abia cu a cincea șansă cu o cotă mare de 22.00.
Clasamentul continuă cu restul candidaților cu cote foarte mari, ceea ce înseamnă că practic au șanse extrem de mici să fie aleși președinte. De exemplu, cei de pe ultimul loc cu cote de 999.00, dacă unul din ei ar ieși președinte, cineva care a pariat să spunem 1.000 de lei pe ei, ar câștiga 999.000 de lei.
Prin contrast cu sondajele de opinie difuzate în octombrie și la început de noiembrie de diferite firme la comanda unor partide, rezultatele de la casele de pariuri diferă mult. În majoritatea sondajelor Ciolacu este pe primul loc, urmat de George Simion, iar Ciucă este cotat adesea pe locul 5. Dar diferențe între Simion, Geoană, Lasconi și Ciucă sunt mereu în marja de eroare a sondajelor. Singurul cotat în sondaje mereu pe primul loc este Marcel Ciolacu.
Etapa a 16-a a Superligii României programează sâmbătă seară partida dintre Universitatea Craiova și FC Hermannstadt. Scorul este 3-1.
Cei doi antrenori vor incepe cu următoarele echipe: CSU Craiova: I. Popescu – I. Lopez, Maldonado, Screcou, Bancu – Osihma, Mekvabishvili – Paradela, Mora, Bairam – Koljic Rezerve: Lung jr. Ndong, Zajkov, Sierra, Danciu Houri, Bană, D. Barbu, Mitriță, Ivan, Lukic.
După ce în 5 noiembrie a depus jurământul, noul primar ales al orașului Cisnădie, Mircea Orlățan a demarat activitatea cu niște priorități 0, altele decât cele promise în campania electorală. Acesta a dat afară vechiul șofer al primarului, care lucra de peste 20 de ani în Primărie și a angajat altul, fără concurs. Mașina de serviciu a Primăriei este adesea parcată la locuința noului primar Orlățan, iar Muzeului din Cisnădioara i-a pus gând rău: dorește înstrăinarea acestuia unei firme private.
Mircea Orlățan a făcut multe propuneri în campania electorală alegătorilor, motiv pentru care a fost votat, în special de cei din Cartierul Arhitecților. Doar că, odată ajuns pe funcție, lista priorităților s-a schimbat brusc. După ce a promis că ușile Primăriei Cisnădie vor fi deschise cetățenilor, lucru făcut în ziua jurământului, 5 noiembrie, de a doua zi cetățenii au găsit, iar, ușile închise.
Prioritatea 0: șofer nou și mașină de serviciu la domiciliu
Una din primele decizii luate de noul primar Mircea Orlățan a fost să renunțe la șoferul Primăriei, care lucra de peste 20 de ani acolo. A fost angajat alt șofer, dar fără concurs, deși legislația în domeniu interzice acest lucru. Hotărârea de Guvern nr 1336 din 2022 precizează clar cum se pot angaja persoane în administrația publică, prin concurs și metodologia de organizare a acestuia.
(NOTĂ: textul a fost corectat, șoferul fiind mutat din poziția ocupată de șofer al primarului în alta de șofer la dispoziția primăriei)
Mai mult, vecinii noului primar au observat că mașina de serviciu a Primăriei apare adesea parcată la primar acasă.
Mașina primăriei parcată acasă la noul primar
Stare de tensiune în Primărie
Cum a declarat și în campania electorală, Orlățan a început prigoana contra angajaților din Primărie din prima zi. Înconjurat de 2-3 acoliți din actualii angajați, el și-a adus consilier personal pe Ștefan Claudiu, fost angajat al comunei Cristian. Ștefan Claudiu a fost implicat la finele anului trecut într-un mega scandal cu primarul Seuchea de la Cristian, pe care l-a acuzat că l-a bătut în Primărie. Ștefan a făcut reclamații la Poliție, dar Seuchea, care are dublul vârstei lui Ștefan a negat altercația. Seuchea îl acuza atunci pe Ștefan că bloca activitatea Primăriei prin acțiunile sale.
Ștefan a lucrat din 2021 la compartimentul Urbanism din Cristian, apoi în 2023 a fost pus temporar secretar general al primăriei. În februarie 2024 a fost dat afară, iar în aprilie 2024 a câștigat procesul și a fost repus în funcție. „În esență, beneficiind de informațiile de serviciu, a divulgat publicului astfel de date și informații de serviciu sau nepublic, prin intermediul unor postări pe pagina proprie de Facebook, însoțite de comentarii apte a contura stări, situații sau împrejurări nereale, cu scopul de a denigra organele de conducere ale comunei Cristian”, au arătat la vremea respectivă reprezentații Primăriei Cristian.
Acum, Ștefan Claudiu a luat rolul de consilier personal al primarului Cisnădiei, Mircea Orlățan. El și-a însușit și rolul de a verifica legalitatea tuturor actelor ce vin la mapa primarului, deși nu are pregătire în domeniu.
Mai mulți angajați din Primăria Cisnădie cu care a vorbit reporterul SIBIU INDEPENDENT, acuză o stare de tensiune și de prigoană din partea noului primar. Unii dintre aceștia îl acuză că le încalcă atribuțiile legale.
Claudiu Ștefan, sursa foto: pagina personală Facebook
Muzeul din Cisnădioara – chitit să îl dea unei firme private
O altă prioritate în aceste prime zile de mandat ale noului primar este Muzeul din Cisnădioara. Muzeul are nevoie de investiții pentru a fi redat în circuitul cultural. Dar primarul are alte gânduri. Acesta a vizitat muzeul și a anunțat că dorește să îl dea unei firme private. Evident, o firmă privată îl va transforma în spațiu comercial, nu în muzeu.
Deși Ministerul Culturii a anunțat că alocă fonduri substanțiale pentru muzee și există și în finanțările europene fonduri pentru asemenea investiții, soluția găsită de Orlățan este să dea spațiul unei firme private.
Muzeul din Cisnădioara este momentan închis. Acesta adăpostea colecția tradițiilor săsești ale zonei.
Liviu Modoi, primarul PNL din Brădeni, reales în iunie, este foarte mândru de armăsarul său de talie grea, Taiwan. Duminică, 3 noiembrie, în satul Viișoara (comuna Ulmi, jud. Dâmbovița), fiica sa Ziana a încălecat armăsarul Taiwan și a spulberat concurența la acest concurs, obținând locul I.
În Brădeni este cunoscută pasiunea primarului Modoi pentru cai și respectul pe care îl poartă pentru aceste animale. În fiecare vară, primarul organizează și la Brădeni un concurs ecvestru unde vin cai de rasă și de tracțiune din toate colțurile țării.
Se pare că pasiunea sa a insuflat-o și copiilor săi. Ziana, deși foarte tânără, a obținut locul I la Cel mai mare concurs ecvestru din România de la Viișoara, unde au participat sute de cai. Ea a câștigat alături de armăsarul familiei, Taiwan, locul I la categoria grea/semigrea armăsari.
Raluca Turcan, candidat PNL la Camera Deputaților și actualul ministru al Culturii a organizat astăzi o întâlnire la Sibiu între experții contabili (CECCAR) și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Redăm comunicatul de presă al doamnei Raluca Turcan:
M-am bucurat să pot face posibilă întâlnirea între expertii contabili din Sibiu (CECCAR) și ministrul liberal al Finanțelor, Marcel Boloș.
Am dezbătut împreună principalele măsuri fiscale recente, alături de provocările pe care le întâmpină mediul contabil și antreprenorial din România. Un subiect de mare interes pentru contabilii sibieni a fost legat de optimizarea digitalizării sistemului fiscal – reprezentat de e-TVA și e-Factura.
Am fost cu toții de acord că este necesară simplificarea acestor procese și mai ales asigurarea predictibilității legislative. Stabilitatea în reglementările fiscale este importantă și necesară pentru a evita schimbările frecvente, care pot destabiliza mediul de afaceri.
În plus, au fost discutate și alte măsuri menite să îmbunătățească colectarea veniturilor bugetare și să faciliteze accesul autorităților locale la fondurile necesare pentru investiții, în special prin creșterea plafonului pentru împrumuturi și prefinanțări din fonduri europene.
A fost o întâlnire de bun augur!
Marcel Boloș a reiterat la Sibiu angajamentul de a sprijini dialogul și de a colabora strâns cu specialiștii din domeniul contabil pentru formularea unor politici fiscale care să le susțină activitatea.
Cât despre angajamentul meu, rămâne neschimbat! Sunt aproape de sibieni și îmi ofer toată priceperea în a le face vocea auzită. Chiar dacă vocea lor poate deveni incomodă la centru! Iar ca politician liberal reafirm că, de fiecare dată când vorbim de o mai bună colectare a veniturilor, trebuie să discutăm în egală măsură și de reducerea birocrației statului, căci statul trebuie să deservească economia privată și contribuabilii, nu invers. Iar pentru asta statul trebuie să reducă povara administrativă asupra mediului de afaceri și să îi respecte inclusiv pe cei care țin buna rânduială în socotelile și bugetele firmelor și companiilor.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că urmează o investiţie de peste 2 milioane de euro în Bastionul Soldisch şi Centrul ASTRA pentru Educaţie, obiective situate în centrul istoric al municipiului Sibiu.
„Aşa cum am spus, am creat cadrul legal ca pe timbrul monumentelor istorice să existe o componentă financiară din bugetul de stat pentru a interveni pe clădiri monument istoric. Există diferite tipuri de intervenţii studiu de fezabilitate, proiect tehnic, începerea investiţiei. În momentul de faţă, Muzeul ASTRA a aplicat pentru realizarea proiectului de fezabilitate. După ce acest proiect este încheiat, de unde a reieşit şi valoarea totală a investiţiei, care se ridică la aproximativ 2 milioane de euro, deschidem apelul”, a arătat ministrul Raluca Turcan.
Şi directorul general al Complexului Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu, Ciprian Ştefan, prezent la conferinţa de presă, a întărit ideea că este nevoie de această investiţie pentru ca Sibiul să aibă un centru pentru educaţie.
„Investiţia va fi în jur de 2,1 milioane de euro pentru această zonă. (…) România a ajuns la o maturitate (…) când factorii decizionali au înţeles rolul nostru în viitor”, a spus Ciprian Ştefan.
Acesta a subliniat faptul că deocamdată s-a făcut studiul de fezabilitate pentru această investiţie, dar că „există în momentul faţă şi va exista şi anul viitor instrumentul de finanţare prin Ministerul Culturii”.
La această conferinţă de presă au fost prezenţi şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, care şi-au declarat susţinerea pentru cultură.
Bastionul Soldisch sau al Mercenarilor a fost construit între 1622 şi 1627 şi face parte din fortificaţiile oraşului medieval Sibiu. Clădirea lipită de bastion este o construcţie cu turn, în care va funcţiona Centrul ASTRA pentru Educaţie.
Peste 200 de oameni de afaceri din județul Sibiu, dar și unii din Alba au răspuns astăzi invitației făcută de Virgil Popa, candidat PNL la Camera Deputaților de a se întâlni cu Marcel Boloș, ministrul Finanțelor. Boloș a sosit la Sibiu într-o vizită la invitația ministrului Raluca Turcan. Ea l-a și prezentat celor prezenți ca un prieten al Sibiului.
„Vom proteja cota unică și nu acceptăm reducerea pragului la microîntreprinderi” este mesajul transmis celor peste 200 antreprenori de Marcel Boloș
După o prezentare pe principalele teme economice naționale, Boloș a răspuns întrebărilor celor prezenți. A fost o discuție constructivă, care s-a concentrat pe ceea ce contează cel mai mult pentru oamenii de afaceri: stabilitatea fiscală, sprijinul pentru investiții și programele care pot transforma ideile lor în realitate.
„Am subliniat că ceea ce scoate Sibiul în față este energia oamenilor de aici. Antreprenorii din regiune creează și produc cu o pasiune specială, fie că vorbim despre industriile tehnologice de vârf, fie despre meșteșugurile tradiționale din Mărginime.” a declarat Boloș după eveniment. El a amintit de câteva ori și de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ca reper cultural, dar și de atragere a turismului și investitorilor.
Marcel Boloș a prezentat sprijinul pe care îl vor putea accesa oamenii de afaceri prin programul „𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐏𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐞”, 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝟑 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐯𝐢𝐭𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐞𝐢 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞.
„Fie că vorbim despre investiții strategice în industria producătoare, sprijin pentru micii industriași, investițiile în sectoarele siderurgic și chimic sau exploatarea și prelucrarea zăcămintelor și bogățiilor solului, toate vor fi componente ale programului pe care sper să le putem pune în consultare cât mai repede.” a spus Boloș.
Poliţiştii sibieni caută o femeie în vârstă de 44 de ani, care a plecat de acasă fără a mai reveni.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 8 noiembrie a.c., polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, la aceeași dată, nepoata sa, NISTOR MAGDALENA MARIANA, în vârstă de 44 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu, din municipiul Sibiu, jud. Sibiu, fără a mai reveni acasă.
Semnalmente: înălțime 165 cm, greutate 75 de kg, ochi căprui, păr șaten.
La momentul plecării persoana în cauză purta o geacă lungă de culoare neagră.
Semne particulare: femeia prezintă un tatuaj monocolor, pe antebrațul mâinii drepte, litere, posibil numele său.
Cei ce pot oferi informaţii despre această femeie sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Pompierii Stației de Pompieri Agnita au intervenit de urgență pe raza localității Coveș pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o combină agricolă.
La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat. În urma incendiului acesta a ars în proporție de 80% din suprafață. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurt circuit electric. Din fericire nu au fost înregistrate victime.
După aproape 25 de ani de la singurul lor concert în România, Dream Theater se întorc în formula clasică, cu legendarul Mike Portnoy la tobe, recunoscut drept unul dintre cei mai mari toboșari din lume, pentru un show spectaculos la Sibiu.
Legendara trupă de rock americană va concerta în vara anului 2025 pe scena ARTmania Festival, în prima zi a festivalului, pe 25 iulie. Mike Portnoy, toboșarul și fondatorul trupei, recent revenit “acasă” după 15 ani, alături de chitaristul John Petrucci, solistul James LaBrie, basistul John Myung și claviaturistul Jordan Rudess vor cânta pentru publicul român în Piața Mare din Sibiu.
Dream Theater este cunoscută pentru influența sa covârșitoare în muzica progresivă care a cucerit fanii din întreaga lume. Artiștii au trei nominalizări GRAMMY, un premiu GRAMMY în 2022 pentru piesa „The Alien” la categoria „Cea mai bună performanță metal” și peste 15 milioane de albume vândute. Albumul lor de referință din 1992, „Images & Words”, a primit certificarea de aur și a fost inclus pe lista „100 Greatest Metal Albums of All-Time” de la Rolling Stone. Revista Guitar World a clasat următorul album, Awake (1994), drept #1 în topul „Superunknown: 50 Iconic Albums That Defined 1994”, în timp ce „A Change of Seasons” (1996) a fost difuzat pe NBC în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2002.
Albumul concept „Metropolis Pt. 2: Scenes from a Memory” din 1999 a fost votat de fani ca cel mai bun album de rock progresiv din toate timpurile și a ocupat locul 15 în topul Greatest Concept Albums al revistei Classic Rock. În 2009, „Black Clouds & Silver Linings” a ajuns pe locul 6 în Billboard Top 200, iar „A Dramatic Turn of Events ” (2011) și „Dream Theater” (2013) au continuat seria succeselor cu prezențe în Top 10. Albumul „The Astonishing” (2016) a fost descris de Consequence of Sound ca „o experiență absolut unică” și sublinia inovația continuă a trupei.
Cu trei videoclipuri platină și două de aur și intrarea în Long Island Music Hall of Fame în 2010, Dream Theater și-a consolidat și mai mult poziția cu albumul „Distance Over Time” (2019). Ultimul lor album, „A View From The Top Of The World”, continuă angajamentul trupei de a depăși limitele muzicale. În 2023, Dream Theater a lansat turneul DREAMSONIC, un spectacol itinerant de muzică progresivă, iar în 2024, toboșarul fondator Mike Portnoy s-a reunit cu formula clasică a trupei, aducând mult entuziasm în rândul fanilor. În prezent, Dream Theater lucrează la al 16-lea album, primul cu această componență după mai bine de 15 ani.
Anul 2025 aduce o dublă sărbătoare la ARTmania Festival: festivalul își celebrează majoratul, iar legendara trupă Dream Theater va marca 40 de ani de activitate pe scena din Piața Mare din Sibiu, între 25 și 26 iulie.
ARTmania Festival este primul eveniment din România care a îmbinat arta cu muzica rock și a devenit un simbol al culturii contemporane. Cu un concept unic, festivalul a adus publicului nu doar concerte, ci și expoziții, lansări de carte și proiecții de film. Piața Mare din Sibiu, cu istoria și atmosfera sa unică, a devenit scena festivalului. Aici au urcat pe scena trupe legendare precum: Meshuggah, Nightwish, Serj Tankian, Porcupine Tree, Helloween și multe altele. Ediția a 17-a i-a adus în fața publicului pe KORN, The Flower Kings, Spiritbox, Borknagar, Igorrr, Satyricon, Lavina, Alpha Q , Awake the Demons sau TAINE. Cele trei zile de festival au adunat laolaltă 25.000 de participanți.
Biletele pentru ediția 2025 ARTmania Festival sunt disponibile pe artmaniafestival.ro.
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov informează contribuabilii despre faptul că, pe parcursul lunii noiembrie se vor desfăşura 9 seminarii web. Lista seminariilor poate fi accesată prin intermediul www.anaf.ro, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor, Seminarii web.
Temele propuse:
Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi. Preţuri de transfer-noi reguli aplicabile;
Facilităţile fiscale reglementate de O.U.G. nr. 107/2024 (anulare accesorii şi debite principale) – 2 seminarii;
Înregistrarea persoanelor juridice române în scopuri de TVA conform art. 316 alin. 1 din Codul Fiscal;
Facilităţile fiscale reglementate de OUG nr.107/2024, cu modificările şi completările ulterioare;
Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare;
Reguli de ieşire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor;
Înregistrarea fiscala a persoanelor fizice nerezidente şi a persoanelor juridice nerezidente;
Regimul special de scutire TVA pentru întreprinderile mici.
Durata webinariilor este de 2 ore.
Înscrierea este facilă, direct pe portal, și se poate efectua până la data şi ora începerii webinariilor, în limita locurilor disponibile, de maximum 500 de
Sala Traube din municipiul Mediaș găzduiește în acest sfârșit de săptămână două spectacole de magie.
Astfel, sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 16:00, medieșenii sunt așteptați să ia parte la „Călătoria Magică – Un spectacol de magie pentru toată familia!“, avându-i ca protagoniști pe magicienii Norbert Magic, Eugeniu el mago, Cosmina Armeaga și Adrian Pintea.
Duminică, 10 noiembrie 2024, magicianul Alexandru Marcu îi așteaptă pe cei mici la două reprezentații ale spectacolului interactiv – educativ umoristic de magie, intitulat „Îți mulțumesc, mamă“, care se vor desfășura de la ora 16:00, respectiv ora 18:00.
Biletele pentru reprezentațiile amintite se pot achiziționa online sau de la Sala Traube, înaintea începerii reprezentațiilor.
Începute în luna iunie a acestui an, lucrările de amenajare a primului centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar pe șoseaua Alba Iulia, pe un teren de peste 2.400 mp, se apropie de finalizare. Stadiul execuției acestora a ajuns la 82%.
Până în prezent s-a așezat balastul stabilizat pe carosabilul viitorului drum de acces, s-au montat rigolele pentru scurgerea apelor pluviale și căminele, iar în spațiile verzi s-a așternut umplutura de pământ vegetal. Stâlpii pentru iluminatul public au fost, de asemenea, instalați. Pentru amplasarea containerului frigorific și a celui în care vor fi amenajate spațiile administrative au fost turnate plăcile din beton pentru fundații.
În perioada următoare, până în 6 decembrie – termenul contractual de finalizare – se va așterne și asfaltul pe drum, se vor amenaja zonele verzi prin plantarea a aproape 80 de arbori și se va instala cântarul auto cu ajutorul căruia se va determina greutatea deșeurilor aduse în cantități mai mari.
Odată finalizat, în acest centru sibienii vor putea aduce următoarele deșeuri care nu pot fi colectate în containerele de acasă sau în cele de lângă bloc fie din cauza tipului, fie din cauza dimensiunilor:
reciclabilele și biodeșeurile, deșeurile voluminoase, inclusiv textile, mobilier, etc
deșeurile periculoase (ex: baterii și acumulatori uzați, medicamente expirate, lacuri și vopsele uzate, cleiuri și adezivi, combustibili, uleiuri, lichid de frână & lubrifianți, doze de spray & recipiente sub presiune care încă au conținut, etc)
deșeurile din construcții
echipamentele electrice și electronice
anvelope și baterii uzate
Această investiție însumează 2,8 milioane de lei, fiind finanțată din fonduri europene obținute de Primăria Sibiu prin PNRR.
Reamintim că un al doilea centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar va fi construit de Primăria Sibiu pe Dealul Gușteriței. Și acest proiect este în curs de implementare, până în prezent realizându-se studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Primăria Sibiu a demarat și procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor, aceasta fiind în curs, fiind depuse 3 oferte care vor fi evaluate în următoarea perioadă.
Machiajul de zi ar trebui să fie discret, natural și să scoată în evidență trăsăturile tale într-un mod subtil. Când vine vorba de un look natural, cheia este să folosești produse de machiaj care îți complimentează nuanța pielii, dar și tehnici care păstrează un aspect proaspăt și delicat. Află cum să creezi un machiaj de zi care să arate impecabil, fără să pară prea încărcat!
Pregătirea tenului pentru machiaj
Primul pas este să te asiguri că tenul tău este bine pregătit. Un ten curat și hidratat face minuni pentru orice tip de machiaj, mai ales pentru un look natural. Iată câteva etape esențiale de îngrijire!
Curățarea tenului în profunzime
Curăță fața folosind un gel sau spumă de curățare potrivită tipului tău de piele. Acest pas elimină impuritățile și sebumul, lăsând tenul proaspăt și gata de machiaj.
Tonifierea tenului
Tonifierea ajută la echilibrarea pH-ului pielii și la închiderea porilor. Alege un toner blând și fără alcool.
Hidratarea tenului
Hidratarea este esențială, chiar și pentru un ten gras. Folosește o cremă ușoară, care să nu îți încarce pielea, dar care să ofere suficientă hidratare pentru a menține machiajul intact pe parcursul zilei.
Aplicarea primerului
Aplicarea unui primer este opțională, dar recomandată, mai ales dacă ai o piele grasă sau mixtă. Primerul va ajuta la uniformizarea texturii pielii și la prelungirea rezistenței machiajului.
Idei pentru un machiaj natural de zi
Pentru a obține un machiaj natural de zi, selecția produselor potrivite este esențială. La fel de importantă este și tehnica de aplicare a produselor pentru machiaj. Iată câteva idei și recomandări pentru un look natural de zi!
Alegerea fondului de ten potrivit
Pentru un look natural, este esențial să folosești un fond de ten cu acoperire ușoară spre medie. De asemenea, culoarea fondului de ten trebuie să fie aproape identică cu nuanța pielii tale. Dacă vrei un aspect și mai lejer, poți opta pentru o cremă BB sau CC, care oferă hidratare și uniformizează discret tenul. Începe aplicarea fondului de ten de la centrul feței și întinde-l spre exterior, folosind o pensulă de machiaj, un burete sau chiar degetele, dacă preferi.
Nu uita să îți blenduiești fondul de ten bine în zona maxilarului și în jurul liniei părului, pentru a evita o tranziție vizibilă. Dacă ai imperfecțiuni, folosește un corector, aplicându-l doar pe zonele problematice și blenduindu-l cu grijă.
Corectarea cearcănelor
Pentru un look natural, e important să folosești un anticearcăn care se potrivește nuanței pielii tale. Anticearcănul ar trebui să fie cu una, maximum două nuanțe mai deschis decât fondul de ten pentru a ilumina ușor zona ochilor. Aplică o cantitate mică și întinde-l bine, în special în colțul intern al ochilor, unde cearcănele sunt mai pronunțate.
Setarea machiajului cu pudră
Dacă ai o piele grasă sau mixtă, aplicarea unei pudre ușoare pe zona T (frunte, nas și bărbie) va preveni luciul neplăcut și va asigura o rezistență mai bună a machiajului. Folosește o pudră translucidă sau una cu un grad mic de acoperire, aplicând-o cu o pensulă mare, cu mișcări delicate. În cazul unui ten uscat, poți omite acest pas sau aplica pudra doar unde este necesar.
Blush pentru un strop de culoare
Blush-ul este esențial pentru a adăuga o notă de culoare feței tale. Optează pentru nuanțe de roz pal sau piersică, care arată natural pe majoritatea tipurilor de piele. Aplică blush-ul pe pomeți cu o pensulă moale, făcând mișcări circulare pentru a obține un efect de difuzie și pentru a evita petele.
Evidențierea trăsăturilor cu iluminator
Un iluminator discret poate face minuni pentru a obține acel aspect de „glow” natural. Alege un iluminator subtil, fără particule mari de sclipici, și aplică-l pe pomeți, deasupra sprâncenelor și pe arcada buzelor. Dacă îți dorești un look și mai natural, optează pentru un iluminator lichid sau cremos, care se contopește mai bine cu pielea.
Machiajul sprâncenelor
Sprâncenele conturate delicat îți oferă un look îngrijit fără a părea exagerat. Alege un creion sau o pudră de sprâncene într-o nuanță apropiată de culoarea naturală a sprâncenelor tale și completează golurile, trasând linii scurte și fine. Piaptănă sprâncenele la final cu o periuță pentru a difuza culoarea și a obține un aspect natural. Un gel transparent de sprâncene poate ajuta la fixarea firelor și la obținerea unui look fresh.
Machiajul ochilor
Pentru machiajul ochilor, păstrează totul simplu. Poți aplica o nuanță neutră de fard pe pleoapă, de preferat o culoare apropiată de tonul pielii tale, cum ar fi bej sau roz deschis. Dacă vrei să îți conturezi ușor ochii, folosește un creion de ochi maro sau o nuanță subtilă de fard pe linia genelor, evitând tonurile închise sau contururile aspre. În final, aplică un strat de rimel, pentru a accentua genele. Dacă îți dorești un efect natural, evită mascara cu efect de volumizare și optează pentru una care doar alungește și separă genele.
Buze naturale și hidratate
Pentru buze, îți recomandăm să alegi culori naturale sau să folosești un balsam de buze colorat. Dacă îți dorești o pată discretă de culoare, poți opta pentru o nuanță de roz pal, bej sau piersică. Buzele vor arăta astfel îngrijite și hidratate, fără a atrage prea mult atenția. Evită rujurile mate, care pot usca buzele și optează pentru texturi hidratante, cremoase sau chiar ușor lucioase!
Sfaturi de întreținere a machiajului pe parcursul zilei
Pentru ca machiajul să arate bine de dimineața până seara, este important să îți reîmprospătezi look-ul, mai ales dacă petreci multe ore în afara casei. Iată câteva trucuri simple!
Folosește șervețele absorbante de sebum, mai ales dacă ai tenul gras. Ele vor elimina excesul de ulei fără să afecteze machiajul.
Reaplică blush-ul sau balsamul de buze, dacă simți că și-au pierdut intensitatea. Acest lucru poate reda prospețimea machiajului.
Dacă zona ochilor începe să își piardă luminozitatea, poți aplica o mică cantitate de anticearcăn, tapotând ușor cu degetul.
Machiajul de zi nu trebuie să fie complicat pentru a arăta bine. Prin folosirea unor produse potrivite și aplicarea unor tehnici simple, poți obține un look natural care să îți evidențieze frumusețea și să îți ofere încredere pe parcursul zilei. Cheia este să pui accent pe trăsăturile tale și să păstrezi totul cât mai subtil. Acum că ai aflat aceste trucuri, poți începe să experimentezi și să descoperi ce funcționează cel mai bine pentru tine, bucurându-te de un machiaj de zi cu un aspect natural și radiant.
Vasile Dănuț Müller, fost candidat al partidului AUR pentru funcția de primar al municipiului Mediaș și actual consilier local, a publicat un drept la replică în care denunță o serie de atacuri și amenințări la adresa sa și a familiei.
Redăm mai jos dreptul la replică :
În ultimele zile anumite persoane, care au probabil anumite interese personale sau de grup, au început un atac furibund la adresa mea și a familiei mele, lansând în spatiul public o serie de minciuni și trimițându-mi tot felul de amenințări cu scopul de a mă intimida și a mă determina să devin pionul grupului format în jurul domnului Potra. Amenințările și minciunile nu m-au intimidat, ba din contră mă determină să continui ceea ce am început dintr-un singur motiv: nu vreau ca orașul în care locuiesc și în care vreau să îmi cresc copilul să devină „măreț” pentru un grup care, în ultimele zile ne-a arătat că singurele instrumente pe care le au pentru a transforma orașul în „Mediaș măreț” sunt șantajul, minciuna și amenințările. Legat de „adevărurile” aruncate în spațiul public de un așa zis ziarist local, vreau să transmit următoarele:
Nu am fost „plantat” de conducerea AUR la Mediaș pentru a candida ci am fost sunat de domnul (încă) senator Cătană care mi-a propus și a insistat să devin candidatul AUR la funcția de primar și să deschid lista de consilieri locali pentru că nu are pe nimeni în preajma dânsului cu care „să iasă în față” la alegerile locale iar dânsul nu are curajul să își asume candidatura, știind probabil de câtă încredere se bucură în rândul cetățenilor;
Domnul Horațiu Potra a fost unul dintre contracandidații mei la alegerile locale și nu am avut nicio înțelegere cu dânsul legat de o potențială colaborare postalegeri
Eu am reprezentat în alegeri, și reprezint în continuare, partidul AUR si nu PP.
Domnul Potra și-a dorit să fie candidatul AUR la alegerile locale dar, din motive pe care nu le cunosc, a fost refuzat de conducerea centrală a AUR. De unde se înțelege că nu poate exista nicio înțelegere între AUR și PP.
La alegerile locale o parte dintre cetățenii Mediașului mi-au acordat încrederea și votul lor. Nu m-au votat pentru a deveni „ridicător de mână” la comanda cuiva din partidul Patrioților. Dacă vroiau asta îl votau pe dl Potra nu pe mine.
Eu reprezint un partid cotat cu a doua șansă la alegerile din decembrie și sunt obligat să fac ceea ce este mai bine pentru a putea să pun în aplicare programul partidului care are ca unic scop crearea unei vieți mai bune pentru cetățenii municipiului Mediaș. Nu vreau ca Mediașul să se transforme în haos pentru următorii ani, fiind condus prin șantaj, amenințări și minciună, instrumente care, în această perioadă, sunt folosite împotriva mea.
Spre deosebire de PP, AUR are în județul Sibiu 4 consilieri județeni, câte doi consilieri locali în municipiul reședință de județ și în municipiul Mediaș precum și consilieri locali în mare parte din UAT-urile din județ. Deci da, consider că pot aduce plusvaloare orașului bazându-mă și pe sprijinul colegilor mei din Consiliul Județean. Renunțând în favoarea PP ar însemna să renunț la sprijinul pe care colegii mei din CJ mi l-ar putea oferi pentru dezvoltarea orașului Mediaș
Legat de minciunile lansate în spațiul public cum că aș fi fost urmărit general, condamnat, etc. atașez o copie a cazierului judiciar care demontează toate acele minciuni. În încheiere îi anunt pe domnii care au lansat în spațiul public toate acele mizerii legate de fapte penale pe care le-aș fi săvârșit că vor trebui să probeze în instanță toate afirmațiile făcute în ultimele zile, în caz contrar trebuind să suporte consecințele legale pentru toate mizeriile pe care mi le-au făcut atât mie cât și familiei mele. De asemenea sper că România este încă un stat în care legea și ordinea primează și aștept din partea instituțiilor abilitate să ia măsurile legale împotriva celor care, în ultimele zile, mi-au dat telefoane de amenințare și mi-au transmis prin mesaje că dacă nu renunț în favoarea domnului Potra îmi vor da foc la mașini și mă vor distruge atât pe mine cât și familia mea. Bunul Dumnezeu să aibă în paza municipiul Mediaș și pe cetățenii săi și să îi ferească de „Mediașul măreț” pe care îl visează cei care se bazează pe șantaj, amenințare și minciună!
Un accident rutier cu victime s-a produs în această după-amiază, pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu.
Din primele cercetări efectuate, a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre aeroport, la intersecția cu strada Vasile Cârlova, o femeie în vârstă de 32 de ani, din județul Cluj, a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către o femeie în vârstă de 35 de ani, din Dobârca.
În zonă se circulă îngreunat.
Starea victimelor
În urma accidentului trei persoane: doi minori și un adult
o fetiță în vârstă de aproximativ 10 de ani care a suferit un traumatism abdominal;
un băiat în vârstă de aproximativ 15 de ani care a suferit un traumatism cranian;
un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani care a suferit o contuzie cervicală.
Consiliul Județean Sibiu, proaspăt constituit joi, 7 noiembrie 2024, s-a reunit astăzi, 8 noiembrie, într-o ședință extraordinară pentru stabilirea numărului, denumirii șicomponenței nominale a comisiilor de specialitate, pe principalele domenii de activitate ale CJ Sibiu, precum și pentru alegerea celor doi vicepreședinți. Totodată, consilierii au aprobat și trei proiecte de hotărâre.
Numirea noilor consilieri județeni în comisiile de specialitate s-a făcut de către fiecare formațiune politică, în baza propunerilor înaintate.
Astfel, din cele cinci comisii organizate în Consiliul Județean Sibiu, fac parte următorii consilieri:
➢ Comisia pentru asistență socială, sănătate și relația cu ONG-uri:
Președinte: Mihai Dumitrescu (FD)
Secretar: Ștefan Lucian Cocă (AUR)
Membri: Claudia Doina Druță (PNL), Ștefan, Cotizo Draia (PSD), Dumitru Beschiu (PSD), Adrian Echert (USR), Heinz Andreas Galter (FDGR)
➢ Comisia pentru cultură, învățământ, culte, tineret și sport:
Președinte: Christine Manta-Klemens (FDGR)
Secreatar: Maria Valeria Isaicu (PNL)
Membri: Otilia Man (PNL), Emilian Marius Novac (PSD), Radu Iulian Scutea (PMP)
➢ Comisia de buget – finanțe, strategii, dezvoltare economică și cooperare cu mediul de afaceri:
Președinte: Aurel Gâță (PNL)
Secretar: Gheorghe Sterp-Vingărzan
Membri: Marcel Constantin Luca (PNL), Paul Kuttesch (FDGR), Anca Maria Suciu (PSD), Constantin Popa (PSD), Claudiu Gheorghe Zgripcea (USR), VladAlexandru Vasiu (PNL), Gheorghe Popa (AUR)
➢ Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și turism:
Președinte: Daniel Ioan Cermonea (PSD)
Secretar: Beatrice Ungar (FDGR)
Membri: Mircea Mihai (PNL), Augustin Sava (AUR), Radu Scutea (PMP)
➢ Comisia juridică, administrație publică locală și ordine publică:
Președinte: Bogdan Gheorghe Drașoveanu (AUR)
Secretar: János Ervin Iakób (USR)
Membri: Adrian Aldea (PNL), Horațiu Valer Coldea (PNL), Pavel Bichicean (PSD), Friedrich Gunesch (FDGR), Vlad Alexandru Vasiu (PNL)
Ulterior stabilirii componenței comisiilor, s-au înaintat următoarele propuneri pentru alegerea vicepreședinților: Vlad Alexandru Vasiu (PNL) și Paul Kuttesch (FDGR), nominalizările fiind făcute de către Gheorghe Sterp Vingărzan(PNL) și de către Beatrice Ungar (FDGR).
Consilierii județeni și-au exprimat votul, în mod secret, iar după numărătoarea voturilor, cele două funcții de vicepreședinți vor fi ocupate de către Vlad Alexandru Vasiu, cu un număr de 21 de voturi, și de către Paul Kuttesch, cu un număr de 21 de voturi. Menționăm că aleșii județeni ai PSD s-au abținut de la vot, iar reprezentanții AUR nu au votat, întrucât au părăsit sala.
Ordinea de zi a ședinței a inclus și două proiecte de hotărâre necesare a fi aprobate în vederea contractării de fonduri europene. Este vorba despre proiectul ”Protejarea și valorificarea în scop turistic a patrimoniului natural și creșterea siguranței turiștilor în zona munților Cindrel, Lotru și Făgăraș, județul Sibiu”, depus spre finanțare în cadrul Programului Regiunea Centru 2021-2027. Proiectul, în valoare de aproximativ 9,6 milioane lei, urmărește realizarea a trei obiective de investiții în infrastructura de turism a județului Sibiu:
✓ Construire punct belvedere/observare avifaunistică în localitatea Rășinari, cu o suprafață de 41 mp, investiție în valoare de 835.260,20 lei cu TVA,
✓ Construire refugiu turistic pentru situații de urgență, destinat turiștilor, dar și echipei Salvamont, amplasat lângă cabana Prejba, cu o suprafață construită de 60,76 mp, în valoare de 1.379.014,77 lei cu TVA
✓ Reabilitare, modernizare și dotare bază de salvare Bâlea Lac Sibiu, suprafața construită la sol fiind de 246,65 mp, iar suprafața desfășurată de 458,47 mp; investiție în valoare de 7.745.326,27 lei cu TVA
Cel de-al treilea proiect a vizat modificarea HCJ nr. 300/2023 privind exprimarea acordului pentru intabularea dreptului de proprietate asupra unor imobile construcții, pe seama Aeroportului Internațional Sibiu R.A., realizate în cadrul proiectului „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare – activități economice”.
Mai multe detalii despre proiectele aprobate pot fi găsite pe site-ul instituției:
Numele meu este Mihai Ionela, am 39 de ani și sunt absolventă a Facultății de Medicină din Sibiu, un loc care mi-a format nu doar cunoștințele, ci și dedicarea față de această profesie. Sunt medic chirurg urolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu din anul 2018, iar din 2022 am devenit medic primar urolog, o responsabilitate pe care o îndeplinesc cu pasiune și angajament. Medicina este un domeniu complex, în care fiecare decizie contează și fiecare intervenție poate schimba viața unui om. Îmi iubesc munca și consider că fiecare zi petrecută în spital este o oportunitate de a ajuta și de a aduce alinare.
Din dorința de a împărtăși cunoștințele acumulate, dar și de a contribui la formarea viitoarelor generații de medici, am ales să devin asistent universitar al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, începând cu anul 2023. Cred că educația medicală trebuie să fie nu doar despre teorie, ci și despre empatie, etică și dedicație față de pacient. Rolul meu ca profesor mă împlinește, oferindu-mi ocazia de a insufla studenților aceleași valori și principii care m-au ghidat și pe mine de-a lungul carierei.
M-am alăturat echipei PSD a Municipiului Sibiu cu convingerea fermă că împreună putem aduce o schimbare reală în comunitatea noastră. Am avut privilegiul de a locui în Sibiu timp de 18 ani, timp în care am cunoscut oameni minunați și am fost martoră atât la potențialul acestui oraș, cât și la provocările care ne afectează pe toți. Împreună, ne dorim să creăm un oraș mai bun, prin proiecte care să aducă mai multă transparență în administrație, să susțină dezvoltarea infrastructurii locale și să ofere sprijin educației și tineretului. Protecția mediului și dezvoltarea durabilă sunt esențiale pentru un viitor sănătos, la fel cum servicii medicale de calitate și un sistem de sprijin social puternic reprezintă o bază solidă pentru o comunitate înfloritoare.
Un alt domeniu în care îmi doresc să contribui activ este îmbunătățirea sănătății publice, prin prevenție și educație pentru sănătate. Cred că prevenția poate aduce beneficii uriașe atât pentru cetățeni, cât și pentru stat, prin reducerea suferinței și a costurilor medicale pe termen lung. Voi lupta pentru programe care să promoveze un stil de viață sănătos, să ofere acces la informație și să facă serviciile de screening accesibile tuturor, astfel încât oamenii să poată preveni sau depista din timp afecțiunile. Consider că prevenția trebuie să devină o prioritate în strategia de sănătate națională și că fiecare om ar trebui să aibă acces la aceste servicii, indiferent de mediul de proveniență sau de resursele financiare.
Sănătatea nu este un domeniu izolat. Este legată de educație, de economie, de mediul înconjurător și de justiția socială. De aceea, îmi propun să colaborez activ cu colegii din toate domeniile, pentru a ne asigura că luăm decizii echilibrate, complete și bine fundamentate, care să aducă beneficii reale pentru comunitate. Lucrând împreună, putem crea o viziune integrată asupra provocărilor și să găsim soluții care să răspundă nevoilor tuturor.
Sibiul este locul pe care îl numesc „acasă” de 18 ani. Am cunoscut aici oameni cu povești de viață impresionante, oameni care m-au inspirat prin reziliența și bunătatea lor. Îmi doresc să construim împreună un oraș în care fiecare să se simtă în siguranță, să aibă acces la oportunități și să poată spera la un viitor mai bun. Vă invit să vă alăturați echipei noastre în acest demers și să ne implicăm activ pentru a transforma Sibiul într-un loc unde valorile, sănătatea și progresul sunt la baza fiecărei decizii și a fiecărui proiect.
De aceea, am decis să candidez din partea PSD la Senat, pentru a putea contribui la dezvoltarea Sibiului și a reprezenta nevoile și aspirațiile comunității noastre la nivel național.
Comandat de Partidul Social Democrat-Organizația Județeană Sibiu. Executat de S.C. MEDIA INDEPENDENT SIB S.R.L.. CUI mandatar financiar coordonator: 11240017
Continuăm să fim la „la firul ierbii”, alături de oamenii din întreg județul Sibiu.
În Loamneș, doamna Maria Greavu a obținut al 7-lea mandat de primar al acestei comunități. La Bazna, Micăsasa și Alțîna, Alin Limbășan, Adrian Suciu și Adrian Antal au obținut încrederea locuitorilor din aceste comune pentru a porni pe un drum nou.
La Nocrich, Adrian Mușoaie a confirmat așteptările de acum 4 ani ale cetățenilor și a câștigat cel de-al doilea mandat de primar al acestei comune.
În Ațel, Dârlos, Blăjel și Slimnic avem echipe puternice care au o susținere reală în rândul locuitorilor acestor comune.
În toată Mărginimea Sibiului, avem echipe care se întâlnesc zi de zi cu cetățenii.
Ne bucură faptul că suntem singurul partid din Sibiu care merge în teritoriu, din casă în casă, să se întâlnească cu locuitorii județului, să le afle problemele și să încerce să le rezolve. Lucrul acesta nu îl facem doar în campanie, ci timp de 4 ani de zile am fost la „firul ierbii”, alături de oameni.
Tocmai de aceea, Partidul Social Democrat este calea sigură pentru județul Sibiu.
Comandat de Partidul Social Democrat-Organizația Județeană Sibiu. Executat de S.C. MEDIA INDEPENDENT SIB S.R.L. CUI mandatar financiar coordonator: 11240017
În județul Sibiu, Partidul Social Democrat este singurul care își face simțită prezența în stradă, printre oameni. În timp ce alte partide par să evite interacțiunea directă, preferând să se refugieze în spatele ușilor închise ale sediilor sau în confortul caselor, echipa PSD este aici, ascultându-i pe cetățeni, înțelegându-le problemele și răspunzând sincer la întrebările lor. De ce oare ceilalți nu au curajul să dea ochii cu sibienii? Este o întrebare pe care tot mai mulți o pun, mai ales într-o perioadă în care prezența în mijlocul comunității ar trebui să fie o datorie.
Pentru PSD Sibiu, însă, această apropiere de oameni nu este o noutate adusă de campania electorală. Prezența în stradă nu e doar o formalitate, ci o datorie asumată pe termen lung, de a asculta și de a înțelege nevoile reale ale comunității. Pentru echipa PSD, fiecare zi petrecută alături de sibieni aduce o energie nouă, o încredere că se pot face schimbări importante, pornind de la problemele reale ale oamenilor și găsind soluții concrete, aplicabile.
„Nu ne-am ascuns niciodată, am fost tot timpul aproape de sibieni. Pentru noi, contactul direct cu oamenii nu este o formalitate, ci o promisiune de implicare sinceră, o obligație de a ne face datoria față de comunitate. Suntem aici pentru că ne pasă, pentru că știm că adevăratele soluții vin doar atunci când asculți cu adevărat. Sibienii merită să fie ascultați și sprijiniți zi de zi, nu doar în campanii. În stradă, printre oameni, găsim inspirația și forța de a merge mai departe, iar asta ne definește ca echipă”, spune Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu, care rămâne aproape de cetățeni și își reafirmă angajamentul de a continua acest dialog autentic, indiferent de vremuri.
Comandat de Partidul Social Democrat-Organizația Județeană Sibiu. Executat de S.C. MEDIA INDEPENDENT SIB S.R.L.. CUI mandatar financiar coordonator: 11240017
Produsele tradiționale create de meșterii popularisunt o opțiune de cadou pentru tine? Completează CHESTIONARUL și ne poți sprijini să găsim cele mai bune soluții de a-i susține pe artizani să promoveze tradiția
• Consiliul Județean Sibiu te invită să fii parte din construirea viitorului produselor create de meșterii populari
• Completează chestionarul până pe 17 noiembrie 2024
Promovarea meșteșugurilor tradiționale transmise din generație în generație, care nu doar că reflectă istoria și tradițiile din județul nostru, dar contribuie și la dezvoltarea economică și turistică a zoneieste unul dintre obiectivele pentru care Consiliul Județean Sibiu, dar și instituțiile din subordine au demarat proiecte concrete. Parteneriatul din cadrul proiectului COMMHERITOUR – Modele comunitare pentru valorificarea sustenabilă a meșteșugurilor din patrimoniul cultural pentru a spori performanța economică și turistică a zonelor îndepărtate ale Regiunii Dunării este unul dintre proiectele relevante prin care ne vom aduce aportul la crearea unui viitor și a unei comunități unite a meșteșugarilor și promovarea produselor create de mâinile iscusite ale acestora.
De aceea, identificarea celor mai bune soluții pentru promovarea și valorizarea meșteșugurilor, precum și sprijinirea dezvoltării micilor antreprenori și producători locali, sunt doar câteva dintre aspectele pe care Consiliul Județean Sibiu le are în vedere în cadrul proiectului COMMHERITOUR. Pentru o mai bună înțelegere a percepției pe care o au consumatorii în momentul în care aleg să cumpere produse handmade, dar și ce reprezintă pentru cetățeni această alternativă de produse care pot fi achiziționate, vă invităm să completați chestionarul de la link-ul de mai jos.
Chestionarul este activ până la data de 17noiembrie 2024.
“Așa cum am susținut mereu să cumpărăm local, așa aș îndemna acum pe oricine dorește să facă un cadou care cu adevărat să fie realizat cu suflet, să cumpere un produs de la un meșteșugar. Care este viitorul acestor produse, cum îi putem sprijini noi ca autoritate și mai mult pe meșteșugari, de ce aleg sau de ce nu aleg oamenii să cumpere astfel de produse sunt doar câteva dintre întrebările la care ne dorim să găsim răspuns cu ajutorul sibienilor. De aceea, vă invit să fiți parte a acestui demers și să completați chestionarul, deoarece acesta ne va oferi o perspectivă în plus în conturarea celor mai bune măsuri pe care le putem lua în așa fel încât această breaslă să rămână un etalon pentru județul nostru“, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
COMMHERITOUR își propune să maximizeze contribuția meșteșugurilor din patrimoniul cultural la productivitatea economică, la performanța turismului și coeziunea comunității, într-un mod sustenabil.
Proiectul va spori gradul de conștientizare cu privire la potențialul inerent de creștere al patrimoniului meșteșugăresc și va îmbunătăți valorificarea capacităților comunităților prin utilizarea modelelor incluzive și prin aplicarea unor soluții transnaționale pentru consolidarea coeziunii.
Produsul final transnațional al COMMHERITOUR este HeriCraft Market, o platformă digitală de rețele interculturale, de prezentare a atracțiilor turistice legate de meșteșuguri, de partajare a metodelor, invențiilor și programelor de dezvoltare a abilităților.
Un accident mortal s-a produs în această dimineață pe strada Horia din orașul Dumbrăveni.
Conform IPJ SIBIU , în timp ce conducea un autoturism, un cetățean străin în vârstă de 81 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara carosabilului, oprindu-se în rigola de la marginea drumului.
Conform SAJ SIBIU, medicii l-au găsit pe șofer în Stop Cardio-respirator. S-au început de urgență manevrele de resuscitare, dar din pacate fără rezultat. S-a declarat decesul bărbatului.
Mobila ABC, brand românesc cunoscut pentru mobilierul de calitate și designul modern, deschide cu entuziasm al treilea showroom din oraș, la Prima Shopping Center. Evenimentul de deschidere va avea loc pe 15 noiembrie 2024, între orele 10:00 și 21:00, unde sunteți invitați să explorați noutățile Mobila ABC și să beneficiați de promoții speciale și surprize pregătite pentru această ocazie.
Experiență și Calitate 100% Românească
Cu o tradiție de 14 ani, Mobila ABC s-a dedicat producerii de mobilier confortabil și funcțional, adaptat pentru fiecare casă. În calitate de producători, Mobila ABC oferă o gamă diversificată de produse fabricate local, printre care canapele și colțare extensibile, paturi și panouri tapițate, saltele de calitate, dar și cuiere și piese de mobilier pentru hol. Acest angajament față de calitate și funcționalitate face din Mobila ABC un partener de încredere pentru amenajarea locuinței.
Ce Găsiți în Noul Showroom Mobila ABC din Sibiu
Noul showroom Mobila ABC din Sibiu vă așteaptă cu o selecție impresionantă de produse pentru amenajarea locuinței, adaptate gusturilor diverse și necesităților fiecărui client:
Paturi Tapițate și Saltele de Calitate Alegeți dintr-o varietate de paturi tapițate, realizate cu atenție la detalii, și din saltelele premium marca Mobila ABC, precum Salteaua Bonell și Salteaua Dr. Sleep. Gândite pentru a oferi un somn odihnitor, aceste piese sunt fabricate chiar aici, în Sibiu, cu scopul de a asigura confortul ideal.
Canapele și Colțare Moderne Extensibile Mobila ABC vine în întâmpinarea clienților cu o gamă de canapele și colțare extensibile, perfecte atât pentru spații compacte, cât și pentru livinguri generoase. Designul atrăgător și rezistența acestor piese transformă orice locuință într-un spațiu de relaxare și confort.
Seturi de Mobilier pentru Living și Dormitor Seturile complete Mobila ABC aduc o armonie deosebită în amenajarea casei. Acestea sunt gândite pentru a crea un aspect unitar, păstrând totodată funcționalitatea și adaptându-se la cele mai noi tendințe.
Mobilier pentru Copii și Adolescenți Mobila ABC se adresează și celor mici, cu o selecție de mobilier sigur și practic. Paturile, dulapurile și birourile pentru copii și adolescenți sunt concepute pentru a le oferi un spațiu de studiu și relaxare confortabil și sigur.
Mese și Scaune pentru Bucătărie și Dining Showroom-ul include mese și scaune din materiale durabile, ideale pentru orice stil de bucătărie și dining, fie că este vorba de un decor modern sau unul clasic.
Dulapuri Dressing și Cuiere cu Spațiu Generos de Depozitare Pentru o organizare eficientă a locuinței, Mobila ABC oferă o varietate de dulapuri dressing și cuiere cu spațiu generos de depozitare, special concepute pentru a răspunde nevoilor fiecărei locuințe, integrându-se armonios în orice decor.
Oferte Exclusive și Premii la Deschidere!
Cu ocazia deschiderii noului showroom din Sibiu, Mobila ABC oferă vizitatorilor o serie de promoții și surprize:
Reduceri Speciale pentru Primii Vizitatori Primii 200 de vizitatori vor primi un voucher de reducere de 7%, valabil pentru achizițiile realizate până pe 30 noiembrie 2024.
Tombolă cu Premii Speciale Participați la tombola organizată în showroom și puteți câștiga unul dintre cele trei premii valoroase:
Premiul 1: Set mobilier pentru living Molto
Premiul 2: Canapea Nice Velvet
Premiul 3: Măsuță de cafea KJCT150 Extragerea va avea loc pe 17 noiembrie 2024, iar câștigătorii vor fi anunțați pe site-ul și pagina de Facebook Mobila ABC.
Concurs pe Facebook De asemenea, puteți participa la concursul nostru de pe pagina de Facebook Mobila ABC, unde puteți câștiga o canapea Claudia Nice Velvet. Detalii despre participare se găsesc pe pagina noastră, iar câștigătorul va fi anunțat în ziua deschiderii, pe 15 noiembrie.
Te așteptăm la Noul Showroom Mobila ABC din Sibiu!
Vă invităm să explorați noul showroom Mobila ABC, să descoperiți piesele noastre de mobilier și să beneficiați de oferte exclusive. Indiferent dacă sunteți în căutarea unor piese statement sau a soluțiilor de organizare, echipa noastră de specialiști este pregătită să vă ofere consiliere personalizată și inspirație. Vino să descoperi produsele noastre de calitate, special create pentru confortul și stilul casei tale!
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.