7.9 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Sute de persoane izolate la domiciliu după ce virusul COVID-19 „a lovit” spitalele sibiene

Știri din Județ

Sute de persoane au fost carantinate la domiciliu după ce au intrat în contact cu cei infectați cu coronavirus.

În urma anchetei epidemiologice derulată la fabrica Euroconf, producătoare de confecții, raportul arată că focarul de coronavirus a evoluat la 25 de cazuri pozitive.

Mai multe anchete epidemiologice au fost inițiate și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu – secția Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul General CF Sibiu.

Astfel, DSP Sibiu a luat hotărârea să carantineze la domiciliu un număr de 215 de contacți de serviciu și 360 de persoane din familiile aparținătoare.

„Vă informăm că în ceea ce privește situația epidemiologică în cadrul societății producătoare de confecții din județul Sibiu, Direcția de Sănătate Publică Sibiu, a înaintat către Instituția Prefectului, raportul anchetei epidemiologice efectuate în cadrul focarului depistat în data de 08.08.2020 în cadrul acestei societăți.

În urma raportului anchetei epidemiologice, focarul de infecție a evoluat cu 25 de cazuri confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, identificate în perioada 30.07.2020 – 09.08.2020.

În ceea ce privește măsurile dispuse de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, s-au izolat în spitale cazurile pozitive (SCJU – secția Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul General CF Sibiu), s-a dispus carantina la domiciliu pentru 215 contacți de serviciu și 360 persoane din familiile acestora. De asemenea activitatea societății s-a suspendat în perioada 08.08.2020 – 21.08.2020, urmând ca în 21.08.2020 Serviciul de Control în Sănătate Publică să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile de reluare a activității în data de 24.08.2020.

În toată această perioadă de suspendare a activității li s-a recomandat tuturor angajaților să își monitorizeze starea de sănătate prin intermediul medicului de familie, iar în cazul în care prezintă simptome să apeleze numărul de urgență 112 în vederea transportării la spital pentru evaluarea stării de sănătate și tratament specific.

Dezinfecția întregii locații s-a efectuat în data de 10.08.2020 cu o firmă autorizată. „ a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri