spot_img
15.2 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

RACOVIŢA: PMP a exclus din partid toţi consilierii locali

Știri din Județ

Publicitate

Deşi abia aleşi în Consiliul Local Racoviţa, toţi trei consilierii locali ai Partidului Mişcarea Populară au fost excluşi din partid. Această decizie duce şi la excluderea din Consiliul Local şi înlocuirea lor cu următorii trei de pe listele electorale.

Unul dintre consilieri, Iulian Murărescu a postat public pe Facebook o scrisoare deschisă din partea celor 3 consilieri excluşi din PMP de la Racoviţa. El aduce acuzaţii grave conducerii PMP judeţul Sibiu (preşedinte Ion Ariton). Cei trei consilieri demişi sunt Iulian Murărescu, Gabriela Telebuș şi Ioan Bucur.

Cei trei sugerează o „înţelegere” între PMP şi PNL la nivelul judeţului Sibiu şi faptul că ei au venit cu propuneri diferite de actualul primar PNL, a dus la presiuni care au culminat cu excluderea lor din partid. Reamintim că la Racoviţa primar a fost aleasă Andreea Voicu, PNL, care ani buni a fost consiliera media a deputatei Raluca Turcan.

Redăm mai jos integral scrisoarea deschisă a consilierilor PMP din Racoviţa:

Dragi concetățeni racoviceni și sebeșeni,

Noi consilierii locali ai PMP, Iulian Murărescu, Gabriela Telebuș și Ioan Bucur, vă mulțumim celor care ne-ați fost alături în campanie, celor care ați rămas alături de noi, celor care încă mai credeți în capacitatea noastră de a lua decizii corecte pentru Racovița și Sebeșu de Sus și tuturor celorlalți care poate până la urmă vă veți da seama că nu avem niciun interes de a fi împotriva cuiva care ne dorește binele. Din contră, și noi ne dorim să ne meargă bine și să ne mândrim cu locul în care ne ducem traiul.

Ce vrem să transmitem prin acest mesaj este că de la a crede că în politică ai libertatea de a acționa și a alege în beneficiul cetățeanului și al comunității pâna la a “zbura din peisaj” pentru că nu asculți, se pare că nu este cale lungă. Noi am experimentat acest lucru pe pielea noastră. Pentru că nu am ascultat „recomandarea” partidului și am pus mai presus viziunea noastră de dezvoltare a comunității și nu am luat în seamă interesele și înțelegerile de culise ale mai-marilor județului, am fost sancționați cu excluderea din partid din motive total nefondate. Pe lângă faptul că motivele sunt absurde, modul și felul în care s-a luat această decizie contravin atât Statutului și Regulamentului PMP cât și reglementărilor Codului Administrativ.

Prin asta se poate vedea că cineva vrea să acționăm ca niște marionete care ridică mâna la comandă. Politica și administrația de la nivel local ne-a lăsat un gust amar. Asta pentru că nici prin gând nu ne-a trecut atunci când am pornit pe drumul pe care îl consideram benefic pentru noi ca și comunitate că vom avea parte de îngrădiri decizionale. Deciziile, votul nostru, trebuie sa fie în interesul cetățeanului, nu în beneficiul cuiva anume.

De când suntem în această funcție noi n-am luat niciodată decizii fară să ne documentăm înainte. Am căutat întotdeauna ca aceste decizii să fie în interesul cetățeanului și al comunității. Nu am considerat nicio clipă că ne putem asuma deciziile impuse de alții, gândindu-ne că am depus un jurământ și ne-am asumat o mare responsabilitate. Un vot dat după interesele cuiva produce prejudicii atât comunității cât și consilierului local care ridică mâna fără să cunoască repercursiunile.

Am ieșit acum cu această postare pentru că încă de la început am încercat să facem în așa fel încât să ne înțelegem cu toții bine și să punem cu toții umărul la treabă. Dar, deși ni s-a dat impresia că părerile noastre contează, lucrurile s-au întâmplat taman pe dos. Am vrut să fim o echipă, dar se pare că în față colaboram și pe la spate eram înțepați. Și atunci venim noi și ne punem următoarele întrebări:

1. Oare de ce ni s-au tăiat aripile încă de la început? Oare am deranjat actuala conducere și planurile ei?

2. De ce s-a încercat punerea noastră, a tuturor consilierilor din opoziție, într-un con de umbră la insistențele conducerii comunei de a fi mereu în față și de a da bine? De ce părerile noastre nu contează sau sunt asumate ca fiind proprii de către alții?

3. De ce public conducerea primăriei ne spunea că se rezolvă și după terminarea ședinței și închiderea camerelor eram rugați să nu mai spunem public problemele ci doar ei în privat? Deci unde este transparența?

4. De ce se spune că suntem împotriva binelui comunității dacă nu votăm cum dorește conducerea și nu suntem de acord cu toate ideile ei? Adevărul absolut nu îl deține nimeni, dorim să trăim în democrație. Or cu toții știm că într-o democrație puterea este împărțită.

5. De ce ne-au dat afară înainte să arătăm ce putem și vrem să facem pentru Racovița și Sebeșu de Sus? Oare cine se află în spatele excluderii noastre, pe cine deranjăm?

6. De ce sunt unii oameni în stare să calce pe cadavre pentru a ajunge acolo unde își doresc? Acum, hai să fim serioși, unul nu este bun, nici al doilea, nici al treilea, dar se pare că a început să tot crească numărul celor dați afară pentru că nu sunt de acord cu orice vrea conducerea. Unii au fost excluși înainte să ajungă consilieri, iar alții și-au dat suspect demisia. Acum noi deranjăm.

7. De ce sunt cei de la județ atât de afectați de deciziile de la nivel local? Oare sunt alte interese la mijloc?

8. Și în încheiere: oare de ce există atâția „binevoitori” printre noi care ne îndeamnă să nu ne punem cu ei că n-are cum să iasă bine pentru noi? Oare este o regulă să câștige puterea și „cașcavalul” întotdeauna? Și noi credem în Dumnezeu și am depus un jurământ pe care nu am vrut să-l încălcăm.

Nu am vrut să favorizăm, în detrimentul comunității, unele persoane care se pare că își doresc cu toată ființa lor să dispună de toată puterea și mecanismul de control. Ni se tot impută că facem front comun cu PSD-ul împotriva coducerii comunei și că ne conduce și ne manipulează Ivan Simion după bunul plac. Nu, după cum am mai menționat, noi acționăm în interesul cetățeanului și al comunității și luăm decizii doar după ce ne documentăm temeinic.

Iar Ivan Simion și nimeni altcineva nu va putea vreodată să ne conducă și să ne manipuleze după bunul plac atâta timp cât suntem oameni/consilieri conștienți de ceea ce s-ar putea întâmpla în momentul în care am lua decizii influențate de o parte sau alta. De votul nostru răspundem noi și nimeni altcineva nu va plăti cu prețul banului ori al libertății deciziile luate în detrimentul comunității. De aceea, credem că puterea ajunsă la o singură entitate politică poate duce la abuzuri.

Doar s-a discutat atât de mult că la nivel local nu contează partidul, ci contează omul. Și în afară de asta, un adevărat lider ar trebui să fie capabil să reușească să lucreze cu oricine. De ce se fac acțiuni în acest sens doar de fațadă și pe la spate se umblă cu minciuni, jumătăți de adevăr și alte tertipuri? Acestea fiind spuse, fie ca Dumnezeu, în care după cum am spus și noi credem, să ne fie alături și să ne ajute să demonstrăm că nimeni nu deține adevărul absolut ca să poată arunca cu pietre în alții. Suntem ambițioși, credem în dreptate și suntem încrezători că în instanță adevărul va fi mai presus decât orice interes personal ori înțelegeri de culise.

Cu respect,

Iulian Murărescu, Gabriela Telebuș, Ioan Bucur

Publicitate

1 COMENTARIU

  1. O mizerie politica, marca politicianusmului tipic fesenismului din care descind PMP si PNL-ul actual. Pentru eviyatea acestor abuzuri din partea unor politruci, e nevoie sa se modifice legea electorala pentru a proteja alesul local ( implicit votul cetateanului ) de ingerinta politicului de maniera aceasta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului

Floriile, sărbătoarea Regelui care vine…