Recenta crimă care a oripilat Sibiul a unei femei de 30 de ani, mamă a unui copil de 4 ani scoate la iveală probleme ale societăţii româneşti, dar şi ale justitiţiei de la noi. De 30 de ani, mai multe organizaţii non-profit pentru drepturile femei, au luptat pentru modificări legislative şi procedurale, astfel încât victimele violenţei domestice să fie apărate de justiţie. Deşi de câţiva ani există legi şi reguli clare, cazul crimei din Cartierul Arhitecţilor scoate la iveală eşecul justiţiei de a implementa eficient acest legi şi reguli.
Victima din acest caz avea ordin de restricţie împotriva criminalului. Ordin încălcat de 3 ori într-o lună şi reclamat ca atare la poliţie şi procuratură. Totuşi, procurorii au deschis dosare, dar nu au făcut nimic. Nicio măsură luată contra agresorului, deşi legea permitea. Scuzele există mereu în sistemul de justiţie: prea multe dosare, prea puţni oameni, au fost şi sărbătorile de iarnă… Dar un sistem judiciar ar trebui să funcţioneze indiferent de perioada anului şi număr de procurori. În acest caz, justiţia sibiană a dat rateu. Şi oricâte scuze vor scoate procurorii, nu mai învie victima.
Este inadmisibil moral să ai legi, reguli şi plângeri penale, plus încălcări ale legii repetate şi să rămâi liber ca agresor. Oare a contat că avea bani? Sau relaţii? Dacă era închis după încălcarea ordinului de protecţie poate lucrurile nu ajungeau aici.
Agresorul devenit criminal (era doar un pas) s-a predat Poliţiei şi a scos rapid argumentul că victima l-a ameninţat cu cuţitul şi el s-a apărat şi i l-a înfipt în gât. Apoi, după mintea sa bolnavă, victima s-a mai „înţepat” în cuţit de 20 de ori. Agresorul încă se vede victimă şi cu un avocat bun speră la o pedeapsă mică. Ceea ce legea la noi îi şi permite, depinde de încadrarea faptei pe care i-o fac procurorii. Şi aceştia au decis că este vorba de omor, adică o pedeapsă de la 10 la 20 de ani, care depinde de judecător şi proces. Procurorii puteau alege încadrarea în omor calificat, care se poate pedepsi cu închisoarea pe viaţă. Şi în acest caz, justiţia a mers pe mâna agresorului, şi nu a victimei, şi nu a considerat fapta premeditată, nici măcar că a fost săvârşită cu cruzime. Probabil cele 20 de înjunghieri şi bătaia aferentă (nu prima) nu e o cruzime suficientă pentru justiţie.
Este doar un pas de la violenţă domestică la omor. Acesta este al doilea caz la noi în judeţ în nicio lună. Oare de câte cazuri mai este nevoie pentru ca societatea să reacţioneze şi, mai ales, pentru ca justiţie să acţioneze?
