Când scrii un cuvânt cu literă mare, aşa cum am scris în titlu Oameni, vrei să scoţi în evidenţă ceva. Prinşi în goana cotidiană şi în războiul informaţional al pandemiei, la care se adaugă campaniile electorale, uităm ce este mai important: umanitatea din noi înşine. Astăzi este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Nevoi Speciale. O zi, ca oricare alta pentru mulţi, dar o zi menită de Organizaţia Naţiunilor Unite a marca importanţa în societate a semenilor noştri care sunt altfel.
Indiferent de cum le spun românii: persoane cu handicap, persoane cu dizabilităţi, persoane cu nevoi speciale sau altfel, ei sunt PERSOANE. Aşa ca oricare dintre noi. Doar că ei au avut din naştere un dezavantaj, fie el fizic sau psihic. Şi totuşi, cu ajutorul familiei şi, uneori, ai prietenilor au învins. Pentru mine ei sunt adevăraţii învingători. Cunosc sute de persoane „normali” cum se numesc ei, fără probleme fizice sau psihice majore, dar care şi-au irosit viaţa. Pe când toţi cei cu nevoi speciale pe care îi cunosc, şi cunosc foarte mulţi, au luptat şi luptă pentru viaţă. Au mereu zâmbetul pe buze şi mereu privesc lucrurile pozitiv.
Astăzi am realizat două interviuri cu Laura şi Dan, doi sibieni care sunt nişte învingători. Trupurile lor afectate de boală, nu i-au împiedicat să dezvolte o minte şi un suflet frumos. Ca ei sunt mulţi alţii. Unii reuşesc să muncească, deşi le este foarte greu, încă, în România. Majoritatea stau acasă cu părinţii. Familia este cheia succesului lor în viaţă. O familie care îi sprijină mereu. Şi îi motivează. Dar au nevoie şi de sprijinul autorităţilor. Nu de bani neapărat, ci de locuri de muncă, de centre de socializare, de accesibilizarea spaţiilor publice. Pentru că cel mai rău lucru, în situaţia lor, este să stai doar în casă. Vedem, acum, în pandemie, cu toţii ce greu este să stai în casă. Dar multe persoane cu nevoi speciale sunt nevoite să stea în casă mereu. Ei vor să meargă afară, dar pentru asta au nevoie de sprijin şi accesibilizarea spaţiilor publice.
Aş putea scrie mult despre ei. O parte a vieţii mele este dedicată lor. Pentru că prin ei putem vedea lumea cu ochi mai buni. Nu trebuie să fie ca noi, diferenţa umană e cheia supravieţuirii umanităţii. Acceptarea şi iubirea aproapelui sunt elementele care ar trebui să ne călăuzeazcă pe acest Pământ.
