spot_img
8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

CSU Sibiu joacă duminică cu CSM Oradea

Știri din Județ

Publicitate

Baschetbaliștii sibieni au plecat la Oradea pentru a treia confruntare, în actuala formulă cu echipa campioană.

După duelurile din SuperCupa României și sezonul regulat al FIBA Europe Cup, a venit  timpul pentru o nouă partidă, de data această în cadrul etapei a V-a a Ligii Naționale de Baschet. Partida începe la ora 20:00 și va fi transmisă LIVE pe DigiSport.

După meciul de miercuri, când BC CSU Sibiu a fost la un pas de a face o victorie în meciul cu echipa turcă Bahcesehir College, elevii lui Dan Fleșeriu joacă mâine, o nouă partidă, de data aceasta în campionatul intern, cu CSM Oradea. Cele două formații s-au mai întâlnit, în acest sezon, atât în meciul pentru primul trofeu-SuperCupa României, dar și în etapa din FIBA Eurpe Cup, ambele dueluri fiind adjudecate de CSM Oradea. Galben-albaștrii speră să facă un meci mai bun, de data aceasta și să se întoarcă la Sibiu cu o victorie.

”Oradea este o nucă tare pentru noi, poate prea tare în momentul acesta. Sunt, evident, favoriți, nu doar pe hârtie, dar după rezultatele din acest an calendaristic, nu doar din sezonul acesta, au un plus față de noi și un moral mai bun după toate victoriile pe care le-au obținut împotriva noastră. Mergem totuși acolo cu dorința de a face un joc bun, mai bun decât cel de miercuri, de acasă, cu Bahcesehir și sper să reușim să menținem același nivel de agresivitate, în speranța că această agresivitate ne va aduce un rezultat mai bun decât cele de până acum. Suntem, în continuare, fără jucătorii accidentați, dar cei cu probleme medicale și-au mai revenit chiar și așa jucând. Mergem, așadar, la Oradea, cu gânduri pozitive, în primul rând, și sperăm să venim cu un rezultat bun de acolo”, a spus Dan Fleșeriu. 

Partida din duminică seară va fi transmisă LIVE pe DigiSport. După acest meci, BC CSU Sibiu revine acasă și joacă miercuri, 13 noiembrie, de la ora 19:00, tot cu CSM Oradea, în cadrul FIBA Europe Cup. Biletele pentru această partidă costă 25 lei lei și se pot achiziționa de pe www.bc-csusibiu.ro/bilete sau  www.kompostor.ro

Pregătirea și participarea BC CSU Sibiu în competițiile organizate de Federația Română de Baschet este un proiect finanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2019.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri