11.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Relaţii Interetnice în Transilvania

Știri din Județ

În perioada 17-20 octombrie 2019, Guvernul României prin Departamentul pentru Relații Interetnice organizează la Sibiu, conferința internațională Relaţii Interetnice în TransilvaniaDe la studiu de caz la imagine de ansamblu, ajunsă la ediția a 12-a. Participanții vor dezbate istoria minorităților naționale, istoria relațiilor interetnice de-a lungul evului mediu cu reminiscențele lor din prezent și modul în care aceste relații se reflectă în patrimoniul cultural european existent. Evenimentul va include prezentări individuale grupate pe mai multe secțiuni (una dedicată patrimoniului cultural european, alta dedicată minorităților naționale și importanței lor în istorie, alta dedicată gastronomiei ca parte a civilizației europene). Manifestarea va reuni la Sibiu specialiști în istorie, istoria artei și arheologie din România, Cehia, Bulgaria, Federația Rusă și Ucraina. Lucrările se vor desfășura în spațiul primitor și sugestiv al Bibliotecii Județene Astra din Sibiu (str. G. Barițiu, nr. 5) și se adresează tuturor celor interesați de istoria Transilvaniei și a teritoriilor învecinate ei, în special celor interesati de istoria etniilor din această zonă. În același spirit, deopotrivă academic și deschis publicului larg, va avea loc și prezentarea de istorie gastronomică – Străvechi itinerarii culinare la Mureșul de Jos. Pita la țăst în cadrul Serilor Sibiului, evenimentului promovat de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu în spațiul plăcut al cafenelei Cafe Wien. Tot în cadrul conferinței, sâmbătă 19 octombrie, cu ocazia evenimentului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, în spațiile Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA va avea loc o demostrație culinară sub genericul Interferențe etnice în bucătăria ardelenească – istorie și tradiție.O serie de instituții de cultură din Sibiu cum sunt Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Biblioteca Judeţeană Astra, Academia Română – Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu, Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu, Muzeul Naţional Brukenthal și Consiliul Judeţean Sibiu se vor alătura în sprijinirea bunei desfășurări a evenimentului. O echipă a televiziunii publice (TVR 3) se va afla de asemenea la fața locului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri