1.2 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

175 milioane euro fonduri europene pentru tablete, echipamente de protecție și containere sanitare mobile pentru școlile din România

Știri din Județ

Profesorii din unitățile de învățământ preuniversitar vor primi 500.000 tablete școlare și echipamente IT, în valoare de 100 milioane euro, necesare pentru buna desfășurare a cursurilor, ca urmare a situației generate de pandemia COVID-19.

Totodată, școlile vor fi dotate cu echipamente de protecție medicală și dezinfectanți, în valoare de 50 milioane euro, precum și containere sanitare mobile, în care se vor investi alte 25 milioane euro.

Finanțările, din fonduri europene nerambursabile, au fost prevăzute în cadrul Ordonanței de Urgență privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020-2021 în contextul riscului de infecție cu virusul SARS-Cov-2, adoptată ieri în ședința de guvern. Din cele 100 milioane euro destinate echipamentelor IT, 87,5 milioane euro sunt din fonduri europene nerambursabile și 12,5 milioane este contribuția statului român. Celelalte tipuri de echipamente de protecție și containerele sanitare vor fi achiziționate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Achiziționarea de containere mobile sanitare este eligibilă pentru unitățile școlare care nu au asigurat accesul la rețeaua de apă și canalizare, cu condiția contractării în condițiile legii a serviciilor de vidanjare pe toată durata utilizării containerelor, în limita valorii de 5.000 euro. Decontarea cheltuielilor cu containere mobile sanitare urmează regimul de cost simplificat, cu obligația beneficiarului finanțării de a depune documente justificative privind costul de achiziție al acestora.

Echipamentele vor fi finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare și vor putea fi achiziționate de către autoritățile publice locale, unitățile școlare, dar și de cele două în parteneriat.

Beneficiarii măsurilor de finanțare vor fi unitățile de învățământ preuniversitar de stat, autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, dar și parteneriatele dintre cele două.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri