14.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Primăria Sibiu va efectua plata membrilor birourilor secțiilor de votare

Știri din Județ

Primăria Sibiu pregătește efectuarea plăților indemnizațiilor membrilor birourilor secțiilor de votare din municipiul Sibiu și a membrilor Biroului de circumscripție, după ce va primi statele de plată și sumele necesare de la Ministerul de Interne, prin Instituția Prefectului Județului Sibiu. Aproximativ 1.200 de persoane vor fi remunerate în cadrul acestei acțiuni.

Pentru a evita aglomerația și pentru a respecta distanțarea socială și normele de protecție sanitară în contextul pandemiei de coronavirus, Primăria Sibiu propune o variantă mai sigură pentru efectuarea plăților. Astfel, persoanele îndreptățite sunt rugate să transmită pe adresa plataalegeri@sibiu.ro următoarele date, pentru ca plățile să se facă direct în contul beneficiarului, fără a mai fi necesară deplasarea la sediul Primăriei:
Nume și prenume
CNP
Secția de votare la care și-au desfășurat activitatea
Codul IBAN al contului bancar personal în care doresc să se efectueze plata.

Aceste date se pot transmite pe adresa indicată până în data de 12 octombrie, inclusiv.

Persoanele care nu dețin un cont bancar vor fi invitate să ridice banii de la casieria instituției, la o dată pe care o vom face publică pe site-ul www.sibiu.ro și prin intermediul mass-media.



Precizare: Datele personale furnizate astfel de cetățeni vor fi gestionate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal și nu vor fi utilizate în alt scop decât pentru efectuarea acestor plăți.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri