spot_img
5.2 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

FOTO: Mai mulți militari de la Academia Forțelor Terestre din Sibiu au participat la Maratonul de la Atena

Știri din Județ

Publicitate

În perioada 6-10 noiembrie a avut loc cea de-a 37-a ediţie a Maratonului Atenei („Athens Marathon. The Authentic”), cursă cu tradiţie la care au luat parte şi colegii noştri lt. Daniel Şerban, plt.adj.pr. Ileana Ianoşiu-Hangan, plt.adj.pr. Francisc Saroşi, sd.sg. Tudor Ilade şi sd.plt. Onisim Roşu.

Reprezentanţii Academiei Forţelor Terestre au participat, în dimineaţa zilei de 8 noiembrie, la activităţile administrative legate de competiţia care a unit Câmpia de la Maraton cu stadionul primei Olimpiade moderne din 1896. Iar în după-amiaza acelei zile aceştia au avut parte şi de frumoase momente de relaxare, vizitând obiective culturale şi istorice din capitala elenă, precum „George Averof Battleship” (navă de război aparținând flotei grecești, construită în anul 1911) şi Partenonul (templul dedicat zeiței Atena), aceste activităţi întărind legăturile deja existente între membrii instituţiilor participante.

Ziua de sâmbătă a fost marcată prin deschiderea oficială a maratonului, care a avut loc la cimitirul unde se află rămășițele vitejilor luptători eleni care au oprit, în anul 490 î.Hr., prima invazie a perşilor în Batălia de la Maraton, şi în cadrul căreia a fost aprinsă o torţă în memoria luptătorilor, aceasta fiind ulterior înmânată celui mai bun sportiv prezent la cursă. În ziua următoare colegii noştri au luat startul, alături de alţi 16.528 de participanţi, în cursa clasică de maraton, cu un traseu ce măsoară 42 de km şi 195 metri. Potrivit organizatorilor, traseul Maratonului de la Atena este considerat cel mai dificil din lume, însumând o diferență de nivel totală de aproximativ 400 de metri, factorii atmosferici înrăutăţind condiţiile de desfăşurare ale cursei (umiditate şi temperaturi ridicate).

Aventura sportivă de pe meleaguri elene s-a terminat cu rezultate bune pentru colegii noştri, sd.sg. Tudor Ilade reuşind să fie primul din cei 162 de conaţionali participanţi la cursă, trecând linia de sosire dupa 2h.56min.08secunde, iar plt.adj.pr. Francisc Saroşi s-a clasat pe locul patru, terminând cursa după 3h.21min.15secunde. Semper Una!

Maratonul de la Atena
Maratonul de la Atena
Maratonul de la Atena
Maratonul de la Atena
Maratonul de la Atena
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului