13,2 milioane lei pentru achiziționarea de medicamente, materiale sanitare, reactivi, dezinfectanți la Spitalul Județean Sibiu pentru tratarea pacienților COVID-19

CJ Sibiu a aprobat asigurarea unor stocuri tampon de medicamente, produse medicale și echipamente de protecție pentru perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021 necesare asistenței medicale continue a pacienților cu patologie COVID-19

Publicitate



Consiliul Județean Sibiu a aprobat o nouă rectificare bugetară în cadrul unei ședințe extraordinare convocată de îndată, astăzi, joi, 3 decembrie 2020. Astfel, consilierii județeni au aprobat majorarea bugetului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu cu suma de 13.200.000, proveniți din veniturile proprii ale spitalului, cu ajutorul cărora se vor achiziționa:
➢ Medicamente: 2.500.000 – antibiotice, anticoagulante, vitamine injectabile, precum și alte medicamente perfuzabile, injectabile sau corticosteroizi folosite în scopul tratamentului pacienților internați
➢ Materiale sanitare: 2.700.000 lei pentru materiale de protecție – combinezoane, măști de protecție, halate, viziere, mănuși de examinare și chirurgicale
➢ Reactivi și consumabile de laborator: 4.500.000, având în vedere necesitatea creșterii volumului de testare a pacienților de COVID-19 și de folosire la capacitate maximă a tuturor echipamentelor aflate în dotarea spitalului
➢ Dezinfectanți: 1.400000 lei, ținând cont de recrearea circuitelor și de mărirea capacității de gestionare a pacienților internați cu patologie COVID-19
➢ Materiale și servicii cu caracter funcțional: 2.100.000 lei
De asemenea, în cadrul ședinței de CJ s-a aprobat rectificarea bugetului CJ local al județului Sibiu cu suma de 5.933.000 lei pentru asigurarea activității de asistență socială și de protecția copilului din cadrul DGASPC Sibiu, în urma alocării unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Publicitate

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *