24.2 C
Sibiu
duminică, 08 iunie, 2025
Acasă Blog Pagina 503

Concert de Crăciun la Căminul Cultural Iacobeni

0

Primăria comunei Iacobeni (județul Sibiu), alături de Consiliul Local Iacobeni și Liceul Tehnologic Iacobeni au organizat marți, 20 decembrie 2022, concertul de Crăciun intitulat “Deschide ușa, creștine!.


Sub îndrumarea managerului de proiect Vasile Zămăcău și a coordonatorului Corina Zămăcău, zeci de copii au interpretat tradiționalele colinde de Crăciun.

Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural Iacobeni, începând de la ora 17:00.

Au participat elevii Liceului Tehnologic Iacobeni, Andreea Timiș, grupul vocal “Flori Hartibăcene ,Tin Vasilescu.

Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr: “Să aveți sărbători fericite alături de familie și de oamenii dragi vouă!”

0

Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr a transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă următorul mesaj:

Doresc să mulțumesc comunității șelimbărene pentru că reușește să facă întotdeauna Crăciunul atât de special.
Sărbătorile în general, dar cele apropiate nașterii Domnului în mod deosebit, ne apropie pe noi mohanii, veștemenii, bungărzenii și șelimbărenii, într-un mod special, iar comunitatea este cu adevărat unul din cele mai importante detalii din viața noastră, la fiecare Crăciun. Sunt recunoscător că am reușit să construim o comunitate atât de puternică ce păstrează și transmite tradițiile an de an.
Să aveți sărbători fericite alături de familie și de oamenii dragi vouă!

Un bărbat a căzut în cap și a ajuns la spital. S-a întâmplat pe strada Octavian Goga din Sibiu

0

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a ajuns la spital după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ trei metri, de la parter la subsol.


Incidentul s-a produs într-un imobil aflat în construcție, situat pe strada Octavian Goga din Sibiu. În urma impactului, bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral sever și a fost transportat de urgență la UPU Sibiu.

Elevi și profesori ucraineni din Mediaș în excursie la Sibiu

0

Asociația Global Hope împreună cu Asociația Comunitatea Ucrainenilor din Mediaș au organizat astăzi o excursie la Sibiu pentru 50 de elevi și 11 cadre didactice de la Centrul Educațional Ucrainean din Mediaș.

„Excursia a fost o încununare a succesului avut de elevii centrului educațional ucrainean din Mediaș. Toți au reușit să treacă cu brio de examenele semestriale. Aceasta grație și efortului depus de cele 11 profesoare ucrainence care predau toate materiile pentru clasele 1-11” a declarat Thomas Kraus, unul dintre organizatori.

Excursia a inclus vizita Muzeului Brukenthal, oferită gratuit de conducerea lăcașului de cultură. Apoi, la Târgul de Crăciun, voluntarii Crucii Roșii Sibiu au pregătit cadouri pentru toți copii alături de cadeții Academiei Forțelor Terestre. Drept mulțumire, elevii ucraineni au urcat pe scena de lângă brad, unde au colindat în limba ucraineană. Tot astăzi, mulțumită generozității cadeților AFT, au fost aduse fructe, legume și alte produse alimentare la centrul de distribuție a comunitătii ucrainenilor din Mediaș. Părinții elevilor vor putea să ridice de acolo aceste ajutoare care fac serbarea Crăciunului mai plăcută.

A urmat vizita Muzeului de Istorie Thomas Altenberger și apoi Biserica Luterană. La biserică au fost întâmpinați de părintele Kilian Dörr, care le-a adus un mesaj de bun-venit, după care elevii au avut ocazia să conlinde în limba ucraineană, fiind însoțiți instrumental de Jürg Leutert, directorul muzical al parohiei Sibiu. După acest mement, o bună parte dintre elevi a urcat în turnul bisericii, de unde au putut admira peisajele remarcabile și clădirile istorice ale Sibiului.


Roata panoramică a Târgului de Crăciun a fost de asemenea un punct de atracție pentru ucraineni. Pauza de ceai și masa de prânz au fost luate la un restaurant local.

ISU Sibiu a primit „de la Moșu” o nouă autospecială de stingere

0

În ultimele două săptămâni, 15 autospeciale de stingere cu capacitatea de 4.000 de litri de apă, din totalul celor 276 care vor fi achiziționate în cadrul Proiectului VIZIUNE 2020, au intrat în dotarea salvatorilor.


Reînnoirea parcului auto rămâne în continuare o prioritate având în vedere că unitățile operative încă dețin tehnică de intervenție cu durată de exploatare depășită, iar serviciile oferite celor aflați în dificultate trebuie să se mențină la înalte standarde de calitate.

TIPURI DE MISIUNI:

– autospecialele sunt destinate intervenției pentru stingerea incendiilor în mediul urban și rural, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenție și utilizarea apei cu randament ridicat de stingere.

CARACTERISTICI:

-deplasarea rapidă: transmisia 4×4 și garda mărită la sol permit deplasarea inclusiv pe terenuri accidentate;
-rezervor de apă cu capacitatea de maximum 4.100 litri;
-rezervor de spumogen cu capacitatea de 210 litri;
-viteză maximă: minim 100 km/h;
-puterea motorului: 320 cai putere;
– agregat de pompare pentru refulare apă și soluție spumantă;
-tun de refulare apă și spumă cu forma jetului reglabilă;
-catarg telescopic cu robot de lumini;
– accesorii specifice pentru stingerea incendiilor, echipamente medicale și echipamente de
descarcerare;
-autospeciala poate fi alimentată cu apă și din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă,
râuri, etc.), ceea ce reprezintă un real avantaj atunci când intervenția are loc în zone greu accesibile, situate la mare distanță de hidranți.

Accident la intrare în Șura Mare. Intervin multe ambulanțe

0

Un accident rutier grav s-a produs în această seară la intrare în localitatea Șura Mare din județul Sibiu. Traficul în zonă ar fi blocat total.


Conform surselor Sibiu Independent, un număr de cinci sau șase ambulanțe au fost văzute îndreptându-se spre localitatea Șura Mare.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit ca accidentul rutier s-ar fi produs pe fondul unei depășiri neregulamentare. Un sibian în vârstă de 45 de ani, în timp ce conducea autoturismul spre Sibiu, s-ar fi angajat intr-o depășire intrând astfel în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 24 de ani, din Cluj.

În urma impactului, trei adulti și trei copii au avut nevoie de îngrijiri medicale. O femeie în vârstă de 33 de ani a suferit un traumatism de coloană și bazin iar cei trei copii au suferit traumatisme craniene și faciale.

„Un echipaj SMURD a intervenit de urgență pe DN 14 în localitatea Slimnic la un accident rutier, împreună cu două echipaje SAJ dintre care unul cu medic. În accident au fost implicate 7 persoane, dintre care 6 au fost transportate la spital.Echipajul SMURD a preluat un bărbat și o femeie , ambii conștienți cu contuzii minore.Echipajele SAJ au preluat o femeie și trei copii minori.” Sg. maj. Andreea Ștefan / ISU SIBIU

„SAJ Sibiu a trimis două echipaje ,unul de tip B și unul cu medic ,la întrare în localitatea Slimnic ,la un accident rutier petrecut între două autoturisme. Împreună cu un echipaj ISU au evaluat și un număr de 3 adulti și 3 copii.
Echipajele SAJ ,au transportat la UPU o femeie de 33 de ani cu un traumatism de coloana și bazin și pe cei trei copii cu vârstele de 5 ani și 9 ani. Copii, au suferit traumatisme craniene și faciale fiind policontuzionati prin accident rutier. Echipajul ISU , a transportat celelalte două persoane la UPU.”
a declarat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ SIBIU

Moş Crăciun de la Crucea Roşie Sibiu ajunge la 33 de copilaşi mai puţin norocoşi

0

Activitatea noastră umanitară este una de întrajutorare a semenilor şi a celor mai vulnerabili în mod constant. Pe tot parcursul anului ne simţim cumva ca fiind ajutoarele Moşului… în preajmă de Crăciun însă, această activitate devine mult mai intensă datorită sibienilor generoşi care vor la rândul lor să-l aducă pe Moşul în casele celor mai puţin norocoşi.

Anul acesta, ne-au surprins şi ne-au uimit copiii Grădiniţei cu program prelungit nr. 22 cu din Sibiu, coordonaţi de educatoarea Lăcrămioara Teodorescu, alături de colegele ei. Lăcrămioara este o voluntară cu vechime la Crucea Roşie Sibiu şi câştigătoarea Maratonului Internaţional Sibiu ediţia 2023 iar pe lângă performanţele sportive, sufletul ei mare a făcut posibilă realizare acestei acţiuni pentru 10 de copii nevoiaşi din Sibiu.

Cei mici au pregătit sub îndrumarea educatoarelor şi cu sprijinul financiar al părinţilor pachete foarte consistente care conţineau pe lângă dulciuri şi jucării, îmbrăcăminte şi încălţăminte noi.

Şi copii clasei a V-a B de la Şcoala nr 4 din Sibiu, coordonaţi de Manuela Vrancea şi Copii Grădiniţei nr.7 din Cisnădie coordonaţi de Laura Mehard au fost ajutoarele Moşului şi au împărţit bucurii celor mai nevoiaşi în colaborare cu magazinul Menhard care a organizat Un brad cu fapte bune special pentru copilaşii noştri.

S-au alăturat iniţiativei noastre şi studenţii Academiei Forţelor Terestre „Nicoale Bălcescu” din Sibiu şi Clubul Sportiv Comunitar Sibiu care au pregătit şi ei pachete personalizate pentru 23 copilaşi din Târnava, Turnu Roşu, Mediaş şi Sebeş.

Ieri a fost o seară magică la căsuţa noastră de la Habermann Markt care a devenit neîncăpătoare.

22 decembrie 2022 au fost prezenţi copii Grădiniţei nr 22 şi daruri pentru 33 de copilaşi vulnerabili.

Cei mici au fost Spiriduşii Moşului şi l-au ajutat să împartă daruri copiilor vulnerabili prezenţi. Ne-au colindat Doamnele de la Clubul de Aur şi reprezentanţii Clubului Sportiv Comunitar Sibiu care ne-au emoţionat până la lacrimi cu un colind despre cei care au plecat de lângă noi pe data de 22 decembrie, în urmă cu 33 de ani.

Moş Crăciun de la Crucea Roşie Sibiu alături de Crăciuniţa lui au împărţit bucurii şi la Serbarea Copiilor Centrului de Educaţie Incluzivă Turnu Roşu şi la serbarea organizată pentru pacienţii Spitalului de Psihiatrie din Sibiu.

Cu această ocazie, dorim tuturor Crăciun cu bucurie şi Naşterea Pruncului Isus să ne facă mai buni şi mai generoşi în anul care vine – a transmis Raluca Morar, directorul Filialei Crucea Roșie Sibiu

Sursa foto: Facebook

Europarlamentarul sibian – Nicu Ștefănuță, mesaj cu ocazia sărbătorilor de iarnă

0

Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță (Renew Europe) a transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă următorul mesaj:

Dragii mei sibieni, au sosit din nou, după un an greu, Sfintele Sărbători de Crăciun.

Știu că anul acesta vă e greu. Pentru că totul e mai scump. Să vă încălziți familia, să luați cadouri copiilor.

Crăciunul este un moment al nașterii, al speranței, al alinării. Nu aceasta este minunea sărbătorii? Că prin nașterea unui copil sfânt se alină de dureri și greutăți o lume întreagă?

Să nu ne pierdem nicicând încrederea. Speranța. Bunătatea. Decența. Iubirea învinge ura. Crăciun fericit de la mine și fetița mea!

A bătut grav un sibian, dar a fost depistat și reținut la Vama Giurgiu

0

Un sibian în vârstă de 34 de ani își va petrece Crăciunul și Revelionul după gratii. Acesta a ost reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.


În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 15 octombrie, în timp ce conducea un autoturism pe strada Lungă din municipiul Sibiu, pe fondul unui conflict în trafic cu un sibian în vârstă de 33 de ani, care circula în calitate de pieton, l-ar fi agresat fizic pe acesta din urmă, provocându-i leziuni ce au necesitat peste 40 de zile de îngrijiri medicale.

La data de 22 decembrie a.c., presupusul agresor a fost identificat la intrarea în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu și a fost condus la sediul I.P.J. Sibiu, unde, în baza probatoriului administrat, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. La aceeași dată, sibianul a fost prezentat instanței, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu dispunând arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu – mesaj cu prilejul sărbătorilor de iarnă

0
IMG

Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, cu prilejul sărbătorilor de iarnă transmite următorul mesaj:

“Sărbători binecuvântate, cu sănătate, credință pace și prețuire pentru oamenii dragi care ne sunt alături! Vă doresc un Crăciun cu multă bucurie și un An Nou încununat de realizări!”

ADI ECO Sibiu încheie anul 2022 în compania elevilor de la Școala Gimnaziala Racovița

0

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu a încheiat anul 2022 în compania elevilor de la Școala gimnaziala Racovița.


La învitația doamnei Primar Andreea Voicu și a doamnei director Dorina Mocanu, echipa ADI ECO Sibiu a participat zilele trecute la o ora de informare și educare despre cei 3R alături de Super eroii colectării selective.

Cei mici au învățat cât de important este inainte de toate să izbutim în încercarea noastră de a reduce producerea de deșeuri și în împlinirea dorinței de a da acestora o nouă viață.

Ceea ce a fost interesant și pentru noi au fost informațiile puse sub formă de poveste astfel încât cei mici să citească cu plăcere și să pună în aplicare aceste informații, să le spună părinților și bunicilor.

În prag de sărbători l-am ajutat pe Moș Crăciun și le- am oferit copiilor caiete din hârtie reciclată.

Așadar, acum la final de an vă mulțumim tuturor celor care ne-ați primit în școală la voi.
De la anu’ continuăm
” – au transmis reprezentații ADI ECO Sibiu.

Locul din Mediaş cu cele mai frumoase cadouri: bunătatea şi dărnicia

0

Emoţia venirii Crăciunului se trăieşte la altă intensitate într-o casă mare a statului, din municipiul Mediaş, pe strada Topârceanu, unde nu există geam, uşă, perete care să nu fie decorate şi luminate, iar zilnic aici se oferă darul bunătăţii, empatiei, înţelegerii, răbdării, iubirii de aproape, pentru că aici sunt găzduiţi 50 de „copii” altfel, care în acte sunt adulţi, însă din punct de vedere al IQ-ului sunt la fel ca un copil de grădiniţă sau de şcoală, potrivit Agerpres.ro

Pe locul unde un ONG numit „Speranţa” începea în 2005 o poveste de succes, continuată cu fonduri de pre-aderare la UE, astăzi este Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională „Sfântul Nectarie” din Mediaş. O clădire albă, cu steagul României şi al UE la intrare, o casă cu o mare familie de zeci de oameni, beneficiari şi angajaţi, care împreună formează o altfel de familie. Cei 50 de beneficiari, adulţi cu dizabilităţi, au drept naşi de botez mare parte din cei 25 de angajaţi. Pentru că aici, angajaţii au înţeles că trebuie să fie nu doar îndrumători, ci şi părinţi.

Daniela Halmaci este „mama” celor 50 de „copii” care sunt aici, iar oficial este directoarea centrului. O contabilă care şi-a luat rolul în serios. Rolul de a face imposibilul posibil. Practic, aici au fost strânşi adulţi cu dizabilităţi din toată ţara, care în câţiva ani jumătate dintre ei au reuşit să îşi găsească joburi, iar toţi zilnic au câte o ocupaţie. În perioada aceasta a Crăciunului toţi au ocupaţia de spiriduşi ai Moşului şi toată casa lor este un atelier, unde fac decoraţiuni pe care le vând şi cu banii obţinuţi îşi cumpără materiale ca să se apuce de decoraţiunile de Paşti.

„Ideea centrului de aici a pornit de la colegii din ‘Speranţa’, care au pus umărul în 2005, când era vorba de descentralizarea Dumbrăveniului. În 2007 s-a finalizat lucrarea, asociaţia a dat terenul la Consiliul Judeţean, care a aplicat pe un proiect Phare şi aşa s-a născut CITO (Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională n.r.). Eu de atunci am venit, numai că am fost contabil şef până în 2016. (…) Noi suntem un centru de zi. Ei sunt copiii noştri, pentru că eu le zic copii. Nu avem limită de vârstă. Cel mai tânăr este de 22 de ani, iar cel mai în vârstă, Sorin, are 54. Lenuţa are 48 de ani. Aici e casa lor. La majoritatea dintre ei este o dizabilitate mentală. Ei au un retard mental. Majoritatea dintre ei au un IQ de 50, un IQ de copii de trei ani. Cel mai înalt dintre ei are doi metri şi are IQ-ul unui copil de doi ani, se joacă cu maşinuţe”, ne explică Daniela Halmaci, la intrarea în centru.

O atmosferă caldă, oameni veseli, decoraţiuni variate de Crăciun, brazi peste tot, naturali sau creaţi, desenaţi şi multe, multe zâmbete. 90% dintre cei aflaţi aici sunt copii abandonaţi la naştere. Ei cunosc doar sistemul de stat. Există o singură fată care a venit aici, după ce i-au murit părinţii.

Fiecare are o poveste unică. Am cunoscut-o pe Oli. O fată cu părul lung, negru. La ea în cameră e plin de poze pe pereţi. Într-o fotografie mi-o arată pe sora ei. A găsit-o după 20 de ani. Pe Facebook.

„O avem pe Oli, fata cu părul lung, care a găsit-o acum câţiva ani pe sora ei, pe Facebook. Ei toţi au fost lăsaţi la orfelinat în zona Secuimii, ei o cunosc pe mama lor, au găsit-o, o cunosc şi o vizitează, dar dacă nu eşti în pielea lor, nu poţi să le înţelegi relaţia cu mama. Ei spun că este ‘mama’. Dacă îi spui lui Oli să meargă la mama ei, ea nu o neagă ca mamă, dar te întreabă ce să facă la ea. Aici este ca într-o familie, doar că ei sunt la diverse niveluri de dezvoltare de abilităţi. Unii nu au studii deloc, nu ştiu nici să scrie, nici să citească. Ei merg ziua prin oraş. Singurul lucru pe care îl cerem este să ştim ce vor să facă în acea zi, unii dintre ei merg însoţiţi de noi. Avem câţiva beneficiari noi, pe care nu îi lăsăm să meargă singuri, pentru că există riscul să nu mai ştie să vină înapoi”, explică Daniela Halmaci.

Efortul angajaţilor se vede în progresul celor de aici. Unii dintre ei merg la serviciu. Şi cu banii câştigaţi îşi permit mici lucruri: haine, încălţăminte, un telefon mobil şi să facă cadouri altora care nu au.

„Spre exemplu Ana, ea nu merge singură la serviciu, pentru că nu are orientare în spaţiu, dar se poate duce la job, însoţită de o colegă de a ei. Spre exemplu, avem la Carrefour doi băieţi care fac curăţenie. Ramona face şi ea curăţenie la o firmă, ea este o persoană care nu are mâna dreaptă, dar e femeie de serviciu. Avem nişte poveşti foarte emoţionante şi de valoare şi noi suntem foarte mândri de ceea ce facem aici. La un moment dat am constatat la unul dintre ei că nu neapărat salariul contează, ci motivarea, mediul în care merge să muncească. Asta a fost marea bătălie. La început îmi ziceau că ei nu se duc în oraş, că lumea se uită urât la ei. Oamenii îi tolerează, pentru că ei sunt atipici”, povesteşte directoarea centrului, Daniela Halmaci.

În mijlocul discuţiei cu ea, în biroul ei îşi face apariţia Nicolae, chiar de ziua lui. A venit cu o pungă cu cadouri pentru Roxana, prietena lui. Nicolae este un adult, trecut de 40 de ani, care a copilărit în canalele din Bucureşti, unde îşi aminteşte că era mut. A ajuns la Mediaş, a mers la şcoală şi aşa a reuşit să înceapă să vorbească. Acum este angajatul unui service din Mediaş, unde face curăţenie şi în timpul liber face curat şi la patru blocuri din municipiu.

„Problema noastră este că nu avem unde să stăm, decât aici, pentru că noi nu ne descurcăm. Eu nu-i ştiu pe părinţii mei. Pe mine m-au scos pe timpul lui Sorin Oprescu din canale şi m-au adus aici. Aici este foarte bine. Unde fac curăţenie, la bloc, sunt oameni care nu au apă şi eu scot apă din Târnava cu găleata şi pun în bidon şi car cu bidonul să spăl blocul. Eu sunt mulţumit că am unde să lucrez, pe urmă vin acasă. Dacă aveam părinţi, eram mult mai bine. La şcoală, mi-a dat cu rigla peste mâini, până am deschis gura şi am vorbit. Şi acolo în canale eram mut, făceam semne. Numai că nu ştiu să scriu, asta este adevărat. Şi nu prea ştiu să citesc, dar ascult chestii la televizor”, spune Nicolae.

Pe pereţii biroului directoarei din Mediaş este plin de diplome. Nu ale ei. Ale lor, ale „copiilor”. Alexandra a avut expoziţie la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, o altă fată din centru, Ramona a luat o diplomă la un concurs de cântat în Coreea.

Directoarea recunoaşte că nu e muncă uşoară ce se face la acest centru din Mediaş.

„Majoritatea dintre cunoscuţi mă întreabă cum rezistăm, pentru că este un job atât de solicitant. Aici zilnic se întâmplă ceva. Viaţa lor e când jos, când sus şi tot timpul trebuie să le oferi suport, să îi ajuţi să urce. Au momente bune şi momente rele, trebuie să-i ajutăm tot timpul”, a declarat Daniela Halmaci.

Frenezia cumpărătorilor de sărbători i-a cuprins şi pe ei.

„Au descoperit second-hand-urile şi este o alertă maximă când la magazinul din centru preţul este de 5 lei, atunci toată lumea merge la cumpărături”, relatează Daniela Halmaci.

Potrivit directoarei de la Mediaş, rolul de „mamă” pentru 50 de adulţi cu minte de copii înseamnă şi zile în care este greu. În perioada aceasta, centrul a rămas fără psiholog şi printr-o derogare a putut da anunţ de angajare şi, din fericire, cineva s-a înscris la concurs.

Echipa de la Mediaş înseamnă oameni cu suflet. Viorica este o doamnă de 68 de ani, pensionară, care a început să facă voluntariat în 1991, a fost premiată de olandezi pentru asta şi nu s-a temut să fie voluntar nici pentru copii cu HIV.

„Când ne-am dus de Crăciun la copiii cu HIV, înainte de Crăciun, Vasilică era pe calorifer şi ofta, era în stadiul terminal. Asta a fost o durere cruntă. Am fost şi la leagăn, o dată pe săptămână, era lipsă de personal. Aţi întrebat de fata care cântă şi a fost în Coreea. Fata de la noi cu cântatul a fost depistată de noi la un concurs de karaoke, organizat de noi, după care doamna directoare i-a luat profesor, aici mai exersa. Nu numai că lucrez, dar îmi e şi drag locul pentru că aici chiar se face ceva. Eu nu consider că vin la serviciu, pentru că aici nu mă uit la ceas. Eu nu am cuvinte să-i mulţumesc lui Dumnezeu. Aici sunt şi naşă la trei beneficiari”, spune Viorica.

Mare parte din cei 25 de angajaţi, şi când nu vin la serviciu fac voluntariat la căminul de vârstnici din oraş şi nu numai. Şi i-au învăţat şi pe aceşti „copii” să fie voluntari şi să împartă binele.

„Prima acţiune de voluntariat am avut-o cu Biblioteca din Mediaş şi ne-am dus cu Lenuţa şi cu Dorina la grădiniţă şi am citit poveşti copiilor”, îşi aminteşte Viorica.

Întrebaţi ce îşi doresc de Crăciun, aproape toţi au răspuns că doresc sănătate.

Sorin, cel mai în vârstă dintre ei, confecţionează suporturi de lumânări nu doar pentru cei din Sibiu şi Mediaş, ci trimite şi în Germania, pentru că acolo are prieteni care l-au ajutat şi i-au trimis în urmă cu ani de zile formele pentru decoraţiuni.

Romică colecţionează ceea ce noi aruncăm: reclamele din cutiile de poştă. Cu ajutorul andrelelor, ia foile din reviste şi face nişte tuburi de hârtie, pe care pe urmă le lipeşte şi aşa iau viaţă decoraţiuni inedite.

La un moment dat, vine una dintre fete şi ne povesteşte ce a făcut de Moş Nicolae cu Lenuţa.

„Ştiţi ce am făcut? Ne-am unit şi ne-am dus la o femeie necăjită, la femeia aceasta cu copila necăjită. Am dat eu cu Murgu (Lenuţa n.r.). Am dat pachetele la doamna, cu biscuiţi, ciocolată, portocale. Noi o ştim de ani de zile pe femeia necăjită. Şi copila are vreo 7-8 ani, nu o ştiut că eu sunt Moş Nicolae. Femeia este bunica copilei, mama a părăsit-o pe ea şi bunica are grijă de ea”, spune Maria.

Ei bine, da. De Moş Nicolae, o parte dintre aceşti oameni de pe strada Topârceanu din Mediaş şi-au donat cadourile unei pensionare din oraş, care creşte singură pe nepoata sa, abandonată de părinţi. Mai mult, cei din centru ştiu că această fetiţă crescută de bunică este şi bolnavă. Şi bucuria lor a fost să vină Moş Nicolae la această fetiţă.

În una din camere, Lenuţa mi-a prezentat-o pe o altă copilă. Aici există o fată care învaţă la liceu în Mediaş, are şi note de 10 şi doreşte să ia BAC-ul şi pe urmă visează să dea la Medicină, ca să se facă doctor de copii, ca să-i facă bine. Este singura beneficiară din centru care nu poate merge şi este imobilizată într-un scaun cu rotile. Însă este înconjurată de căldură, prieteni, pisici şi multe încurajări de la cei din centru, care nu ştiu să citească şi care o consideră copilul lor.

Pe Lenuţa Murgu am cunoscut-o la Sibiu, în timpul unui bazar de Crăciun, şi povestea ei a fost convingătoare pentru a veni în vizită la centrul din Mediaş: „La noi e casa lui Moş Crăciun şi avem şi atelierul lui Moş Crăciun. Şi să ştiţi că noi nu am crezut că putem să facem lucruri. Dar am învăţat că dacă nu pot, trebuie să mai pot un pic”.

„Crăciun fericit, cu bucurii şi să fiţi buni” – este urarea Lenuţei Murgu, cea care nu a putut, dar a învăţat să mai poată. Şi la fel ca ea, toţi ceilalţi 49 de „copii” de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională „Sfântul Nectarie” din Mediaş.

Eveniment științific cu peste 1000 de participanți, desfășurat la Sibiu

0

În perioada 8 – 10 decembrie 2022, s-a desfășurat în Aula Magna din incinta Facultății de Medicină cea de-a doua ediție a Conferinței Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală – Inter și Transdisciplinaritate.

Evenimentul științific s-a bucurat de prezența a peste 1.000 de participanți, majoritatea fiind medici primari, specialiști, rezidenți, precum și psihologi, asistenți sociali, masteranzi și studenți. Conferința a inclus prelegeri educaționale, dezbateri în domeniul medicinei legale, psihiatriei, psihologiei și asistenței sociale, susținute de medici psihiatri, medici legiști, psihologi și reprezentanți ai instituțiilor statului, respectiv Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției.

Elementul de noutate din acest an a constat în faptul că Facultatea de Drept ”Simion Bărnuțiu” din Sibiu s-a alăturat ca partener de organizare, mai multe cadre universitare susținând lucrări științifice în cadrul evenimentului.

De asemenea, în fiecare zi s-a desfășurat câte o masă rotundă în componența căreia s-au regăsit membri din toate disciplinele, respectiv psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice, unde au fost abordate subiecte importante, actuale și comune celor 4 domenii de activitate.

Conferința Națională „Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală – Inter și Transdisciplinaritate” s-a desfășurat în format hibrid, astfel că ne-am bucurat de un număr mare de participanți, cei mai mulți provenind din Sibiu, București, Dolj, Cluj, Vâlcea.

“Cu acest prilej, dorim să aducem mulțumiri Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, partenerul nostru, care ne-a oferit sala în care s-a desfășurat evenimentul.

De asemenea, aducem mulțumiri atât partenerilor noștri în organizarea evenimentului cât și sponsorilor care au făcut posibilă organizarea și desfășurarea Conferinței Naționale „Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală – Inter și Transdisciplinaritate” – au transmis reprezentații Spitalului Clinic de Psihiatrie Sibiu

Vlad Vasiu, vicepreședintele CJ Sibiu -mesaj de sărbători

0

Vlad Vasiu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu vă urează “Sărbători fericire alături de cei dragi!”

Echipa DSVSA Sibiu – mesaj cu prilejul sărbătorilor de iarnă

0

Sfintele Sărbători” îmi oferă plăcutul prilej de a vă transmite sănătate, bucurie și pace în suflet, iar anul care vine să vă deschidă drumul spre fericire, impliniri și succese în activitatea pe care o desfășurați !

Echipa DSVSA Sibiu

Primarul Mediașului, Gheorghe Roman: “Vă doresc multă bucurie și pace sufletească!”

0

Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, cu ocazia sărbătorilor de iarnă a transmis următorul mesaj:

“Dragi Medieșenii, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, vă doresc tuturor multă bucurie și pace sufletească. Noul An să vă aducă sănătate, împliniri și clipe cât mai frumoase alături de cei dragi! Crăciun Fericit! La mulți ani!”

Laura Barac, mesaj cu ocazia sărbătorilor de iarnă

0

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Președintele Organizației Municipale PSD Sibiu, Laura Barac a transmis următorul mesaj:

Sărbătorile de iarnă sunt acea perioadă binecuvântată din an în care căldura, credința ne cuprind sufletele și ne dorim să fim împreună cu cei dragi în jurul bradului, să ne bucurăm de frumosul sunet al colindelor.

Vă doresc ca acest Crăciun să vă aducă speranță în inimi, un gând bun și multă căldură sufletească!

An Nou cu împliniri și bucurii, alături de cei dragi!

Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu – mesaj de Crăciun

0

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu, Bogdan Trif a transmis următorul mesaj:

Minunata veste a Nașterii Mântuitorului, adusă de colindători, după frumoasa datină românească, să vă umple sufletele de bucurie, pace și speranță!

Vă doresc, dragi sibieni, să aveți parte de sărbători frumoase și de un An Nou cu sănătate și împliniri!

Foto: Moș Crăciun a adus cadouri copiilor talentați din Boița

0

Elevii de la Școala Generală “Ioan Albescu” din comuna Boița (județul Sibiu) au susținut duminică un spectacol de colinde și dansuri populare.

La finalul programului Moș Crăciun i-a recompensat pe aceștia cu daruri, frumos împachetate. Nu a uitat însă și de copiii cuminți de la grădiniță care l-au așteptat nerăbdători.

Dragi Boiceni,

Duminică la finalul frumosului spectacol de colinde și dansuri populare susținut de copiii din comuna noastră, sub îndrumarea instructorilor Răulea Ioan și Răulea Cornelia, Moșul ajutat de Primăria Comunei Boiţa a împărțit cadouri pentru toți copiii Școlii Generale Ioan Albescu din comună și pentru că avem copii foarte cuminți Moșul susținut, de data aceasta, de un „om cu suflet mare” s-a reîntors ieri cu cadouri pentru copiii de la Grădinița Boița și astăzi pentru o parte din elevii Școlii Generale.
Văzând bucuria și emoția de pe chipurile acestor „îngeri” nu poate decât sa ne umple sufletele de bucurie și speranță!

Sărbători fericite tuturor!” – a transmis primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș

Hermannstadt a fost depunctată! Sibienii merg la TAS

0

Când nimeni nu se aștepta, o veste șoc zguduie fotbalul din Liga 1. Hermannstadt, echipă clasată la finalul anului calendaristic 2022 pe loc de play-off, a fost depunctată cu 9 puncte de către Federația Română de Fotbal din cauza problemelor financiare.

Clasamentul a fost deja actualizat, iar formația lui Măldărășanu a ajuns pe locul 9 cu 21 de puncte.

REACȚIA CELOR DE LA HERMANNSTADT NU A ÎNTÂRZIAT SĂ APARĂ

În cei 7 ani și jumătate de (scurtă) existență, s-au întâmplat atât de multe la clubul nostru încât foarte probabil cândva se va scrie o carte după care se va face un film.

Iată că acum, în prag de sărbători, primim ,,cadou” în premieră o depunctare de 9 puncte. Fără îndoială, situația este una regretabilă, însă noi ne permitem să o catalogăm ca fiind una 100% nemeritată și injustă.

Depunctarea ne-a fost dictată de către Administrația de Monitorizare Financiară a FRF, fără să se țină cont de noul plan de reorganizare A.F.C.Hermannstadt. Vă reamintim că acest nou plan a fost aprobat săptămâna trecută de către Tribunalul Sibiu și a intrat deja în aplicare.

Prin urmare, îi asigurăm pe toți suporterii FCH și pe iubitorii fotbalului sibian că vom lupta până la ultima resursă legală și morală pentru a recupera această pierdere grea! Este vorba despre munca staff-ului administrativ, staff-ului tehnic și mai ales a acestor fotbaliști minunați care ne-au făcut pe toți să fim atât de mândri!

Sunt puncte muncite din greu, la care nu vom renunța sub nici o formă! Nu ne batem joc și nu vom permite nimănui să facă așa ceva!

Știm că avem dreptate și este o chestiune de timp până când inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv (T.A.S.) din Lausanne, Elveția, ne va recunoaște acest fapt!

Așa că vom lupta pe toate căile juridice posibile! În astfel de momente dificile avem nevoie de înțelegerea, răbdarea și susținerea tuturor suporterilor noștri. Contează enorm!COMUNICAT FC HERMANNSTADT

Din punct de vedere sportiv, Hermannstadt era într-un moment excelent. Sibienii au învins primele două clasate după inaugurarea noului stadion din Sibiu.

În situații dificile din punct de vedere financiar se află și Petrolul sau CS Mioveni, echipe care momentan nu au fost depunctate.

FOTO & INFO – FC Hermannstadt / Facebook

O șoferiță maghiară beată „și-a băgat” proprii copii în spital. A făcut accident la Slimnic

0
IMG

O șoferiță în vârstă de 29 de ani, de origine maghiară, a ales să se urce beată la volan și a produs un accident rutier pe DN 14, la intrarea în Slimnic dinspre Mediaș. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 5:00


Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Mediaș spre Sibiu, pe un tronson în curbă la stânga, o femeie în vârstă de 29 de ani, cetățean străin, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se într-un șanț.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi minori care se aflau în autoturism, în vârstă de 4, respectiv 6 ani și care au fost transportați la spital conștienți. Testarea alcoolscopică a conducătoarei auto a indicat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În această dimineață în jurul orei 05:00, un echipaj SMURD cu medic, dar și un echipaj SAJ au intervenit pe DN 14 în localitatea Slimnic la un autoaccident. Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale pentru doi copii în vârstă de 4 și 6 ani care au fost transportați la Spitalul de Pediatrie cu escoriații, împreună cu mama în vârstă de 29 de ani.” a declarat Sg. maj. Andreea Ștefan / ISU SIBIU

EDITORIAL: Sistemul mafiot al funcționarilor din București

0
Calin Blaga

Nimic nu s-a schimbat în ultimii 60 de ani în structurile centrale ale instituțiilor statului din București. Alți oameni, același sistem de tip mafiot. Poate nu o structură închegată, ci grupări diverse de indivizi sau chiar indivizi care se cred mici dumnezei. Pentru a rezolva o problemă din provincie ai adesea nevoie de au aviz, o aprobare, un document de la funcționarii din București. Așa este construită, intenționat, legislația din România. Să mănânce și gura lor ceva…

Și mănâncă! Știu de la mulți primari, directori și alți oficiali din județul Sibiu că nu poți rezolva nimic la București fără să cari. Și să cari mult. Nu piatră, ci telemea, cârnați, carne, murături, cașcaval și alte cele. Cei din privat vin cu plicurile. Cei de la stat din teritoriu nu își permit așa că aduc și ei ce pot. Sistemul acesta de plocon dus la funcționarii din București funcționează de pe vremea comuniștilor sau poate chiar mai demult. Dar, culmea, este funcțional și astăzi.

Președinta Consiliului Județean Sibiu se plângea deunăzi de umilințele îndurate pe la ministere și agenții din București de angajații săi. Pentru a obține informații, aprobări etc. Pentru că, nu-i așa, funcționarii din București le știu pe toate! Aiurea! De fapt în pixul lor stau aprobările și ei știu asta și profită la maxim să jecmănescă pe cei din teritoriu. Tot angajați la stat, ca și ei.

Echipa de fotbal Hermannstadt a fost depunctată 9 puncte pe criterii financiare. Care de fapt nu mai există. Dar asta este metoda găsită de alți funcționari de București să o scoată din play-off și să facă loc la altă echipă…. poate mai cotizantă unde trebuie!

Un primar de comună din județul Sibiu nu pleacă la București fără portbagajul plin de telemea. „Mă duc degeaba, altfel!” Și nu se duce pentru el. Ci pentru a primi avize la proiecte în timp legal. Pentru că legea la București este alta. Ei pot depăși termene de avizare, pentru că mereu vor găsi mici chichițe.

Tot acest sistem clocit, nu a fost schimbat de nimeni din politica națională. Ministere și Agenții Naționale supra-dimensionate în era tehnologiei – structuri întreținute abil prin legislația în vigoare. Se crează artificial nevoia de birocrație pentru a ține angajați cât mai mulți funcționari. Și acești funcționari de București par o clică în sine. Adesea ei conduc ministerele, nu ministrul vremelnic numit politic.

Vorba lui tata: „Până ajungi la ministru, te mănâncă secretarele!”

Mesajul primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

0

Mesajul primarului municipiului Sibiu, doamna Astrid Fodor, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă:

„Sărbătorile de iarnă și Anul Nou aduc cu sine bucuria timpului petrecut alături de familie și prieteni, încântarea cadourilor mici sau mari și belșugul meselor luate în tihnă, cu bucate alese, de sărbătoare.

Această perioadă este momentul în care alergătura zilnică și lista de lucruri de făcut iau o binevenită pauză și avem ocazia de a ne bucura de tot ce înconjoară, în modul în care simțim fiecare. Vă doresc să petreceți Crăciunul așa cum vă doriți, bucuria și speranța Nașterii Domnului să vă umple sufletul și să aveți plăcerea timpului de calitate petrecut cu cei care vă sunt alături pe parcursul anului și pe care îi doriți în jurul bradului și în aceste momente festive.

Anul Nou să vă aducă reușite și multă sănătate, pentru a vă bucura de toate! Încărcați-vă cu optimism, cu puterea de a înfrunta orice provocare și cu înțelepciunea de a ști să vă bucurați de fiecare lucru bun care va veni.

Crăciun fericit! Numai bine pentru Anul Nou!”

Astrid Cora Fodor
Primarul Municipiului Sibiu

Studiu de caz asupra nivelului de sustenabilitate al orașului Sibiu, realizat de elevi, la Colegiul Național “Octavian Goga”

0

Elevii din cadrul proiectului Erasmus Environmental Education Programme și-au prezentat studiul de caz realizat în Sibiu, prin care au încercat să răspundă la întrebarea dacă Sibiul este un oraș sustenabil. Prezentarea proiectelor elevilor a avut loc în Sala festivă a Colegiului Național “Octavian Goga” Sibiu în data de 21 decembrie 2022, în prezența unui public numeros format din elevi și profesori, potrivit cnogsibiu.ro.

Proiectul Erasmus Environmental Education Programme a lansat elevilor și profesorilor participanți provocarea de a studia problemele de mediu așa cum sunt ele reflectate în comunitățile locale. Membrii echipei de proiect din Colegiul Național „Ocravian Goga” au avut ca punct de pornire Obiectivul de Dezvoltare Durabilă al Națiunilor Unite nr. 11, care se referă la eforturile de a transforma orașele și așezările umane în unele incluzive, sigure, reziliente și durabile.

În cadrul proiectului, elevii Colegiului Național “Octavian Goga” din Sibiu, membri ai echipei EEP, au fost coordonați de d-na prof. Codruța Burlea în activitatea lor de a efectua un studiu de caz asupra aspectelor legate de mediu din orașul Sibiu și împrejurimi. Aceștia au dorit să afle dacă Sibiul poate fi considerat un oraș sustenabil, iar în aces sens au studiat diverse aspecte, cum ar fi:

Elevii au analizat date statistice, au efectuat studii pe teren și au intervievat membri ai comunității locale care au putut contribui cu informații și opinii pertinente la proiectul elevilor.

Prezentările acestora vor fi publicate în format digital în curând și vor fi distribuite și pe site-ul Colegiului.

Echipa ADI ECO Sibiu vă urează Sărbători fericite și un An nou mai bun

0

ADI ECO Sibiu a transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă următorul mesaj:

Sărbători fericite și sustenabile

Crăciunul este despre familie și despre iubire. Dacă  oamenii sunt fericiți, sărbătorile vor fi minunate, pline de veselie și bucurii.

Așadar, înconjurați-vă de oamenii dragi, gătiți mâncare favorită, ascultați muzică de Crăciun și gândiți pozitivdeoarece, stă în puterea noastră să vizualizăm un viitor mai bun, o planetă mai curată și  mai bogată în resurse. 

De Crăciun atenția tuturor se îndreaptă către cutiile si pungile frumoase de cadouri. Ne gândim însă câtă risipă se produce cu hârtia, fundițele și plasticul pe care acestea le conțin?  

Toate ambalajele au impact asupra mediului înconjurător și dacă nu sunt colectate separat corect vor ajunge să polueze anii de zile.

Moș Crăciun, un ambasador convins al planetei va alege pentru cei mici cadouri care nu implică baterii sau curent electric: seturi de construcție, jucării din lemn, cărții de desenat, puzzle sau dulciuri făcute în casă, în locul pungilor de cadouri folosește ambalaje realizate din materiale reciclabile sau în cutii, care pot fi folosite ulterior în casă.

Pentru că vrea să fie prieten cu natura, Moș Crăciun se gândește să îi bucure pe cei dragi nouă alegând cadourile  din materiale naturale precum in, bumbac sau lemn. Dar, în același timp ne recomandă să oferim cadouri care nu trebuie ambalate –  experiențe inedite:  bilete la teatru, la film, la un concert mult așteptat sau o rezervare la restaurantul preferat.

Orice variantă de cadou am alege, ar fi bine să ne gândim cum să reducem, să refolosim și abia apoi să reciclăm hârtia, plasticul și sticla, pentru că o lume mai bună se construiește în fiecare zi, împreună, nu doar de Crăciun!

E clar pentru noi, dar și pentru majoritatea oamenilor care gândesc ca noi, că fără brad nu este Crăciun, de aceea este bine să alegem un brad în ghiveci, pe care ulterior îl putemplanta undeva. E adevărat că acesta are nevoie de mai multă atenție, trebuie udat zilnic și ținut departe  de surse de căldură, dar salvăm brazii de la tăiere.

În  familie când pregătim masa de Crăciun, dar nu numai, pentru  a evita risipa alimentară ar fi bine să facem cumpărături mai des, dar în cantitate  mai mică, indiferent că sunt sărbători sau nu..

Nu în ultimul rând vrem să vă spunem că Moșul s-a digitalizat și ne dorim pe cât se poate să îndemnăm părinții, dar și copiii, să renunțe la scrisorile clasice și să apeleze la alte metode. Oricum moșul este peste tot și el le aude dorințele. Salvarea copacilor de la tăieri și a țării de la defrișările majore este cel mai important lucru pe care îl facem prin economisirea hârtiei.

Daniela Cîmpean: “Crăciun fericit tuturor, oriunde v-ați afla!”

0

Mesajul președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean cu ocazia sărbătorilor de iarnă:

Sunt zile magice, în care ne dorim să fim mai buni și mai aproape de cei care au nevoie de ajutorul sau de iubirea noastră. 

Nașterea Domnului aduce speranță, bucurie, iubire, înțelegere și dorința de a fi sănătoși alături de familii și de cei dragi.

Crăciun fericit tuturor, oriunde v-ați afla!

Luca Marcel Constantin, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu – mesaj cu ocazia sărbătorilor de iarnă

0

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Luca Marcel-Constantin, vicepreședintele Consiliului Sibiu a transmis următorul mesaj:

“Sărbătorile de iarnă să le petreceți cu bucurie în familie și toate planurile să devină realitate. Crăciun fericit! La mulți ani, 2023!

TURSIB transmite tuturor “Sărbători de iarnă liniștite și un An Nou plin de succes!”

0

TURSIB, operatorul de transport public local din Sibiu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă “Sărbători de iarnă liniștite și un An Nou plin de succes!”

Mesajul deputatului PNL – Christine Thellmann, cu ocazia sărbătorilor de iarnă

0

Christine Thellmann, deputat PNL a transmis cu ocazia sărbătorilor de iarnă următorul mesaj:

Dragii mei,

Vă doresc sărbători de iarnă frumoase, cu sănătate și pline de bucurie! Crăciun fericit și un An Nou prosper!

Junii Sibiului au colindat la Consiliul Județean. Mitropolitul a fost prezent

0

Ultima ședință de Consiliu Județean Sibiu a început astăzi diferit. Junii Sibiului, conduși de Silvia Macrea au venit să colinde consilierii. În prezidiu a fost prezent și mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, dar și prefectul Mircea Crețu.

VIDEO: Junii Sibiului colindă

După frumosul program artistic interpretat de Junii Sibiului, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu i-a rugat să cânte „La mulți ani” pentru consilierii care își aniversează ziua în luna decembrie. Aceasta este o tradiție la Consiliul Județean la fiecare ședință lunară, când, la început se urează „La mulți ani” consilierilor aniversați.

După acest moment, Silvia Macrea managerul Ansamblului Profesionist Cindrelul Junii Sibiului a mulțumit Consiliului Județean pentru invitație și a invitat pe Juni să cânte „La mulți ani” și președintei Daniela Cîmpean, și ea aniversată în luna decembrie.

Prefectul Mircea Crețu a amintit de însemnătatea zilei de 22 decembrie, ca zi a Revoluției Române. Cei prezenți au ținut un moment de reculegere.

Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza a spus o rugăciune și a amintit importanța Crăciunului. El a mulțumit cu acest prilej pentru buna colaborare instituțională între Mitropolie și Consiliul Județean Sibiu. Daniela Cîmpean a amintit și ea de un proiect social realizat în Sibiu de Consiliul Județean în parteneriat cu Mitropolia pentru tineri adolescenți.

Meciul FDGR – PNL continuă la Sibiu: repriza pe deșeuri

0

În ședința Consiliului Județean Sibiu de astăzi pe ordinea suplimentară au fost introduse două proiecte referitoare la Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Sibiu. Ieri, Consiliul Local Sibiu a dezbătut îndelung aceste proiecte și s-a concluzionat că mai bine sunt retrase de pe ordinea de zi pentru ca reprezentanții tehnici ai Consiliului Județean și Primăriei să se pună de acord.

La ședința Consiliului Județean de astăzi, Paul Jurgen Porr, liderul de grup FDGR a anunțat că formațiunea sa se va abține de la vot. El a motivat decizia prin faptul că în ședința de consiliu local de ieri s-a decis să se mai negocieze proiectul tehnic între Primărie și Consiliul Județean. Imediat, liderii de grup ai PSD, Laura Barac și ai USR, Ruxandra Cibu Deaconu au anunțat și ei că se abțin. Cibu a cerut chiar retragerea de pe ordinea de zi a proiectelor pentru a se lămuri lucrurile din punct de vedere tehnic cu Primăria Sibiu.

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu a refuzat să retragă proiectul și a făcut o pledoarie despre necesitatea aprobării lui astăzi. Ea a precizat că amânarea cerută de Primăria Sibiu nu înseamnă un vot contra. Dar o amânare la Consiliul Județean ar da un semnal prost celorlalte primării partenere în proiect care trebuie să îl voteze. „Dacă la Primăria Sibiu lucrurile nu au fost înțelese, asta nu înseamnă că nu putem vota astăzi.
Dacă doamna primar crede în tehnicul de la primărie, eu cred în tehnicul de la CJ și în consultantul angajat pe proiect”.

Mai mult, Cîmpean a precizat că după județul Giurgiu, Sibiul este cel mai avansat județ cu un asemenea proiect, ce va fi finanțat prin fonduri POIM.

Au fost de acord anterior, dar la vot vor să se mai gândească

„Anexele din proiect au fost agreate anterior toate cu reprezentanții primăriilor, inclusiv Sibiu. Au fost verificate de numeroase instituții, inclusiv de Agenția de mediu. Vă cer să fiți responsabili și să nu creem temeri altorUAT-uri care urmează să voteze acest proiect.” a precizat Daniela Cîmpean.

Mărul discordiei între Primăria Sibiu și CJ se referă la faptul că în acest proiect pe raza municipiului Sibiu este cuprins un Centru de Colectare cu Aport Voluntar (CAV) în Gușterița. Cîmpean a precizat că terenul a fost oferit pentru acesta de Primăria Sibiu acum mai bine de un an. Totuși, anul acesta Guvernul a dat posibilitatea primăriilor să depună proiecte pe fonduri PNRR și pentru centre CAV. Primăria Sibiu a depus în noiembrie un astfel de proiect pentru două asemenea centre în oraș, unul în Gușterița.

De aici a pornit problema. Consiliul Județean Sibiu a cerut Primăriei să mute centrul CAV din Gușterița în altă locație. „Noi nu am cerut să renunțe la cele două centre CAV! Doar să mute unul” a precizat Daniela Cîmpean.

În 28 decembrie Astrid Fodor, primarul Sibiului și Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean vor avea o întâlnire pentru a lămuri problema tehnică. „Am mulțumit doamnei primar ieri pentru că a retras proiectul de pe ordinea de zi și ne-a dat oportunitatea să explicăm încă odată tehnicului din Primărie… după alte zeci de explicații.”

Riscuri de a pierde un mega proiect pentru deșeuri

Întrebată de consiliera PSD, Laura Barac, ce se întâmplă dacă Primăria Sibiu nu semnează proiectul județean, Daniela Cîmpean a spus că nu vor mai putea depune proiectul. Acesta nu include doar CAV-uri în județ, ci și Stație de Tratare Mecano-biologică a deșeurilor, groapa de gunoi ecologică și multe alte componente. Valoarea proiectului depășește 22 de milioane de euro. „Primăriile care au posibilitatea financiară, cum este Sibiu, pot face CAV în plus prin PNRR. Nu se suprapun, sunt complementare.” a precizat Cîmpean.

La acest proiect o echipă din Consiliului Județean alături de un consultant contractat lucrează de aproape doi ani. „Din respect pentru colegii mei care au lucrat pe proiect și care au bătut drumul Bucureștiului și care au fost chiar și umiliți de funcționari naționali. Pentru acest motiv nu vreau să retrag proiectul de pe ordinea de zi. Nu îmi pot bate joc de munca lor” a concluzionat Cîmpean care a cerut să se voteze.

Proiectul a fost aprobat cu 20 de voturi pentru și 9 abțineri. La vot s-a văzut că de la FDGR doar Paul Jurgen Porr s-a abținut, restul consilierilor FDGR prezenți fiind se pare convinși de discursul Danielei Cîmpean despre importanța proiectului. Consilierii USR și PSD s-au abținut.

Votul final pe proiectul privind deșeurile