spot_img
16.3 C
Sibiu
vineri, 03 mai, 2024
spot_img

Daniela Cîmpean – peste 40 milioane de euro accesate pentru spitale (PE)

Știri din Județ

Sănătatea a fost domeniu prioritar pentru Consiliul Județean și fără pandemie, iar preocupările nu s-au rezumat la noul Spital.”

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean face o trecere în revistă a investițiilor realizate în infrastructura sanitară a județului Sibiu, afirmând că domeniul a fost o prioritate pentru instituția la a cărei conducere candidează din nou.

Sănătatea a fost domeniu prioritar pentru Consiliul Județean Sibiu cu mult înainte de pandemie. De altfel, cea mai evidentă dovadă este insistența cu care, nu de anul acesta, de când a izbucnit pandemia, ci de acum patru ani, am acționat în direcția construirii noului Spital Județean. Pentru mine, pentru echipa mea, pentru toți sibienii, era limpede de multă vreme că avem nevoie de un edificiu nou. Dar nu am rezumat totul la pașii în această direcție, ci am făcut și mulți alții pentru sistemul sanitar din județ în general” – spune Daniela Cîmpean,amintind că instituția pe are o conduce are în subordine trei spitale: Spitalul Județean, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul de Psihiatrie.

Am accesat în toți acești ani peste 40 de milioane de euro pentru modernizări și dotări în cele trei spitale. Firește, având în vedere vechimea clădirilor, problematica tot mai complexă a actului medical, niciodată nu este îndeajuns. De aceea, atragerea de fonduri a fost și va rămâne și în mandatul meu viitor, o preocupare continuă”- spune președinta CJS.

Daniela Cîmpean amintește că s-a modernizat, extins și dotat Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, că s-a reabilitat Pavilionul Secției ORL, că s-au realizat investițiile necesare relocării ambulatoriului adulți al Spitalului de Psihiatrie, că  a fost dotat ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie.

Am tratat cu maximă seriozitate fiecare proiect din domeniul medical, de la momentul elaborării și până la momentul finanțării. Nu ne permitem să ne jucăm cu sănătatea oamenilor și, de aceea, am inițiat împreună cu specialiștii demersuri concrete de îmbunătățire a activității, am încurajat echipele tuturor spitalelor să vină cu propuneri și am reușit promovarea multora dintre ele”- spune Daniela Cîmpean.

Președinta Consiliului Județean amintește de  linia nouă de gardă în specialitatea Cardiologie,  înființată pentru eficientizarea serviciilor de urgență și în scopul scăderii timpului de așteptare pentru pacienții cu acest tip de afecțiuni, de linia de gardă pentru Neurologie,  înființată pentru accesarea programului de TROMBOLIZĂ – cea mai eficientă metodă de tratare a pacienților cu AVC ischemic. De altfel, spune Daniela Cîmpean, pentru acest program  Spitalul Județean a primit medalia de aur a Societății Europene de AVC.

Președinta Consiliului Județean amintește și de înființarea laboratorului RMN pentru bolnavii cu afecțiuni grave, de achiziționarea mamografului de ultimă generație, de laboratorul de endoscopie al Secției Clinice Gastro-enterologie și de cele șase ecografe performante din Ambulatoriu.

În plus, am crescut schema de personal medical cu 25% și am făcut mereu eforturi ca angajații să aibă toate condițiile asigurate pentru a  avea grijă așa cum se cuvine  de sibieni” – spune Daniela Cîmpean.

Candidata PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean își dorește ca în domeniul sanitar construcția noului spital să se materializeze cât mai repede. 

În paralel, susțin dezvoltarea serviciilor de chirurgie cardio-vasculară în Spitalul Județean Sibiu, înființarea unui Centru de Stroke pentru tratarea accidentului vascular și  dezvoltarea programelor pentru tratamentul infarctului miocardic. Susțin înființarea unui Centru de Cercetare în Neuro-științe la Sibiu  și dezvoltarea unui sector de îngrijiri paleative în sistemul public”- afirma președinta în funcție a CJS.

Daniela Cîmpean spune că își dorește ca Spitalul de Psihiatrie să obțină statutul de Spital Clinic și că susține fără rezerve  echipa acestei unități medicale în acest sens.

Sănătatea sibienilor este, pentru mine personal și pentru colegii mei, o prioritate nu doar declarată, ci demonstrată și e firesc să fie așa. Vrem să avem o comunitate în care accesul la servicii medicale de calitate să nu fie o excepție sau un moft, ci să fie o chestiune de normalitate. Noi nu vom lăsa pe nimeni în urmă! Indiferent de suferință, noi, ca reprezentanți ai acestei comunități, vom acționa!” – spune Daniela Cimpean.

NOTA REDACȚIEI: Acesta este un comunicat de presă emis și plătit de partidul PNL Sibiu prin mandatar financiar cod AEP și publicat de Sibiu Independent (editat de Blaga Liliana PFA) sub formă de publicitate electorală conform contractului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Mesajul de Paște din partea PSD Sibiu