Având în vedere Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și prevederile Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, referitor la candidații programați să susțină proba practică în vederea obținerii permisului de conducere în perioada 17.03.2020-15.05.2020 facem următoarele precizări:
- Candidații care au fost programați să susțină proba practică în vederea obținerii permisului de conducere în perioada stării de urgență și ale căror dosare au expirat în perioada 17.03.2020-15.05.2020, vor fi reprogramați de către un reprezentant al școlii de conducători auto, pentru a preveni aglomerarea spațiilor interioare ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Inmatriculare a Vehiculelor Sibiu din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu
- Candidații care se regăsesc în situația mai sus menționată sunt rugați să se prezinte cu dosarul de examinare la sediul școlii de șoferi auto în perioada 25.05.2020-29.05.2020.
- Candidații programați să susțină proba practica în perioada 17.03.2020-15.05.2020, ale căror dosare expiră după data de 15.05.2020, vor fi reprogramați din oficiu (fără a fi necesară prezența candidatului la ghișeu) de către lucrătorii Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Inmatriculare a Vehiculelor Sibiu din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu, prin proceduri specifice, cronologic, conform tabelului anexat:
CANDIDAȚI REPROGRAMAȚI DIN OFICIU
LOCAȚIE MUNICIPIUL SIBIU

CANDIDAȚI REPROGRAMAȚI DIN OFICIU
LOCAȚIE MUNICIPIUL MEDIAȘ

De asemenea, candidații care solicită programare/reprogramare la proba practică sunt invitați să se prezinte la sediul serviciului începând cu data de 02.06.2020, în zilele de Marți respectiv Joi, în intervalul orar 14-16.
La desfășurarea probei practice candidații vor avea asupra lor dosarul de examinare și actul de identitate.