Acasă Blog Pagina 470

Editura Andreiana oferă o nouă și frumoasă carte de învățătură a ÎPS Laurențiu

0

Sibiu Independent: Filosofia noastră

Știri care dau putere comunității noastre

Sibiu Independent își propune să ofere informații corecte, relevante și de actualitate, astfel încât cititorii noștri să fie mereu la curent cu cele mai importante evenimente din Sibiu și din județ. Punem accent pe transparență, obiectivitate și jurnalism de calitate, aducând știri Sibiu, știri de ultimă oră, analize detaliate și reportaje care contează.

Ne dedicăm reflectării realității locale printr-o abordare echilibrată și profundă, acoperind atât evenimente Sibiu, cât și subiecte de interes național și internațional.

Prin conținutul nostru, dorim să informăm, să inspirăm conversații și să susținem o comunitate bine informată, capabilă să ia decizii în cunoștință de cauză.

Nouă apariție editorială a ÎPS Laurențiu la Editura Andreiana. Este vorba despre o nouă și frumoasă carte de învățătură arhipăstorească, având un titlu adecvat, la fel de frumos și de expresiv!  „Veniți de luați lumină!” Predici la perioada Penticostarului este titlul acestui nou volum al Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care continuă în modul cel mai frumos și mai fericit cele două volume anterioare de predici la Duminicile Triodului, cu titlul sugestiv: Din exilul păcatului la Masa Împărăției (vol. I: Călătorie cu Hristos spre Postul Mare și vol. II: Pelerini cu Hristos spre Înviere, prin Postul Mare, Ed. Andreiana, Sibiu, 2016).

Cele două bogate volume de predici la Duminicile Triodului s-au dăruit cititorilor doritori de învățătură duhovnicească ca un minunat buchet de cuvinte de învățătură, ilustrând, pe de o parte, preocuparea părintească a Arhipăstorului de la Sibiu de a hrăni pe preoți și pe credincioși cu pâinea mântuitoare a Cuvântului dumnezeiesc, iar pe de altă parte, frumusețea, profunzimea și bogățiile negrăite ale textelor evangheliilor acestor zile sărbătorești puse în lumină de un profesor universitar și cercetător dedicat în câmpul teologiei.

Volumul de față cuprinde o introducere, intitulată: Călătoria noastră cu Hristos prin Duminicile Penticostarului și care prezintă cu cea mai mare claritate și în mod sistematic această perioadă – din punct de vedere liturgic, dar și în ceea ce privește conținutul extrem pe bogat al textelor evanghelice ce se citesc la Sfânta Liturghie –, urmată de un număr de 13 predici cuprinzând tâlcuirea atentă și detaliată, cu luminoasă încadrare în perspectivă liturgică a respectivelor pericope evanghelice. „Perioada Penticostarului – scrie Înaltpreasfinția Sa –, ca perioadă pascală, ne oferă posibilitatea unei călătorii spirituale și liturgice – pornind de la realitatea morții și Învierii lui Hristos, proclamată în noaptea de Paști și dovedită prin arătările Lui după Înviere și prin mulțimea mărturiilor –, în căutarea lui Hristos istoric, pentru a-L descoperi, prin Duhul Sfânt, pnevmatic, pe același Hristos, prezent cu noi și care ne face părtași Învierii Sale, în lucrarea Bisericii” (p. 12).

Parcursul acestei cărți ne oferă, într-adevăr, o minunată și aleasă călătorie spirituală. Și aceasta, în primul rând, pentru că ea acoperă parcursul liturgic-duhovnicesc al perioadei pascale, care, într-adevăr, ocupă în calendarul nostru bisericesc locul cel mai ales, fiind o luminoasă și sfântă încununare a întregului an. În al doilea rând, pericopele evanghelice ale acestei perioade sunt, aproape toate, din Evanghelia de la Ioan, excepție făcând numai Evanghelia zilei a treia a Sfintelor Paști (cu citirea din Luca 24, 12-35) și Evanghelia Duminicii Mironosițelor (cu citirea din Marcu 15, 43-47; 16, 1-8). Or, încă din Antichitate, Evanghelia a patra a fost calificată ca fiind, prin excelență, o „Evanghelie duhovnicească” (Clement Alexandrinul, sec. II). Iar dincolo de acestea, frumusețea aparte a acestei călătorii spirituale este asigurată de calitatea excepțională a tâlcuirilor pe care cartea de față ni le oferă.

Volumul poate fi procurat din magazinele de colportaj sau de pe pagina Editurii Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului.

Bibliotecari din Brașov în vizită la Biblioteca ASTRA Sibiu

0
O delegație de bibliotecari de la ANBPR Brașov s-a aflat vineri, 28 iunie, la Sibiu, în vizită la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.

„Întâlnirea a fost o ocazie excelentă pentru a împărtăși bune practici și a discuta despre provocările și oportunitățile actuale din domeniul biblioteconomiei. În cadrul vizitei, am avut prilejul să le prezentăm colegilor noștri diversele proiecte și inițiative pe care le desfășurăm, cu accent pe programele de promovare a lecturii în rândul tinerilor și de stimulare a educației culturale. Am discutat, de asemenea, despre modul în care reușim să adaptăm serviciile bibliotecii la nevoile tuturor membrilor comunității și despre modalități de integrare a noilor tehnologii informaționale.

Una dintre temele principale ale interacțiunii de azi a fost importanța parteneriatelor locale și naționale în dezvoltarea de proiecte comune și servicii mobile care să îmbunătățească oferta culturală și educațională pentru utilizatori. Am împărtășit exemple de colaborări de succes și am explorat posibile noi perspective.

Le mulțumim colegilor de la ANBPR Brașov pentru vizită, deschidere și energie.

Sperăm că a fost o experiență plăcută și fructuoasă care a încurajat schimbul de idei și inițiative.

Mulțumim, de asemenea, bibliotecarilor astriști care au susținut interacțiunea în cadrul vizitei de lucru.” – au transmis reprezentanții Bibliotecii ASTRA pe pagina de Facebook.

***

Activitățile și proiectele desfășurate în cadrul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.

Celebra actriță Isabelle Adjani, despre Muzeul ASTRA: „Este cel mai frumos muzeu etno-natural din lume, incomparabil în vreo cultură umanistă. Mulțumesc în numele omenirii!”

0

Profund impresionată după vizita sa la Muzeul ASTRA din Sibiu, celebra Isabelle Adjani , actriță de film și cântăreață din Franța, a lăsat un mesaj scris la plecare: Muzeul ASTRA este cel mai frumos muzeu etno-natural din lume, incomparabil în vreo cultură umanistă. Mulțumesc în numele omenirii!”

Faimoasa actriță Isabelle Adjani a oferit în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în cea de-a șasea zi, un recital poetic extraordinar în fața unui public cuprins de magia cuvintelor. Legendă vie a cinematografiei franceze, Isabelle Adjani a urcat pentru prima dată pe scena de la FITS pentru a interpreta The Murmurs of the Soul (Freamătul sufletului), în care a dat glas textelor unor giganți ai literaturii, printre care Marguerite Duras, Cynthia Fleury, Camille Laurens, Françoise Sagan, Neige Tigre.

Sursa: Facebook – Muzeul Astra

Reparații pe suprafețe întinse pe DN1 între Făgăraș și ieșirea spre județul Sibiu

0
Se lucrează intens la refacerea stratului de uzură pe mai multe sectoare de pe DN1, în special pe sectorul dintre Făgăraș și ieșirea spre județul Sibiu.


Reparațiile vor dura aproximativ 10 zile și se vor întinde până la mijlocul săptămânii viitoare. Cel mai probabil, traficul în zonă va fi îngreunat.

Situația apei infestate de la Râu Sadului, lămurită de Apă Canal S.A Sibiu

0
S-a creat isterie mare în rândul locuitorilor din Râu Sadului, dar și a celor din localităților învecinate. Vestea că apa din râu este infestată cu fecale, având în compoziție agenți patogeni (Clostridium perfringens, Esherichia coli, Bacterii coliforme, Enterococi intestinali) și care pot reprezenta un pericol pentru sănătatea populație, i-a făcut pe oameni să fie extrem de revoltați, cerând socoteală autorităților.

Totul a pornit de la o adresă înaintată de Apă Canal S.A Sibiu, aceștia cerând autorităților competente, măsuri urgente pentru pentru dezvoltarea unui sistem de canalizare și epurare a apelor reziduale, conform NTPA 001/2002, iar deversarea în emisar să se facă în avalul punctului de captare a apei în vederea potabilizării. În adresa înaintată autorităților sibiene, în urma analizelor, cei de la Apă Canal S.A Sibiu au stabilit faptul că după traversarea localității Râu Sadului, calitatea apei brute se depreciază drastic, parametrii indicatori de poluare fecală înregistrând creșteri semnificative, (cuprinse între 10-36 de ori, funcție de parametru). În amonte de localitate (amonte tabără școlară), valorile acestor parametrii fiind corespunzătoare cu un grad de contaminare natural surselor de apă de suprafață. Mai mult, specialiștii Apă Canal mai subliniau faptul că: „Acest lucru este imperios necesar in vederea asigurării calității corespunzătoare a apei potabile furnizate din aceasta sursa si protejării sănătății populației.”

Localitatea Râu Sadului nu dispune de un sistem de canalizare și deversarea apelor reziduale se efectuează direct în râu, fără un proces de epurare, contaminarea sursei de apă este continuă și reprezintă o dificultate majoră a procesului de tratare în vederea potabilizării apei. După ce știrea a ajuns inclusiv în presa centrală, cei de la Apă Canal S.A au revenit cu un comunicat oficial de presă prin care liniștea populația. Concluzia?! „Calitatea apei potabile furnizată de APĂ CANAL SIBIU în întreaga arie de operare este una foarte bună și se încadrează în toți parametrii prevăzuți în legea potabilității.” Aceștia au arătat faptul că scrisoarea în cauză reprezintă o inițiativă de mobilizare a instituțiilor statului, împreună cu APĂ CANAL SIBIU, de întrajutorare a comunității din Râul Sadului, în scopul realizării unui sistem de colectare-tratare a apelor uzate menajere, provenite din aria respectivei localități.

„Adresa respectivă nu reprezintă în nici un caz o alarmare asupra unei eventuale contaminări a calității apei potabile, ci este mai degrabă o îngrijorare manifestată față de calitatea viitoare a acestei surse de apă și un imbold la demararea unor măsuri administrative necesare, în vederea soluționării pe viitor a acestei potențiale probleme.” transmit reprezentanții Apă Canal S.A Sibiu

Weekend plin de evenimente atractive la Muzeul ASTRA

0
Sămbătă și duminică, 29 și 30 iunie, Muzeul ASTRA invită sibienii și nu numai să intre în atmosfera satului și a vechilor obiceiuri, să savureze poveștile spuse în Șezători din Mărginimea Sibiului și de pe Țara Oltului și Țara Făgărașului și să afle rostul iei de la cei care o creează, o poartă și o grijesc. Sunt așteptați, de altfel și la târgul de ii și obiecte tradiționale, design contemporan, flori și cosițe împletite.

Atmosfera va fi însuflețită de vornici, ceterași din Câmpia Transilvaniei, țiterași și fluierași din Galeșul de Argeș și din Mărginimea Sibiului. În așteptarea Madrigalului Muzeul ASTRA a pregătit o întâlnire cu cei ce mențin tradiția moștenită de peste 120 de ani, Corul „Reuniunea Română de Cântări” din Săliște.

Sâmbătă, 29 iunie, Biciclete Cochete vă dau întâlnire în Parcul Tineretului, începând cu orele 15:30, de unde va începe plimbarea în ie către Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului!

Evaluarea Națională s-a încheiat cu examenul probei scrise la disciplina Limba și literatura maternă

0
images  close up hand writing exam with students course
Astăzi, 28 iunie 2024, 392 de absolvenți ai clasei a VIII-a, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale, au fost înscriși pentru susținerea probei scrise la disciplina Limba și literatura maternă, la nivelul județului Sibiu.

La această probă scrisă au fost prezenți 369 candidați la limba și literatura germană maternă (99,19%) și 20 candidați la limba și literatura maghiară maternă (100%). Au lipsit 3 candidați înscriși la proba de limba și literatura germană. Nu au existat elevi eliminați pentru tentativă de fraudă.  

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura maternă vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, după ora 15.00.

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și de 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate marți, 9 iulie.

Ploaia torențială a făcut ravagii la Mediaș. Valori istorice ale cantității de precipitații căzute într-o singură oră

0
Municipiul Mediaș s-a confruntat în data de 27 iunie 2024 cu o situație extremă, cauzată de condițiile meteo fără precedent din oraș.

Potrivit datelor oficiale furnizate de către Administrația Bazinală de Apă Mureș, stația hidrometrică din municipiul nostru a înregistrat precipitații de 75,5 litri/metru pătrat în data de 27 iunie, în intervalul orar 17.15 – 18.15.

Pentru comparație, în cele mai ploioase zile din ultimii cinci ani, s-au înregistrat următoarele valori măsurate într-un interval de 24 de ore:

  • 7 mai 2019: 50,1 litri/metru pătrat/24 ore;
  • 27 septembrie 2020: 39 litri/metru pătrat /24 ore;
  • 20 iulie 2021: 34,6 litri/metru pătrat /24 ore;
  • 2 septembrie 2022: 47,8 litri/metru pătrat /24 ore;
  • 18 noiembrie 2023: 29,2 litri/metru pătrat /24 ore.

Cantitățile uriașe de precipitații din data de 27 iunie 2024 au creat situații dificile pe mai multe străzi din municipiu, care au fost inundate din cauza debitului extrem al apei. Situația a fost remediată însă în scurt timp de la încetarea ploilor. În acest sens, Primăria municipiului Mediaș mulțumește societăților SC Apa Târnavei Mari, SC ECOSAL SA, SC Urban Construct, Detașamentului Local de Pompieri și tuturor cetățenilor care au înțeles caracterul excepțional al acestor situații și s-au implicat în timp record pentru remedierea lor.

Programul bazinului de înot didactic din municipiul Mediaș pe perioada vacanței de vară

0
Pe perioada vacanței școlare de vară, bazinul de înot didactic situat în Mediaș, cartierul Vitrometan, strada Blajului 4A, va fi deschis publicului și în intervalul orar care era dedicat instituțiilor de învățământ pentru efectuarea orelor de sport.

Astfel, medieșenii interesați pot folosi serviciile bazinului de înot, în limita locurilor disponibile, de marți până vineri între orele 09:00 și 21:00,  sâmbăta și duminica între orele 9:00 și 15:00, iar în zilele de luni între orele 15:00 și 21:00, în serii de câte 2 ore.

Prețul biletelor este de 10 lei/intrare/copil/elev/student și de 20 de lei/adult/intrare pentru o serie de 2 ore, iar abonamentele lunare pot fi achiziționate de către copii/elevi/studenți la prețul de 100 lei/12 intrări, precum și de către adulți, la prețul de 200 de lei/12 intrări. În zilele libere legale, bazinul de înot va fi închis pentru toate categoriile de beneficiari. 

Informații suplimentare pot fi obținute în timpul programului amintit, la numărul de telefon: 0369/418227.

FITS: Primul spectacol într-o curte interioară din centrul istoric al Sibiului, o premieră pentru artiştii tatuatori

0
Primul spectacol de teatru care se va desfăşura, în ediţia aceasta a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS),  într-o curte interioară din centrul istoric, va avea loc astăzi, de la ora 21.00 in curtea studioului Transilvania Tattoo str Nicolae Balcescu nr 1. Este o premieră pentru tatuatorii din România, fiind vorba deste un eveniment inedit, care spune povestea istoriei tatuajului, cu ajutorul picturii live, a muzicii, dar şi al unor actori, într-un spectacol gândit de regizorul Hunor Horváth de la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu

“Avem un proiect în derulare, pe care l-am început înainte de Festivalul Transilvania Tattoo Expo, l-am continuat în cadrul Transilvania Tattoo Expo şi o să-l finalizăm în cadrul FITS. Proiectul constă în realizarea acestor picturi, este un altfel de street art. Aceste picturi le-am făcut live, pe stradă, sub ochii publicului. Ele reprezintă evoluţia tatuajului, începând de la vremurile străvechi, aztece, trecând prin prezent şi mergând până în viitor. Expoziţia va fi una inedită prin faptul că, la finalul expoziţiei, va avea loc un spectacol care face o îmbinare între teatru şi pictură, adică prin intermediul unor actori într-un context muzical şi vizual, cu un narator pe fundal, noi vom încerca să transmitem mesajul care dorim să reiese din aceste picturi, adică evoluţia artei corporale de-a lungul timpului. Este unul dintre fenomenele care fac parte din istoria omenirii din cele mai vechi timpuri, le găsim în toate civilizaţiile. În toate locurile din lume sunt referiri la arta corporală prin care oamenii se identificau. Noi ne dorim să facem acest spectacol în cadrul FITS, este o mare mândrie pentru noi să fim parte din acest uriaş festival, care este al treilea festival din lume ca şi anvergură. Nu suntem la prima colaborare cu FITS, însă proiectul acesta este unul inedit, iar acest eveniment va consta într-un spectacol în care actorii pictaţi, îi vom integra în tablou, după care ei vor ieşi afară şi vor face tranziţia de la un tablou la altul, de la o etapă la alta a tatuajului”, a declarat artistul tatuator Ovidiu Popârţan.

Organizator al singurului festival sibian, dedicat artei tatuajului, Transilvania Tattoo Expo, Ovidiu Popârţan împreună cu Marius Jucan, Tudor Jucan, Szilard Hertag, Irina Turcitu şi

Veres Csaba au impresionat iubitorii de pictură live de la FITS, cu talentul lor.

Cunoscut şi prin faptul că promovează Sibiul prin evenimentele pe care le creează, Ovidiu Popârţan şi-a dorit ca prin acest eveniment de la FITS, să pună în valoare frumuseţea arhitecturală a uneia dintre cele mai bine conservate curţi interioare din centrul istoric al Sibiului, strâns legată de istoria societăţii de asigurări Transsylvania.

„Ansamblul acesta de clădiri a fost Asociaţia Transsylvania, pe care o vedeţi pe toate casele de la ţară, care au acea plăcuţă, Societatea de Asigurări Transsylvania. Este o clădire cu istoric şi este una din cele mai frumoase curţi din centrul istoric şi este una din cele mai frumoase curţi din centrul istoric, este şi aranjată, este accesibilă publicului”, a precizat Ovidiu Popârţan.

Accesul publicului este gratuit la spectacolul din această seară, de la ora 21.00.

Tinerii sibieni, așteptați la ediția 2024 a programului „ASTRA Adolescent”

0
Programul de vară „ASTRA Adolescent”, aflat la a patra ediție, debutează la începutul lunii iulie 2024 la biblioteca publică sibiană, instituție care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu. Dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, programul estival oferă, și în acest an, oportunități de dezvoltare personală și de petrecere a timpului liber într-un spațiu prietenos și confortabil.

În cadrul programului, adolescenții vor avea posibilitatea să interacționeze direct cu profesioniști din diverse domenii de activitate. Într-un format relaxat, aceștia vor putea să își exprime opiniile și să exploreze interesele proprii în discuții deschise și dinamice. Prin participarea lor activă, tinerii vor avea prilejul să își lărgească orizonturile, sădobândească o mai bună înțelegere a diverselor cariere profesionale și să exploreze căi de acțiune în domeniile care îi interesează.

Evenimentele din cadrul „ASTRA Adolescent” vor fi structurate într-o serie de întâlniri programate pe parcursul lunii iulie 2024, fiecare abordând teme diferite și având invitați specializați în domeniul respectiv. Participanții vor beneficia de prezența unor profesioniști din mediul cultural, universitar, socio-economic, medical, dar și din zona administrativă, sportivă sau artistică.

„Proiectul este susținut, ca și în edițiile precedente, de tinerii voluntari care, alături de bibliotecarii astriști, seimplică activ în organizarea și desfășurarea activităților. Împreună vom pregăti întâlnirile cu invitații și vom urmări ca fiecare discuție sau dezbatere să fie o experiență interactivă, constructivă și inspiratoare pentru toți participanții. Pe lângă relaxare și distracție, în aceast vară, adolescenții din comunitatea sibiană vor avea parte de învățare și explorare. Acest proiect este o modalitate alternativă prin care noi credem că reușim să îi păstrăm pe tineri aproape de bibliotecă, de sfera culturii și de valorile care pot sta la baza devenirii lor.” – a declarat Mihaela Dobrescu, bibliotecară și coordonatoare a proiectului dedicat adolescenților.

Întâlnirile programului „ASTRA Adolescent” vor avea loc la sediul Bibliotecii ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr. 7, Corp B). Detalii suplimentare despre temele întâlnirilor, lista invitaților, datele și orele fiecărei întâlniri sunt disponibile în programul anexat.

Zilele Muzicale Româno-Americane, un festival major al Sibiului

0
Festivalul Zilele Muzicale Româno-Americane a ajuns la cea de a XXI-a ediție și este organizat de Filarmonica de Stat Sibiu, în perioada 1-6 iulie 2024, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și al Primăriei Sibiu.

„Concertele estivale pe care Filarmonica le propune în fiecare sezon au fost dintotdeauna îndrăgite de sibieni și turiști. Festivalul care eliberează muzica din sălile de concert și o duce în Piața Mare, pe străzile orașului și în spații neconvenționale își serbează majoratul în stil american, la ediția XXI, cu muzicieni invitați de peste Ocean și programe muzicale din care nu vor lipsi Bernstein, Copland și inconfundabila coloană sonoră din «Războiul stelelor»”, anunță dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Zilele Muzicale Româno-Americane 2024 debutează luni, 1 iulie, cu recitalurile Sibiu Music Stops, susținute de cvintetul de alamă Tromba Felix, care demonstrează că aproape orice loc din Sibiu poate deveni o scenă, așa că în zilele de 1 și 2 iulie se va cânta în curtea primăriei, pe acoperișul bibliotecii, în aeroport sau chiar pe stradă.

Marți, 2 iulie, dăm startul concertelor din Piața Mare, cu acces liber. De la orele 19.00, scena le aparține celor de la Blue Noise, un grup vocal care împinge limitele interpretării vocale prin experimente cu sunet, beatbox, armonii și mișcări corporale. Tot marți, începând cu ora 21.00, în cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane concertează frații Cezar și Anatol Cazanoi. De-a lungul anilor, Cezar – la instrumente de suflat – și Anatol – la țambal, clape și instrumente de percuție – au făcut parte din cele mai diverse și interesante proiecte muzicale din România și din întreaga lume, din diverse stiluri și genuri muzicale: clasic, jazz, pop, rock, balkan, folclor, etno jazz, fusion, muzică lăutărească, world music. Proiectul „Cazanoi Brothers – Music of the World” se prezintă, astfel, ca un rezumat al tuturor experiențelor extraordinare prin care au trecut cei doi frați, o fuziune ale celor mai bune momente muzicale din viața lor artistică.

Două concerte se regăsesc și în programul zilei de miercuri, 2 iulie. La orele 19.00, „armata e cu noi” sau, mai precis, Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu, care duce mai departe o frumoasă și îmbelșugată tradiție, începută din secolul al XVIII-lea. Tot pe scena din Piața Mare, la orele 21.00 schimbăm registrul și trecem la „Cinestezia”, cu Leyah și Cvartetul Symphactory Strings, un concert în care ne propunem să democratizăm muzica clasică și să o ducem mai aproape de publicul larg, într-un format modern.

Ziua Americii este punctul culminant al festivalului, desigur, așa că invităm publicul să trăiască o sărbătoare de 4 iulie în Piața Mare, de la orele 21.00, pe ritmuri americane, cu suita simfonică „Star Wars” de John Williams, care stârnește emoții publicului de orice vârstă, însoțită de proiecții video spectaculoase pe ecranele uriașe din Piața Mare, „Dansuri simfonice” din „West Side Story” de Leonard Bernstein și „Four Dance Episodes” din „Rodeo”, Aaron Copland, lucrări antrenante care ne vor purta imaginația spre aventurile Vestului Sălbatic, dar și Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11, capodopera dinamică, veselă și chiar dansantă a inegalabilului nostru George Enescu, precum și Concertul pentru pian și orchestră în Sol major de Maurice Ravel, în interpretarea unei soliste care aduce inovații futuriste la intersecția dintre muzică și tehnologie, evidențiind, în același timp, propria sinestezie audiovizuală. Deși nu a urmat niciodată cursurile unui conservator, Serene și-a dezvoltat un repertoriu pianist vast, de la Bach la Ligeti. Tânăra a fost informatician, inginer și cercetător la Google, înainte de a se reorienta și a-și cultiva o abordare unică și spirituală a pianului, care, combinată cu intersecțiile sale interdisciplinare, a uimit publicul de pretutindeni.

La pupitrul orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu se va afla Joel Neves, recunoscut pentru dinamismul și versatilitatea sa ca dirijor de operă, balet și orchestră. Invitat pentru prima dată la Filarmonica de Stat Sibiu, Joel Neves conduce orchestra simfonică Keweenaw a Universității Tehnologice din Michigan (SUA), invitat frecvent la Orquesta Sinfónica de Entre Ríos din Argentina și și-a făcut debutul ca dirijor profesionist în Wuhan, China, cu orchestra simfonică Hubei.

Tinerețea are cuvântul! Vineri, 5 iulie, de la orele 19.00, scena din Piața Mare le va aparține muzicienilor talentați și devotați care formează orchestra simfonică a Colegiului Eton. Prestigioasa instituție de învățământ britanică a fost fondată de regele Henric al VI-lea în 1440, iar de-a lungul timpului a dat 19 prim miniștri ai Marii Britanii. Departamentul său de muzică este cel mai mare, cu 75 de profesori care predau săptămânal 1300 de lecții, activitatea fiind coordonată de directorul Tim Johnson. Programul serii face o reverență creației muzicale din spațiul cultural românesc, prin Dansurile populare românești de Béla Bartók, și mai include Edward Elgar – Cockaigne, op. 40, Igor Stravinski – suita Pasărea de foc și Dmitri Șostakovici – Simfonia nr. 5 în re minor, op 47.

Petrecerea continuă, sâmbătă, 6 iulie, la orele 21.00, pe esplanada Filarmonicii, cu „Jazzparale”. Plecând de la muzica lui Mozart și Beethoven, artiștii Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), Sorin Petrescu (pian) și Doru Roman (percuție) aduc în fața publicului prelucrări sau piese inspirate din muzica celor doi corifei ai Clasicismului, precum și hituri ale muzicii tradiționale americane sau românești, într-un original melanj de jazz simfonic, jazz clasic, jazz contemporan și jazz „agricol”, în care ritmurile de geamparale și călușari au menirea de a încinge spiritele. O altă surpriză va fi oferită de partenerii de la Transilvania Tattoo, care vor expune pe esplanadă o motocicletă americană de colecție – Triumph GP 500 Racing din 1943. Vă invităm să o admirați în ultima seară a festivalului!

Programul complet al evenimentelor este disponibil pe www.filarmonicasibiu.ro, în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App, pe Sibiu City App și pe paginile noastre de socializare.

Mulțumim pentru sprijin tuturor finanțatorilor, partenerilor și prietenilor Zilelor Muzicale Româno-Americane 2024: Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, Autoklass – partener de mobilitate, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) – partener strategic, Algeco – partener principal, Soma – partener principal, Hotel „Împăratul Romanilor” Sibiu, Transilvania Tattoo, Poliția Locală Sibiu.

***

Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.

Proiect cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2024.

Aproape 650 de elevi din Sibiu au participat la acțiunile organizate de Asociația Totul pentru Comunitate, în cadrul proiectului Lada de Zestre Kids

0
Aproape 650 de elevi din Sibiu au participat, lunile mai și iunie 2024, la acțiunile organizate de Asociația Totul pentru Comunitate, în cadrul unui proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Educațională 2024 – Lada de Zestre Kids Ediția a II-a . Putem grupa activitățile în doua categorii: prima categorie de activități presupune transmiterea informațiilor de ecologizare și protecția mediului, iar a doua categorie presupune o activitate cu totul inovativă, realizarea unui documentar realizat de copii care promovează zone culturale importante.

Dintre cele mai importante activități de ecologizare amintim:

– plantarea a 640 flori decorative în cadrul curții Spitalului de Pneuftiziologie din Sibiu – a avut loc în 20 Mai 2024 Datorită frumoasei colaborari cu întreaga echipă a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, coluntarii Asociației Totul Pentru Comunitate a reușit plantarea in curtea spitalului a 640 flori de ghiveci  – în cadrul proiectului de plantare au participat 25 elevi ai clasei a IX-aPA din cadrul Colegiului Economic George Barițiu Sibiu.Florile au fost dăruite de  Sera de Flori Camelia din localitatea Poplaca.

– ecologizarea întregului cartier Vasile Aaron, a fost o acțiune în care au fost implicați 365 elevi de la Școala Gimnazială ”Radu Selejan” Sibiu și Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” Sibiu, precum și voluntari de la Colegiul Economic George Barițiu Sibiu, Colegiul Național Gheorghe Lazăr Sibiu – evenimentul a avut loc în 24 Mai 2024.

-ecologiza mai rea întregului Parc Sub Arini a avut loc în data de 03 iunie 2024, eveniment la care au participat 78 elevi de la Colegiul Economic George Barițiu Sibiu și Colegiul Național Octavian Goga Sibiu – evenimentul a fost foarte apreciat de autoritățile locale datorită faptului că ecologizarea s-a produs imediat după activitățile organizate în parcul Sub Arini cu ocazia zilei de 1 Iunie – elevii au strâns selectiv peste 270 saci de gunoi.

„Prin aceste activități desfășurate în lunile mai-iunie în cadrul proiectului LADA DE ZESTRE Kids, elevii învață să ecologizeze, să iubească natura și să prețuiască mediul înconjurător”  a declarat Elena Popa în calitate de profesor coordonator, președinte al Asociației Totul Pentru Comunitate.

În partea a doua a proiectului s-a pus accent pe realizarea unui frumos documentar despre Sibiu – Un proiect educațional aparte, realizat de Asociația Totul pentru Comunitate, în perioada 9 mai – 30 iunie, este ”Lada de Zestre Kids – editia a II-a”.

Mai mulți elevi din clasa a III-a, a IV-a, a VII-a și a IX-a au creat un documentar (un vodcast) despre Municipiul Sibiu, în care au prezentat diverse obiective turistice în limbile română, germană și engleză. Elevii provin de la Școala Gimnazială Nr 2, Colegiul Național Octavian Goga Sibiu și Colegiul Economic George Barițiu Sibiu. Mulțumiri și recunoștință profesioniștilor Daniel Bălțat și Ana Vasiu care au asigurat cu multă dedicare și profesionalism înregistrarea și filmarea întregului vodcast, companiei Social Aventura care a reușit să pună la dispoziție elevilor  o echipă de profesioniști pentru montarea tuturor elementelor în vederea realizării produsului final, vodcast-ul Lada de Zestre Ediția a II-a, domnului Laurențiu Lup de la Brand Prime întotdeauna alături de echipa de organizare a documentarului.

Am creat proiectul Lada de Zestre din dorința de a promova patrimoniul cultural, natural și valorile locale ale Sibiului prin intermediul copiilor. Am vrut să încurajăm elevii să se implice în organizarea de activități inovative de învățare, documentare și transmitere a informațiilor despre obiectivele turistice din Sibiu”, a declarat Elena Luiza Popa, fondatorul proiectului și președinte al Asociației Totul pentru Comunitate. Dorim să adresăm mulțumire si recunoștință pentru întreaga susținere instituțiilor locale care au fost alături de echipa Asociației Totul Pentru Comunitate pe parcursul întregului proiect: conducerii Muzeului Național Brukenthal, conducerii Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, conducerii Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, conducerii Spitalului de Pneumoftizioligie Sibiu, conducerii Muzeului Astra Sibiu

FITSRecomandă: 29 iunie, a noua zi de FITS 2024: Gala Celebrităților aduce laolaltă mari personalități ale lumii culturale, într-o celebrare a Teatrului și a Prieteniei

0
Sibiu, 28 iunie. Cea de-a noua zi de FITS aduce în fața publicului spectacole captivante de teatru, muzică și dans, dintre care patru sunt cu acces liber.

Conform tradiției, FITS prezintă în perioada festivalului, care anul acesta are loc între 21 și 30 iunie, FITSRecomandă – o rubrică informativă cu cele mai captivante spectacole ale zilei.

Sumarul recomandărilor de spectacole:

• Gala Celebrităților – Gala FITS 2024 aduce laolaltă mari personalități ale lumii culturale, într-o celebrare a Teatrului și a Prieteniei.

• Îngeri & Demoni – Expresivitatea celor două interprete învăluie publicul într-o atmosferă cuceritoare. Un spectacol rafinat și de neratat.

• Domnișoara Iulia – Cel mai bun spectacol de forme mici – Gala Premiilor UNITEM 2024 – Un spectacol care, în mod cert, vă va face să vă uitați altfel la noi ca specie.

• Double Fiesta – Un eveniment în care fiecare spectator este liber să își clădească propria experiență, bazată pe felul în care se recunoaște pe sine și pe alții prin această „petrecere-oglindă”

• Faust – O experienţă puternică despre cunoaștere, credinţă, durere şi iubire.

Sumarul recomandărilor de spectacole cu acces liber:

• Jiai – Suwa-no-Yataro din Naninwa organizează o slujbă de comemorare a 13 ani de la moartea copilului său decedat

• Aleea Celebrităților – Stelele ediției FITS 2024: John Malkovich, Susanne Kennedy, Anne Teresa de Keersmaeker, Theodoros Terzopoulos, Isabelle Adjani, David Esrig, Jon Fosse

• Bodyguarzi – Cei doi bodyguarzi, Tony și Tony, sunt într-o misiune importantă: trebuie să protejeze orașul și pe locuitorii acestuia.

• Don Quixote – Spectacolul trezește în fiecare persoană puterea de a continua să lupte împotriva nedreptăților, în ciuda fragilității noastre ca oameni.

• Euforia – Un spectacol de muzică și dans la înălțime, care se desfășoară pe o platformă suspendată în aer

Gala Celebrităților – Gala FITS 2024 aduce la Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia, mari personalități ale lumii culturale, într-o celebrare a Teatrului și a Prieteniei.

Filarmonica de Stat Sibiu, ora 19:00  

Stelele ediției FITS 2024: John Malkovich, Susanne Kennedy, Anne Teresa de Keersmaeker, Theodoros Terzopoulos, Isabelle Adjani, David Esrig, Jon Fosse. Gala Celebrităților are loc după acordarea stelelor și aduce pe scenă personalitățile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităților, fiind un eveniment dedicat recunoașterii publice a meritelor marilor artiști distinși la Sibiu și un prilej pentru celebrarea activității profesionale.

Prețul unui bilet la gală pornește de la 70 de lei

Program reprezentație: https://sibfest.ro/ro/homepage-127/events/gala-celebrit–ilor

Îngeri & Demoni – Expresivitatea celor două interprete învăluie publicul într-o atmosferă cuceritoare. Un spectacol rafinat și de neratat

Melinda Samson & Noémi Miklós 

România

Catedrala Luterană Evenghelică ,,Sf. Maria”, ora 19:00  


Lucrările incluse în programul concertului sunt piese pentru voce şi orgă din creaţia compozitorilor G. F. Händel, R. Wagner, F. Poulenc şi în special Louis Vierne. Muzica este inspirată de rugăciune, dar și de creaturile mitice ce ornează fațada catedralei Notre-Dame, care a jucat un rol decisiv în formarea compozitorului Louis Vierne. Acesta a fost unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai stilului simfonic francez, fiind organistul Catedralei Notre-Dame din Paris timp de 37 de ani, adoptând un limbaj muzical aparte, cu tente impresioniste. Expresivitatea celor două interprete învăluie publicul într-o atmosferă cuceritoare. Un spectacol rafinat și de neratat.

Durata: 1h

Prețul la acest spectacol pornește de la 40 de lei

Pogram reprezentație: https://sibfest.ro/ro/homepage-127/events/-ngeri–demoni

Domnișoara Iulia – Cel mai bun spectacol de forme mici – Gala Premiilor UNITEM 2024 – Un spectacol care, în mod cert, vă va face să vă uitați altfel la noi ca specie

De: August Strindberg

Moldova

Fabrica de Cultură – UniCredit – Sala „Eugenio Barba”, ora 19:00

„Populăm o lume a resentimentelor și drama „Domnișoara Julie” de August Strindberg tratează această temă. Declasații, săracii, cei nedreptățiți social își cer drepturile. Femeile și le cer și ele în fața bărbaților. Marea Bătălie socială, Marele Război de gen, antagonismele dintre bărbați și femei într-ale amorului, lupta dintre femei pentru un bărbat, lupta unui bărbat cu o femeie pentru a ocupa alături de ea o poziție socială – iată principalele direcții ale acestui produs teatral.” – Maria Pilchin. „Un spectacol care, în mod cert, vă va face să vă uitați altfel la noi ca specie.” (Maria Pilchin). Cel mai bun spectacol de forme mici – Gala Premiilor UNITEM 2024

Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză

Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani

Durata: 2h

Prețul la acest spectacol pornește de la 40 de lei

Pogram reprezentație: https://sibfest.ro/ro/homepage-127/events/domni-oara-iulia

Double Fiesta – Un spectacol în care fiecare spectator este liber să își clădească propria experiență, bazată pe felul în care se recunoaște pe sine și pe alții prin această „petrecere-oglindă”

Un spectacol de: Andrea Gavriliu

România

Facultatea de Litere și Arte (str. Banatului 12) , ora 19:00 

Așa cum titlul deja divulgă, este vorba despre o petrecere, ocazia este irelevantă, fiecare spectator este liber să își clădească propria experiență, bazată pe felul în care se recunoaște pe sine și pe alții prin această „petrecere-oglindă”. Dispunerea în spațiu facilitează apropierea spectatorilor de petrecere, astfel încât ei nu vor rămâne la stadiul de voyeur care privește, detașat ci se vor putea conecta la energia celor 16 performeri. „Double Fiesta” este un spectacol de teatru fizic bazat pe un material coregrafic elaborat, care, preț de 59 de minute, este menit să exprime fina tranziție de la sobrietate/control/conștiință de sine la ebrietate/agresivitate/stare de transă.

Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză
Spectacol nerecomandat celor sub 14 ani

Durata: 59min

Biletele la acest spectacol se găsesc la intrare.

Program reprezentație: https://sibfest.ro/ro/homepage-127/events/double-fiesta

Faust – O experienţă puternică despre cunoaștere, credinţă, durere şi iubire

De: Johann Wolfgang von Goethe

România

Fabrica de Cultură – UniCredit – Sala Faust, ora 22:00  

„Faust” e mai mult decât un spectacol de teatru. Violent, emoţionant şi visceral, „Faust” îşi invită publicul la o experienţă puternică despre cunoaștere, credinţă, durere şiiubire. Este o experienţă extrasenzorială la graniţa dintre Pământ şi Iad, un peisaj amplificat prin proiecţii, muzică rock live, zeci de actori şi dansatori şi o coloană sonoră originală. La baza acestui „Faust” stă improvizaţia, textul lui Goethe constituind punctul de plecare pentru o compoziţie teatrală în care cuvântul nu este primordial. Producţia se remarcă prin decor şi light design de o impresionantă forţă evocatoare, costume sugestive, elegante sau burleşti, muzică antrenantă sau copleşitoare cu efecte adecvate ambianţei funambuleşti, proiecţii video ingenios articulate în arhitectura întregului demers scenic.


Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză

Spectacol nerecomandat celor sub 16 ani

Durata: 1h 55min

Prețul la acest spectacol pornește de la 100 lei.

Program reprezentație: https://sibfest.ro/ro/homepage-127/events/faust

Jiai – Suwa-no-Yataro din Naninwa organizează o slujbă de comemorare a 13 ani de la moartea copilului său decedat

Regia: Akihiro Yamamoto

Japonia

Muzeul Brukenthal, ora 11:00 

Suwa-no-Yataro din Naninwa organizează o slujbă de comemorare a 13 ani de la moartea copilului său decedat. Între timp, în Kyoto, o mamă aniversează a 13-a zi de naștere a fiului ei. Fiul își amintește viața sa anterioară în mod neașteptat, menționând numele tatălui său, Suwa-no-Yataro. Mama și copilul pornesc într-o călătorie către Naniwapentru a-l găsi și sosesc fix la templul în care Yataro își jelește fiul. Recunoscându-l pe Yataro, băiatul este cuprins de emoție, participând la o reuniune emoționantă. Conștienți de natura trecătoare a reîntâlnirii lor, cei doi se despart, păstrând cu ei dragostea profundă și compasiunea pe care o împărtășesc.


Durata: 45 min

Accesul la acest spectacol este liber

Program reprezentație: https://sibfest.ro/ro/homepage-127/events/jiai

Aleea Celebrităților – Stelele ediției FITS 2024: John Malkovich, Susanne Kennedy, Anne Teresa de Keersmaeker, Theodoros Terzopoulos, Isabelle Adjani, David Esrig, Jon Fosse

PARCUL CETĂȚII, ora 18:00  

Stelele ediției FITS 2024: John Malkovich, Susanne Kennedy, Anne Teresa de Keersmaeker, Theodoros Terzopoulos, Isabelle Adjani, David Esrig, Jon Fosse. De-a lungul timpului, Sibiul a fost martorul şi beneficiarul aportului extraordinar adus de numeroasele personalităţi culturale şiartistice la dezvoltarea Sibiului aşa cum îl cunoaştem azi. Fiecare dintre aceste personalităţi are o poveste distinctă şiextraordinară, care o leagă de destinul Sibiului şi care rămâne ţesută în fibra intimă a comunităţii. Aleea Celebrităţilor este gândită ca un loc permanent de celebrare și de recunoaştere a acestor contribuţii, reprezentând un tribut adus realizărilor în domeniul cultural și artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta.

Accesul la acestă gală este liber.

Program reprezentație: https://sibfest.ro/ro/homepage-127/events/aleea-celebritatilor-3

Bodyguarzi – Cei doi bodyguarzi, Tony și Tony, sunt într-o misiune importantă: trebuie să protejeze orașul și pe locuitorii acestuia

Cie Albedo

Franța

Pietonala Nicolae Bălcescu, ora 18:30


Cei doi bodyguarzi, Tony și Tony, sunt într-o misiune importantă: trebuie să protejeze orașul și pe locuitorii acestuia. Arată ei ca niște bătăuși, dar puteți fi siguri că sunt bine-intenționați: vor să vă protejeze de alții… și de voi înșivă! Pericolul este peste tot, iar cei doi știu prea bine ce au de făcut. Dacă nu vreți să ieșiți în evidență, vă escortează, dacă ieșiți pe balcon să luați o gură de aer, vă împiedică să vă aruncați, dacă vreți să mergeți încolo, ei vă aduc încoace…

Durata: 30-45 min

Accesul la acest spectacol este liber

Program reprezentație: https://sibfest.ro/ro/homepage-127/events/bodyguarzi

Don Quixote – Spectacolul trezește în fiecare persoană puterea de a continua să lupte împotriva nedreptăților, în ciuda fragilității noastre ca oameni.

Un spectacol de: Stefano Tè

Italia

Pietonala Nicolae Bălcescu, ora 19:00

Reinterpretarea lui Don Quijote, prin abordarea poetică propusă de Teatro dei Venti, evidențiază necesitatea de a acționa împreună împotriva provocărilor de orice fel. Spectacolul trezește în fiecare persoană puterea de a continua să lupte împotriva nedreptăților,  în ciuda fragilității noastre ca oameni. Alături de miracolul creat prin intermediul mijloacelor tradiționale în teatrul de stradă – picioroangele, muzica live, mașinăriile teatrale – este folosit, cumva atipic, textul poetic. Rezultă în final o călătorie onirică, prin ale cărei semnificații ne întoarcem la rădăcinile dorințelor noastre. Lupta lui Don Quijote, care reverberează și în slujitorul său de încredere, Sancho Panza, simbolizează rezistența la renunțare, refuzul de a ne obișnui cu răul, scrutând cu privirea un viitor care are nevoie de conștiința noastră, în plenitudinea ei.

Durata:1h

Accesul la acest spectacol este liber.

Program reprezentație: https://sibfest.ro/ro/homepage-127/events/don-quixote

Euforia – Un spectacol de muzică și dans la înălțime, care se desfășoară pe o platformă suspendată în aer

Regia: Samuel Delgado

Spania

Piața Mare, ora 21:30


„Euforia”, în ambele versiuni prezentate la Sibiu, este un spectacol de muzică și dans la înălțime, care se desfășoară pe o platformă suspendată în aer. În greaca veche, „Euforia” este puterea de a îndura. Pentru noi este un mod de a depăși vicisitudinile vieții și un spațiu în care ne încearcă emoții puternice de încântare și bucurie. Muzica va purta „Euforia” într-o călătorie în înaltul cerului, unde dansatorii vor da startul unei petreceri, uimind publicul cu dansul și acrobațiile lor.

John Malkovich în cadrul FITS: Pentru mine actoria în teatru este ca surfingul… pornim pe plăcile noastre de surf, ne întoarcem la soare și așteptăm valul

0
Sibiu, 28 iunie. Cea de-a șaptea zi de FITS, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, a adus din nou magia pe scena din Sibiu prin evenimentele speciale, spectacolele de teatru, dans, muzică și circ. Unul dintre punctele culminante ale zilei a fost întâlnirea publicului cu faimosul actor și regizor american, John Malkovich, care a apărut în peste 70 de filme de-a lungul carierei, fiind nominalizat la Premiile Oscar, BAFTA și Globurile de Aur pentru rolurile sale din Places in the Heart și In the Line of Fire.

În cadrul FITS, Malkovich a urcat pe scenă alături de actrița lituaniană Ingeborga Dapkunaite, în spectacolul În singurătatea câmpurilor de bumbac, de Bernard-MarieKoltès, în regia lui Timofey Kulyabin, primele douăreprezentații din totalul de trei programate fiind jucate cu casa închisă și aplaudate minute în șir la scenă deschisă de către publicul spectator.

Pentru mine actoria în teatru este ca surfingul, ieri la 7, azi la 8, mâine la 4, pentru că pornim pe plăcile noastre de surf, ne întoarcem la soare și așteptăm valul. Valul îl prezintă coliziunea dintre public și material. Dacă materialul e bun și există publicul, se formează un val. Poate valul nu durează mult, poate cazi și te trezești cu o contuzie, dar valul va fi acolo și pe el stă actorul. Nu el este valul. Valul reprezintă ciocnirea dintre material și public. În cinematografie nu există acest val pentru că nu există un flux, nu există imbold. În teatru fiecare secundă care a trecut a rămas în urmă și asta creează dinamica și fluxul. Cinematografia e ceea ce pare a fi. Îți trebuie câteva secunde bune. Și poți face ca persoana din scena respectivă să fie orice și oricine din lume în funcție de context. În teatru e fix în fața ta, e ceea ce vezi. Și aceasta e diferența fundamentală dintre cele două. Unii le fac pe ambele foarte bine, majoritatea nu, pentru că sunt atât de fundamental diferite. Poți să fii muzician și să cânți la pian, nu înseamnă că poți cânta și la saxofon și invers. Sunt două lucruri diferite, a declarat actorul John Malkovich în cadrul conferinței.

Teatrul e foarte spontan, instantaneu, ești acolo cu publicul, publicul e cu tine sau nu. E mai de grabă ceva de aici și acum. Prin urmare e o diferență enormă și când am avut premiera acestei piese în Riga, când s-au stins luminile mi-am zis: dacă mă strecor în întuneric pot să plec și să nu mă mai întorc niciodată. Pentru că nu știam cum va fi primită piesa, pentru că fiecare public e nou și-mi zic ce ar fi să plec de aici? Dar e doar o clipă trecătoare, pentru că ai un public în față și trebuie să te conectezi cu ei, a declarat actrița Ingeborga Dapkunaite.

Hervé Koubi din Franța a prezentat SOL INVICTUS, un extraordinar și fascinant spectacol de dans, un manifest închinat vieții, jurnaliștii de la New York Times aducând un elogiu convingător: Artiștii zboară. Se învârt. Schimbă felul în care înțelegi conceptul de uimitor.

SOL INVICTUS va fi Luminos, Generos și Universal. Mereu la granița dintre fizicalitatea hip-hopului și o elevație clasică, SOL INVICTUS este declarația mea de dragoste față de dans, față de trecutul, prezentul și viitorul său. Este sărbătoarea legăturilor dintre noi, cele ale vieții prinse în ciclurile anotimpurilor. Să renaști și să redescoperi copilăria. O, da, să dansezi ca un copil! În imensitatea universului aș vrea ca SOL INVICTUS să fie o scânteie la fel de strălucitoare ca o viață plină de bucuria de a dana împreună, a declarat Hervé Koubidespre spectacolul său.

Regizorul Dumitru Acriș de la Teatrul Național Satiricus „Ion Luca Caragiale” din Chișinău a pus în scena Unchiul Vaneade Cehov, la Filarmonica de Stat Sibiu. Spectacolul lui Acriș a obținut premiul UNITEM anul acesta pentru cel mai bun spectacol și cea mai bună regie. Unchiul Vanea oferă o critică subtilă a normelor societale și a așteptărilor vremii sale. Personajele, reprezentând diferite clase sociale, reflectă problemele mai ample ale disparității de clasă și provocările cu care se confruntă indivizii în navigarea așteptărilor societății. Este un spectacol puternic care provoacă gânduri, care pătrunde adânc în conștient, răscolește emoții de mult adormite. Observațiile atente ale lui Cehov asupra naturii umane, portretizarea sa realistă a vieții și capacitatea sa de a infuza tragicul cu umor fac din spectacol o lucrare care continuă să capteze.

În ziua în care împlinește 30 de ani, femeia începe să îl audă. Începe și ginecologul ei să îl audă. Încep și prietenii ei să îl audă. E tic-tacul ceasului biologic. Pe măsură ce trec anii și presiunea crește, femeia încearcă să își clarifice problema maternității și să decidă soarta ovulelor îmbătrânite. Este vorba despre spectacolul (cât se poate de) goală pușcă de Larisa Faber din Luxemburg care s-a jucat ieri pe scena Teatrului Gong din Sibiu, acesta obținând Luxembourg Theatre Awards în 2023 pentru Cel mai bun spectacol.

Carpații ca niște pete pe pielea mea de Thomas Perle, în regia Mirei Stadler din Austria relatează biografiile a trei femei, din trei generații diferite, aflate în mijlocul unei panorame istorice care își are începutul într-o mică regiune din Munții Maramureșului. O bunică, o fiică și o nepoată traversează granițele politice, geografice și lingvistice ale unei perioade care se întinde de-a lungul secolelor al XX-lea și al XXI-lea. Thomas Perle zugrăvește astfel un tablou pragmatic al acelor vremuri, fapt susținut de dialogul în mai multe limbi, inclusiv într-un dialect care aproape s-a pierdut în negura timpului.Carpații ca niște pete pe pielea mea i-a adus lui Thomas Perle prestigiosul premiu Retzhofer în 2019 și premiul Nestroy pentru cea mai bună piesă de teatru în 2023.

La Fabrica de Cultură – UniCredit s-a jucat Hedwig and theAngry Inch de John Cameron Mitchell, în regia lui Răzvan Mazilu. Spectacolul a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2024, secțiunea Cel mai bun actor în rol principal, pentru Tudor Cucu-Dumitrescu. Hedwig and the Angry Inch, spectacol-concert, strigăt disperat de iubire al ființei umane. Luminează umbrele, dă proscrișilor șansa demnității și, răsturnând convenția, ne provoacă să ne privim în oglindă: Hedwig suntem noi, a declarat regizorul Răzvan Mazilu.

Sala Mare a Teatrului Național „Radu Stanca” a găzduit spectacolul Woyzeck de Georg Büchner, în regia lui Hunor Horváth și Edith Buttingsrud Ped. Spectacolul este o punere în discuție a condițiilor în care violența ia naștere. Wozyeckeste un tată nelegitim, un subordonat umilit, subiectul unui experiment medical, o victimă, un făptaș, o persoană bună și ucigașul Mariei. Spectatorii sunt invitați să asiste la tragedia umană a unei societăți ce se îndreaptă spre autodistrugere, precum și la mijloacele de a găsi o salvare printr-o schimbare totală de mentalitate.

Desigur nu au lipsit nici evenimentele stradale care au inclus spectacole fermecătoare precum O fantezie pe picioroange, Ina Chiriac și Fanfara de la Cozmești, Omul-Spectacol, Carul lui Thepsis (Proiectul Moștenirea), Magia e viața mea, Music Delivery, Roberto Morbioli Band. Ziua s-a încheiat cu un concert live din partea celor de la Lithos Banddin Spania.

O nouă ediţie Therme Forum a adus la Sibiu mari arhitecţi din toată lumea

Ieri a debutat şi o nouă ediţie a Therme Forum, eveniment asociat al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Constantin Chiriac, Preşedintele FITS, Robert Hanea, preşedintele Therme Group, arhitectul american Joshua Ramus, cunoscut pentru crearea Perelman Performing ArtsCenter din New York, centrul construit pe o parte din spaţiulocupat de World Trade Center, şi arhitectul român Alexandru Găvozdea au avut o dezbatere despre transformarea creativă a spaţiilor neconsacrate artelor spectacolului, dar redescoperite în scopuri culturale. FITS şi TNRS sunt pionieri în acest domeniu în Sibiu, oferind publicului spectacole în spaţii neconvenţionale încă de la primele ediţii ale Festivalului.

Probabil cel mai cunoscut spaţiu neconvenţional reconvertit este Fabrica de Cultură, care a devenit un punct focal al FITS şi care va deveni în următorii ani unul dintre cele mai importante centre culturale din Estul Europei.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 830 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 21 iunie – 30 iunie, tema ediției cu numărul 31 fiind PRIETENIE. Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale. Ediţia din acest an va include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Aplicația FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şipermite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.

Informații noi despre starea victimelor de la Porumbacu și Veștem

0
Spitalul Clinic Județean Sibiu a transmis noi informații cu privirea starea pacienților implicați în cele două accidente grave de pe raza județului Sibiu.

Referitor la accidentul din data de 24 iunie, produs lângă Porumbacu de Jos, atunci când un autocar și un autocamion au intrat în coliziune, singurul rănit grav a fost șoferul autocarului. Conform martorilor, acesta ar fi avut reflexe incredibile și a evitat astfel răsturnarea autocarului cu cei 57 de pasageri. Din nefericire, bărbatul în vârstă de 33 de ani se află în continuare în stare foarte gravă, ventilat mecanic, nefiind identificate până la acest moment îmbunătățiri ale stării sale de sănătate. Medicii depun în continuare toate eforturile pentru a-i salva viața.

Referitor la accidentul produs între două mașini pe DN1, în zona localităților Veștem – Mohu, singura victimă, o femeie în vârstă de 37 de ani, pasageră în mașina oprită pe avarii, este în continuare critică, fiind intubată. La momentul actual, este internată în cadrul Secției Neurochirurgie, la ATI, pentru evaluare și tratament de specialitate.

Antrenorii de la Champions Sibiu analizează sezonul 2023-2024

0

Cei doi antrenori ai clubului de volei feminin Champions Sibiu au analizat, intr-un interviu pentru site-ul clubului, rezultatele din sezonul precedent, dar și proiectele de viitor.


Reflectând asupra unui sezon de vis și privind spre viitor, antrenorii Champions Sibiu, Sabin Sopa și Andrei Banciu au arătat lucrurile întâmplate la echipă.
„La Champions Sibiu, fiecare sezon este o poveste despre determinare, pasiune și succes. Anul acesta, echipele U13 și U15 s-au clasat în fruntea competițiilor naționale, iar U17 continuă să concureze în Divizia Elită.
Într-un dialog amplu, antrenorii cheie ai clubului, Sabin Sopa și Andrei Banciu, împărtășesc experiențele și perspectivele lor”

Pregătire și realizări
Întrebat despre elementele cheie care au contribuit la succesul echipelor U13 și U15 în acest an, Sabin Sopa subliniază mixul de talent, muncă asiduă și implicarea constantă a trio-ului sportiv – antrenor – părinți. „Avem două generații extrem de talentate care, deși nu sunt foarte înalte, compensează cu abilități excelente în săritură, apărare și atac”, explică Sopa.
Andrei Banciu oferă o perspectivă detaliată asupra abordării diferite pentru fiecare echipă, menționând provocările specifice și adaptările necesare, cum ar fi integrarea noilor jucătoare și schimbarea sistemelor de joc, mai ales după pierderea liderului echipei U15 din sezonul precedent.

Experiență și progres
Amândoi antrenorii discută despre strategiile de dezvoltare implementate pentru a menține performanța echipei U17, care s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în Divizia Elită. „Ne bazăm pe un program intensiv de antrenamente, meciuri de pregătire și cantonamente”, spune Sopa, în timp ce Banciu adaugă că „nivelul antrenamentelor este adaptat pentru a răspunde cerințelor unui campionat dominat de jucătoare mai experimentate”.

Istoric și evoluție
Reflectând asupra ultimilor trei ani, Sopa descrie o evoluție constantă a clubului, punctând că abordarea deschisă la învățare și refuzul de a accepta compromisuri în privința calității au fost esențiale. Banciu vorbește despre cum rezultatele încep să se materializeze, ducând la performanțe tot mai bune de la un an la altul.

Obiective pentru sezonul viitor
Cu un număr record de echipe înscrise pentru sezonul următor, ambii antrenori sunt optimiști, dar prudenți cu privire la obiectivele lor. Sopa vizează primele medalii la voleiul de sală, în timp ce Banciu își propune să ajungă pe podium cu echipele U13 și U15, și chiar la o calificare la turneul semifinal de Elită cu U17.

Beach Volley
Discutând despre beach volley, Banciu subliniază diferențele majore față de voleiul de sală și importanța acestei discipline pentru menținerea formei sportivelor pe parcursul verii. Sopa este de acord, adăugând că performanțele de la competițiile de beach volley demonstrează adaptabilitatea și competența jucătoarelor.

Managementul talentelor
Managementul tranziției de la juniori la seniori este o provocare, mai ales în lipsa unei echipe de seniori în Sibiu, o problemă pe care amândoi antrenorii speră să o rezolve în viitor. „Ne dorim să oferim sportivelor noastre oportunități de a rămâne și de a concura pentru orașul nostru la niveluri superioare”, afirmă Banciu.

Parteneriate și susținere
În încheiere, antrenorii subliniază importanța suportului local și a parteneriatelor în realizările clubului. Sopa și Banciu mulțumesc autorităților și sponsorilor care contribuie la succesul și dezvoltarea continuă a clubului Champions Sibiu.
Pe măsură ce Champions Sibiu se pregătește pentru provocările viitoare, determinarea, pasiunea și viziunea antrenorilor Sopa și Banciu sunt mai puternice ca niciodată, promițând continuarea tradiției de excelență și dedicare în sportul sibian.

    Întregul interviu cu cei doi antrenori poate fi gasit aici: https://www.facebook.com/share/p/baYW1SCZHtBN24jk/

    În așteptarea lui Schumacher, CSC Șelimbăr se întărește pentru noul sezon

    0

    Echipa de liga a doua, CSC Șelimbăr așteaptă numirea ca antrenor al lui Constantin Schumacher. Aflat sub contract cu CS Mioveni, tehnicianul este așteptat la Sibiu, după rezolvarea situației.


    CSC Șelimbăr a transferat un portar, Rareș Măluțan. Rareș este portar, are 18 ani și a semnat un contract valabil pentru următorii 5 ani cu CSC 1599 Șelimbăr. Tânărul goalkeeper a fost transferat de la Viitorul Cluj și a mai evoluat pentru grupele de juniori ale unor formații importante din România precum Universitatea Cluj, CFR Cluj sau Universitatea Craiova.

    Vineri este așteptat anunțul privind noul antrenor al formației sibiene.

    O nouă dezinsecție împotriva țânțarilor pe domeniul public al municipiului Sibiu

    0
    dezinsectie
    În perioada 1-5 iulie, Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public va desfășura în Sibiu cea de a doua campanie din acest an pentru combaterea țânțarilor.

    Firma contractată, societatea comercială DD CHIM SRL, va pulveriza substanțele seara și în timpul nopții, în parcuri și spații verzi, în zonele de blocuri, pe malurile râurilor și pârâurilor, în spațiile verzi ale unităților de învățământ, dar și în Cimitirul Municipal și Grădina Zoologică.

    Insecticidul utilizat este Cymina Ultra, avizat de Ministerul Sănătății prin Comisia Națională de Produse Biocide și nu prezintă pericol pentru populație. Cu toate acestea, persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugați să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.

    În situația în care condițiile meteo sunt nefavorabile, acțiunea va fi reprogramată.

    ACS Mediaș se pregătește pentru un nou sezon în liga a treia

    0

    Echipa de liga a treia, ACS Mediaș se pregătește pentru noul sezon. Conducerea clubului anunță unele probleme pentru campionatul care va începe în august.


    Bugetul clubului ACS Mediaș este sub semnul întrebării. Mai mulți jucători ai echipei se află la final de contract, urmând ca la reunirea lotului de la jumătatea lunii iulie, să fie prezenți în cea mai mare parte doar jucători locali.Formația medieșeană are nevoie de susținere financiară, de sprijinul celor două companii, Romgaz și Transgaz, pentru a readuce din nou fotbalul de înalt nivel la Mediaș.

    Sezonul trecut, ACS Mediaș a terminat pe locul trei în play-off-ul ligii a treia.

    AJOFM Sibiu: 132 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

    0
    someri
    Sursa foto: infofinanciar.ro
    Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 132 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

    Belgia– 1 loc de muncă pentru: bucătar;

    Finlanda – 7 locuri de muncă pentru: instalator de ascensor, tapiţer de mobilă;

    Germania – 27 locuri de muncă pentru: muncitor în producţie (f/b), lucrător în producţie (procesare carne) (f/b), tehnician electronist, fizioterapeut, sudor;

    Italia– 5 locuri de muncă pentru: asistent medical, asistent sănătate/infirmier, fizioterapeut;

    Letonia – 30 locuri de muncă pentru: sudor;

    Malta– 1 loc de muncă pentru: medic veterinar;

    Norvegia – 54 loc de muncă pentru: muncitor acvacultură, mecanic motoare, sudori/montatori;

    Olanda – 7  locuri de muncă pentru: şofer autobuz, lucrător spaţii verzi, lucrător la ferma de legume organice;

    Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.eures.anofm.ro.

    Pentru înregistrare ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în străinătate este nevoie de CV model EUROPASS şi completarea unei cereri.

    Persoana de contact Corina Suciu – consilier EURES, etaj 4 camera 448 tel. 0269 210882 interior 119.

    AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ SIBIU

    Angajați nemulțumiți la fabrica de confecții Alan Trade Sibiu. Au sistat lucrul!

    0
    Peste 25 de angajați ai fabricii de confecții Alan Trade din Sibiu au protestat, în această dimineață, în curtea societății.

    Aceștia sunt nemulțumiți de tăierea bonurilor de masă, dar și de concedierea subita a mai multor colegi. Încă de azi dimineață, angajații au refuzat să intre în fabrica situată pe strada Metalurgiștilor din Sibiu. La această oră, angajații nu mai sunt prezenți în curtea fabricii iar ITM SIBIU a demarat deja o serie de verificări. Conducerea fabricii dă vina pe criza globală și susține că salariile au fost și vor fi plătite la timp.

    Fabrica Alan Trade se laudă cu faptul că este cel mai mare producător național de produse din piele.

    Nicolae Dancu, mesaj emoționat după moartea ziaristului sibian – Nani Dobra: „De acum, Păuca, dar și Sibiul vor fi cu siguranță mai sărace”

    0
    Nicolae Dancu, primarul comunei Păuca, a postat pe pagina de Facebook a primăriei un ultim omagiu adus ziaristului Dani Dobra care s-a stins din viață miercuri. Acesta a transmis cu această ocazie condoleanțe familiei îndoliate. CITEȘTE și Ziaristul sibian Nani Dobra s-a stins în această seară.

    Redăm mai jos mesajul primarului:

    „Cu adâncă tristețe, ne luăm rămas bun de la un gazetar emblematic al Sibiului și un fiu al Comunei Păuca – Nani Dobra

    Model de noblețe sufletească, gazetar talentat cu un condei ascuțit și inspirat, Nani Dobra va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut sau i-au citit rubricile în Ziarul Tribuna. Un jurnalist acid, dar corect, un om cu un simț al umorului înnăscut, acesta nu s-a abătut niciodată de la principiile sale, în întreaga carieră profesională. Mai bine de cinci decenii, Nani Dobra a făcut jurnalism de modă veche, cu tact și deontologie, lăsând în urma sa scrieri deosebite, care i-au atras simpatia a mii de cititori.

    Din 2018, Nani Dobra este și cetățean de onoare al Comunei Păuca, loc de origine pe care l-a păstrat cu sfințenie și cu recunoștință în sufletul său. Păuca pierde un fiu, dar și o personalitate culturală marcantă, un om care a făcut mereu cinste comunității în care s-a născut.

    Nani Dobra a plecat discret din această lume, păstrând parcă, până în ultima clipă, eleganța și discreția care i-au caracterizat viața. De acum, Păuca, dar și Sibiul vor fi cu siguranță mai sărace.

    În aceste momente dureroase, suntem alături de familia îndoliată și de toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit pe Nani Dobra, asigurându-i de întreaga noastră compasiune.

    Dumnezeu să te odihnească în pace, Nani Dobra! Noi, păucenii care te-am cunoscut și te-am apreciat, te vom păstra mereu în suflet și în amintirea noastră.

    De acum, să-i bucuri și pe îngeri cu rubricile tale, la fel cum ne-ai bucurat pe noi, muritorii!” – a transmis Nicolae Dancu pe pagina de Facebook a Primăriei Comunei Păuca.

    Foto: Cotidianul Tribuna

    Polițiștii sibieni caută hoții unei mașini!

    0
    Poliția Municipiului Sibiu solicită sprijinul cetăţenilor în vederea identificării a două persoane. Acestea sunt acuzate de furtul unei mașini.

    În noaptea de 6/7 aprilie 2024, doi tineri ar fi sustras un autoturism de pe strada Someșului din municipiul Sibiu, autoturism depistat de către polițiști, la data de 9 aprilie, abandonat pe strada Frații Buzești, din municipiu.

    Întrucât identitatea celor doi tineri nu a putut fi stabilită până în prezent, rugăm cetățenii care pot oferi informaţii ce pot conduce la identificarea persoanelor bănuite, să contacteze telefonic Dispeceratul Poliției Municipiului Sibiu, la numărul 0269/208211.

    Crosul Agnitei: Peste 300 de alergători la ceas de seară într-o atmosferă magică!

    0
    default
    A treia ediție a Crosului Agnitei a adunat peste 300 de alergători din 15 orașe diferite și chiar și din străinătate, transformând evenimentul într-o sărbătoare a comunității și a sportului de neuitat, în lumina apusului.

    Participanți din Avrig, Șelimbăr, Vurpar, Cisnădie, Bazna, Mediaș, Sibiu, Făgăraș, Sebeș, Blaj, Buzău, Brașov, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, București și chiar din Becanson, Franța, s-au alăturat entuziasmați alergării pe-nserat.

    Seara a început cu un spectacol vibrant oferit de formația The Strangers și s-a încheiat într-o notă energică cu vizionarea live a meciului România – Belgia.

    Copiii au avut parte de o distracție pe cinste, bucurându-se de locurile de joacă gonflabile.

    În acest an, s-a alergat pentru un scop aparte: să strângem fonduri pentru amenajarea unei zone de interacțiune și teren de joacă în localitatea Șerpeni, din raionul Anenii Noi, pentru frații noștri dragi de peste Prut

    „A fost o seară magică, transformată într-o adevărată sărbătoare a comunității”, au declarat organizatorii, mândri de reușita și impactul pozitiv al evenimentului.

    Crosul Agnitei continuă să crească și să aducă împreună oameni din diverse colțuri ale țării și din afara ei, promovând sportul, comunitatea și solidaritatea.

    Eveniment organizat de CAB Sport, cofinanțat de Consiliul Judetean Sibiu prin Primăria Orașului Agnita.

    Partener principal: Harting

    Partener de eveniment: Clubul Sportiv Comunitar Sibiu

    Turneu caritabil pentru Marcu!

    0

    Un turneu se fotbal caritabil va avea loc la final de săptămână pentru Marcu. Echipa Gloria Loammes organizează pe 21 iulie evenimentul pentru Marcu, copilul de tei ani cu afecțiuni de cord.


    „Pentru ca nu putem sta indiferenți la situația bunului nostru coleg Petrișor, echipa GloriaLoamnes organizează un turneu de fotbal în data de 21 iulie 2024 pe terenul sintetic de lângă Școala Loamnes, turneu ce va fi dedicat fiului său ,Marcu.
    Așadar vă așteptăm cu mic cu mare pe toți consătenii comunei noastre dragi, și nu numai, să vă alăturați nouă,colegii lui Petrișor , să ne susțineți atât în partidele amicale ce le vom juca în această zi,cat și în strângerea de fonduri ce dorim să o facem cu această ocazie!
    Vom începe aceast demers cu un meci demonstrativ între copii noștri, deci vă rugăm părinți, să îi încurajați pe copii să se înscrie la acest turneu să fie și ei alături de Marcu.
    Omulețul acesta mic și frumos are nevoie de noi de toți” , au anunțat organizatorii.

    Pentru înscrieri se poate suna la Dudy- telefon 0756291120.

    Anul trecut in septembrie, familia a fost binecuvântată cu Marcu, iar la scurt timp după naștere Marcu a fost diagnosticat cu Hipoplazie de cord stâng.

    https://www.marcu-blog.com/?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR02fIBtaAP04th_IzRr6e7IzZKL41zkNDnXJn9GJXSRZWTeoZqdglHBI3c_aem_EVLtdBD6YRWcht_B8VpdYw

    Mai multe persoane rănite de prăbușirea peretelui și a acoperișului unei case din Vurpăr

    0
    Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce peretele și acoperișul unei case din localitatea sibiană Vurpăr s-au prăbușit peste ei. Nefericitul eveniment s-a produs în această seară, în jurul orei 21:00.

    La fața locului, polițiștii au constatat că, în timpul efectuării de lucrări de construcție la o anexă, din cauza greutății celor patru persoane aflate pe acoperiș, la o înălțime de aproximativ 2,5 m, un perete al anexei a cedat, generând și prăbușirea acoperișului pe care se aflau 4 bărbați. Doi dintre aceștia, localnici în vârstă de 16 ani, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți.

    Echipajele SAJ și ISU prezente la fața locului au asistat un număr de cinci persoane: trei minori cu vârstele de 3 și 16 ani și doi adulți în vârstă de 23, respectiv 34 de ani.

    În urma prăbușirii celor două elemente ale casei, cei doi tineri în vârstă de 16 ani au suferit traumatisme de membre inferioare. Celelalte persoane nu au prezentat leziuni grave și au refuzat transportul la spital.

    Sibian rănit după ce s-a răsturnat cu scuterul

    0
    Un sibian în vârstă de 64 de ani a fost rănit după ce s-a răsturnat cu scuterul în sensul giratoriu de la intersecția Căii Dumbrăvii cu Bulevardul General Vasile Milea din municipiul Sibiu.

    Conform SAJ SIBIU, în urma accidentului bărbatul a suferit un traumatism de genunchi și un traumatism cranio-facial, el fiind transportat la UPU SIBIU.

    Femeie recuperată de Salvamont Sibiu, de pe potecile Munților Făgăraș

    0
    O femeie în vârstă de 37 de ani a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor sibieni după ce a urcat pe munte fără echipament adecvat.

    Aceasta a fost găsită într-o ușoară stare hipotermică, dar și epuizată. Salvarea acesteia a fost realizată din zona Curmătura Bâlii din munții Făgăraș.

    Echipa Salvamont din Bâlea a preluat victima și a coborât-o până la Bâlea Lac. Aceasta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

    Ploaia torențială face probleme în zona de nord a județului Sibiu

    0

    Ca urmare a avertizării meteorologice de Cod Portocaliu emise la ora 17:45 și valabilă până la ora 18:30, pompierii sibieni au fost solicitați să intervină în Mediaș, Agnita, Bazna, Dârlos, Târnava, Biertan, Moșna, Brateiu, Blăjel, Bârghiș, Alma, Valea Viilor, Ațel, Chirpăr, Mihăileni.

    Astfel, s-a intervenit în localitatea Bazna pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil iar în municipiul Mediaș pe străzile: Unirii, Mihai Viteazu, Valea Adâncă, pentru evacuarea apei dintr-un subsol și 4 gospodării inundate.

    Probleme au fost raportate și în localitatea Bârghiș, acolo unde un copac a căzut pe carosabil.

    Din fericire nu există victime sau persoane asistate medical. Peste 20 de pompieri intervin în aceste momente cu 9 motopompe și 6 electropompe. De asemenea intervine și Apa Târnavei cu două autospeciale.

    FOTO ARHIVĂ

    Primul Festival Symphonic Metal din România va avea loc la Alba Iulia

    0
    Symphonic Metal Echoes este un eveniment cultural de amploare care își propune să ofere participanților o experiență muzicală de neuitat. Festivalul din 24-25 august 2024 este primul mare proiect Peace of Art prin care aceasta își propune să promoveze symphonic metal-ul în cadrul unui eveniment anual dedicat exclusiv acestui frumos gen muzical

    Mai multe detalii despre eveniment AICI:
    Data: 24 – 25 august 2024
    Locație: Spatiile Ryma, Alba Iulia
    Line-up: Molllust, Anthology, Syn Ze Sase Tri, Bendida, Meteora, Coincidentia Oppositorum, Era Divina, Magica, Symfobia

    Desfășurându-se într-o atmosferă captivantă și având un program muzical ce îmbină forța și intensitatea metalului cu eleganța și maiestuozitatea muzicii simfonice, festivalul nostru își propune să aducă împreună artiști, fani și pasionați ai acestui frumos gen muzical.

    Symphonic Metal Echoes Fest se află la prima sa ediție și promite să fie un reper important pe scena metalului simfonic.

    BILETE AICI

    Line-up: Magica (RO), Syn Ze Șase Tri (RO), Bendida (BG), Meteora (HU), Coincidentia Oppositorum – tribute Haggard (RO), Anthology (Slovacia), Symphobia (Slovacia), Era Divina (RO), Molllust (DE).

    Locație: Spațiile Ryma din Cetatea Alba Iulia oferă un cadru istoric și pitoresc, ideal pentru un festival în aer liber. Capacitatea locației este între 500 și 1000 de persoane, asigurând o atmosferă intimă și prietenoasă.

    Oportunități de Networking și Colaborare: Symphonic Metal Echoes Fest nu este doar despre muzică; este totodată un prilej pentru artiști, organizatori și fani de a se întâlni, a lega prietenii și a pune bazele unor proiecte comune.

    „Ne dorim să construim un festival care să crească de la an la an, devenind un punct de referință pentru fanii metalului simfonic de la noi și, de ce nu, din întreaga lume.

    Vă invităm să vă alăturați nouă în această aventură muzicală și să contribuiți la succesul primei ediții a festivalului Symphonic Metal Echoes” – transmit organizatorii

    Sursa: Facebook

    Legendara Isabelle Adjani şi actorul american John Malkovich, în premieră pe scena FITS

    0
    Cea de-a șasea zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, a adus în fața publicului două spectacole extraordinare și mult așteptate. Ambele evenimente s-au jucat cu casa închisă şi au fermecat audiența prin regalul actoricesc și intensitatea emoțiilor transmise de pe scenă.

    În singurătatea câmpurilor de bumbac cu John Malkovich și Ingeborga Dapkunaite de Bernard-Marie Koltès, în regia lui Timofey Kulyabin a fost capul de afiș al zilei de ieri. Cei doi actori pornesc într-un dans al vorbelor, dar detaliile și obiectul înțelegerii lor rămân învăluite în mister. În schimb, asistăm la un dialog primejdios, cu vorbe alese cu măiestrie, despre dorință și împlinire, rațiune și simțire, putere și sexualitate. A fost prima dintre cele trei reprezentaţii programate la această ediţie a FITS.

    Freamătul sufletului, de Valérie Six, a fost cel de-al doilea moment mult așteptat al zilei, în care faimoasa actriță Isabelle Adjani a oferit un recital poetic extraordinar în fața unui public cuprins de magia cuvintelor. Legendă vie a cinematografiei franceze, Isabelle Adjani a urcat pentru prima dată pe scena de la FITS pentru a interpreta The Murmurs of the Soul (Freamătul sufletului), în care dă glas textelor unor giganți ai literaturii, printre care Marguerite Duras, Cynthia Fleury, Camille Laurens, Françoise Sagan, Neige Tigre.

    Ziua a șasea a FITS a mai adus în fața publicului prezent la Sibiu și Teorema de Pier Paolo Pasolini, în regia lui Eugen Jebeleanu, acesta fiind un spectacol în care frumusețea și cruzimea își dau întâlnire, o experiență seducătoare și un elogiu adus marelui film semnat de Pasolini. Un tânăr intră în casa unor burghezi bogați. El este însăși frumusețea. Și venirea lui este mai mult o vizită care se împlinește prin posesia fizică. Servitoarea, Emilia, apoi fiul familiei, Pietro, mama, Lucia, fiica, Odetta, și tatăl, Paolo, toți vor cunoaște oaspetele, în sensul biblic.

    În Anglia anului 1666, Shakespeare este mort, iar domnia puritană a lui Cromwell s-a încheiat în sfârșit. După moartea Reginei Elisabeta a II-a, Charles al III-lea a devenit noul rege al Angliei. Libertin și bun de nimic, el refuză să învețe din greșeli și își neglijează atribuțiile regale, spre disperarea fratelui său vitreg, Solomon Spare. The Backs(I)ide de Sean Russel, în regia lui Beth Vyse, este un spectacol cu de toate, dar mai ales cu haos, care pune sub semnul întrebării importanța monarhiei și imaginează ce s-ar întâmpla dacă am aluneca pe coaja de banană.

    Ziua a continuat cu spectacole de muzică și dans, dintre care amintim Milk, un spectacol de Edith Buttingsrud Pedersen și Eterna reîntoarcere de Yaràkä din Italia. În folclorul italian, „curannera” era un vraci, o femeie din popor care practica medicina tradițională, folosind elemente ale naturii, pentru a ameliora afecțiunile trupului și ale spiritului. Muza ansamblului tarantin Yaràkä este, prin excelență, o punte între culturi aparent îndepărtate. Repertoriul ansamblului este ancorat într-o cultură ritualică: fiecare cântec relatează exorcizarea unui rău al sufletului sau evocă o frică ce împiedică circulația energiilor, acestea găsindu-și leacul într-un cântec ancestral.

    Desigur din a șasea zi nu au lipsit nici spectacolele de stradă cu acces liber, unde zeci de mii de oameni au fost martori la magia FITS. The Blind, Techno Brass Composer, Dans hipnotic, Misterul focului, Un cuplu excentric, Cu scaunul prin oraș, sunt doar câteva dintre spectacolele care au făcut deliciul publicului sibian.

    Ziua artistică a fost completată de conferința specială care a prilejuit dialogul între poetul și dramaturgul român Matei Vișniec și David Gutiérrez, regizorul spectacolului Carmen de Bizet, care a avut avanpremiera mondială anul acesta la FITS. Carmen, celebrul personaj al lui Bizet, revine pe scenă, de data aceasta la Sibiu pentru a ilustra condiția universală a femeii. Compania de balet flamenco din Barcelona abordează în cel mai nou proiect al său, mitul etern al lui Carmen. Această nouă interpretare a operei lui Bizet împrumută elemente noi, necunoscute până acum, din universul flamencoului și se poziționează dincolo de concepția tradițională în care a fost catalogată de-a lungul timpului, adaptându-se la realitatea societății contemporane. Valorile care o fac pe Carmen o femeie a vremurilor noastre, precum și adaptarea muzicii și a baletului flamenco în stilul caracteristic al lui David Gutiérrez, plasează spectacolul într-o nouă paradigmă a mitului universal și a flamencoului din secolul al XXI-lea.

    David Gutiérrez Molina s-a născut la Barcelona în 1994 și și-a început cariera foarte devreme, făcând primii pași în arta flamencoului când avea doar 4 ani. Acest bailaor și-a dezvoltat caracterul și esența sub tutela unor faimoși maeștri ai genului. Talentul și pasiunea sa l-au făcut să se alăture unor trupe de dans prestigioase din Spania, dar în 2017 și-a creat propria companie de flamenco: Barcelona Flamenco Ballet. Primul spectacol al acesteia, „Flamenco Reborn”, a avut un succes copleșitor. De atunci, BFB a realizat producții celebre la nivel mondial cum ar fi „Tiempo Nuevo” sau „Luxuria” prezentate pe unele dintre cele mai emblematice scene ale lumii. David a colaborat și cu echipa de înot sincron a Ucrainei pentru Jocurile Olimpice de la Rio din 2016 și a realizat coregrafii pentru campionate de patinaj artistic, demonstrându-și de fiecare dată abilitatea de a îmbina flamencoul cu discipline sportive de elită. David Gutiérrez iese în evidență prin energia sa debordantă și prin capacitatea sa de a se conecta emoțional cu publicul, ceea ce îl transformă într-o figură simbolică a flamencoului. A câștigat premii cum ar fi Premiul pentru artele spectacolului al Federației Andaluze a Comunităților din Catalonia și a fost nominalizat la prestigiosul Max Awards, categoriile Cel mai bun artist și Cel mai bun coregraf pentru capodopera „Flamenco Reborn”.

    Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 830 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări



    Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 21 iunie – 30 iunie, tema ediției cu numărul 31 fiind PRIETENIE. Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale. Ediţia din acest an va include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Aplicația FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.