spot_img
8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

FOTO: Prima gradină urbană din Sibiu își așteaptă oaspeții

Știri din Județ

Publicitate

Prima gradină urbană din Sibiu, realizată de comunitatea sibiană, în organizarea Asociației Develop, a fost amenajată în scuarul aflat la intersecția străzii Spartacus cu străzile Nicolae Titulescu și Frații Grachi și oferă acum celor care ajung aici un spațiu de relaxare, un loc potrivit pentru diverse activități în aer liber.

Timp de o lună, sibienii care au dorit să pună umărul la realizarea acestei grădini s-au cunoscut, au aflat istoria cartierului, au venit cu idei și resurse, au săpat, au construit, au plantat, astfel că acest spațiu a primit o nouă viață, fiind transformat într-o oază verde amenajată cu arbuști ornamentali, straturi cu flori și plante aromatice. Pe lângă plante, au fost amplasate o băncuță și un podium din lemn, un rastel pentru de biciclete, un mural numit Scuar Minuscular, realizat de artista Coralie de Gonzaga, un mural realizat de artista Sorina Tomulețiu, dar și coșuri de gunoi.

Primăria Sibiu a cofinanțat acest proiect prin Agenda Comunității și de Tineret 2020, iar Serviciul Public pentru Administrare Parcuri și Zone Verzi din subordinea Primăriei a sprijinit organizatorii prin cosirea vegetației, tunderea gardului viu, montarea unui furtun în vederea irigării plantelor și a donat mai multe plante:147 de flori și plante decorative (trandafiri, begonii etc.), 28 de arbuști foioși (vinca, iederă) și 10 arbori coniferi (ienupăr și tuia).

În continuare, acest scuar va fi întreținut prin grija organizatorilor, Asociația Develop împreună cu sibienii voluntari, au transmis reprezentanții Primăriei pe pagina oficială de Facebook.

fb img
fb img
fb img
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri