20.2 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Centrul de Plasament de la Orlat se închide. Se construiesc doua căsuțe de tip familial

Știri din Județ

DGASPC Sibiu are ca obiectiv închiderea Centrului de Plasament Orlat prin înființarea în municipiul Sibiu a 2 căsuțe de tip familial a câte 12 locuri fiecare și a unui Centru de consiliere pentru părinți și copii, cu finanțare prin programul POR 2014-2020 Axa 8/8.1/8.3/C.

Copiii care cresc în instituții clasice manifestă întârzieri în dezvoltarea fizică, emoțională, socială și cognitive, iar tinerii care părăsesc instituțiile, au probleme în a deveni independenți și sunt vulnerabili la diverse forme de abuz, exploatare, trafic sau comportament antisocial.


Dezvoltarea unui sistem de servicii sociale de calitate alături de înființarea serviciilor alternative pentru a asigura tranziția de la centrele de tip rezidențial clasice/de mari dimensiuni la cele bazate pe model de tip CTF reprezintă cheia de boltă a reconstrucției acestui sistem.
Căsuța de tip familial (CTF) conferă condiţii mai bune şi mai apropiate de mediul familial, le sporește copiilor şansele de integrare în societate şi de reuşită în viaţă. Principalul avantaj îl reprezintă faptul că asigură un climat familial și asigură o îngrijire personalizată fiecărui copil, prin oferirea de stimulare şi atenţie individualizată, lucruri esenţiale fiecărui copil pentru construirea de abilităţi pentru viaţa independentă şi pentru o bună integrare socială ulterioară.

DSC  scaled
DSC  scaled
DSC  scaled
DSC  scaled


DGASPC Sibiu are ca obiectiv închiderea Centrului de Plasament Orlat prin înființarea în municipiul Sibiu a 2 căsuțe de tip familial a câte 12 locuri fiecare și a unui Centru de consiliere pentru părinți și copii, cu finanțare prin programul POR 2014-2020 Axa 8/8.1/8.3/C.
De asemenea, pentru încă 24 de copii din CP Orlat se vor furniza servicii sociale în alte 2 căsuțe de tip familial construite de fundația HHC România în baza Convenției de parteneriat, aprobată prin HCJS nr. 203/29.08.2018 conform căreia:


Fundația HHC România se obligă să construiască 2 case de tip familial, suportând toate cheltuielile aferente. În acest sens, va întreprinde demersurile necesare în vederea întocmirii proiectului și a documentației tehnice, cu avizele necesare în vederea obținerii Autorizației de Construire pe amplasamentul puse la dispoziție de proprietarii de drept și va preda la cheie cele 2 CTF-uri.


Protopopiatul Ortodox Sibiu se obligă să acorde Fundației HHC România, dreptul de superficie asupra terenului aflat în proprietatea sa, situat administrativ în municipiul Sibiu, str. Măgheranului, nr. 37, în suprafață de 1069 mp, în vederea construirii primei case de tip familial.


Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului se obligă să preia imobilele, în baza unui contract de comodat, să facă demersurile pentru înființarea, licențierea și funcționarea serviciilor nou create, cât și să asigure administrarea și funcționarea serviciilor sociale, nou înființate și licențiate, inclusiv cheltuielile pentru plata utilităților și reparațiilor curente, în limita bugetului aprobat.


Județul Sibiu se obligă să urmărească modul de implementare al prezentei Convenții de Parteneriat și să asigure sustenabilitatea noilor servicii rezidențiale de tip familial, prin aprobarea bugetului Direcției, cu respectarea standardul minim de cost necesar furnizării serviciilor sociale.


În prima etapă, HHC va construi Căsuța care va fi donată proprietarului terenului – Protopopiatul Ortodox Român Sibiu, donaţia fiind grevată de sarcina menținerii destinației clădirilor pentru o perioada de 20 de ani.
CTF-ul va avea o capacitate de 12 locuri, va fi structurat, amenajat și dotat în conformitate cu standardele minime în vigoare și cu atenție deosebită la existența unui spațiu propriu pentru fiecare copil/tânăr și posibilitățile de personalizare a acestuia. Aici, copiii se pot bucura de un mediu apropiat de cel familial – primesc găzduire, îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor necesare unui trai independent.


De câteva zile au fost demarate lucrările de construcție la casa de tip familial, care va fi situată în comunitate, astfel încât se asigură accesul facil al copiilor și tinerilor la grădiniță/școală, servicii medicale și de recreere, în zonă regăsindu-se Școala Gimnazială nr.12 și Grădinița cu Program Prelungit nr.19.
Casa va fi construită pe 2 nivele: la etaj, pe o suprafață de 142 mp, vor fi 4 dormitoare, 2 băi și o debara, iar la parter, pe o suprafață de 153 mp, se va amenaja camera de zi, bucătăria, locul de servit masa, baie, vestiar personal, spatiu tehnic și terasa.
Astfel, conform Conventiei de parteneriat, în termen de 18 luni de la data obținerii autorizației de construire se va deschide prima casuta de tip familial, care va gazdui 12 copii proveniti din CP Orlat.


Apreciez că după 30 de ani de tranziție, sistemul de protecție și asistență socială s-a dezvoltat fragmentat, iar progresele înregistrate sunt insuficiente și disparate . Acest fapt ne determină să regândim arhitectura socială din județul nostru fiind necesar ca asistența socială să nu mai reprezinte doar o plasă de siguranță pentru persoanele aflate într-o stare de vulnerabilitate ci o transpunere a conceptului privind „modernizarea și îmbunătățirea modelului social european”, reiterând un principiu fundamental ”oamenii constituie activul cel mai valoros al oricărei societăți iar investițiile în oameni sunt importante pentru bunăstarea și însănătoșirea acesteia.


Asta presupune să fim capabili să înlocuim ”prêt-a-porte-ul” existent cu ”haute-couture-ul” unei asistenței sociale europene!
Or, noi, asta încercăm începând de astăzi, să punem în practică conceptul de ” haute couture” în sistemul rezidențial sibian prin închiderea celui mai mare centru de plasament clasic și înființarea corelativă a primei CTF menită să pună bazele acestui concept.


Expressis verbis, le vom oferi un cămin nou, mai bun, cald și care va clădi fundamentul propice pentru transformarea unui copil nesigur, neadaptat și timorat în adultul sănătos, responsabil, puternic moral și spiritual de mâine.” Director general, Laura Camelia Vîlsan.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri