spot_img
6.3 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Muzeul ASTRA vă invită la Târgul Creatorilor Populari, ediția a XXXVIII-a

Știri din Județ

Publicitate

Muzeul ASTRA organizează în perioada 13 – 15  august 2021 cea de-a XXXVIII-a ediție a Târgului Creatorilor Populari din România. În cadrul evenimentului vor participa peste 200 de creatori populari din toate zonele istorice ale țării noastre, iar aceștia vor expune aici creațiile lor. Acest lucru va fi posibil cu ajoturul unor standuri special amenajate pe aleile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. De asemenea, la fel ca în ediția precedentă, evenimentul va avea parte și de niște participanți speciali. Ținând cont că din cauza pandemiei de Covid-19 nici în acest an nu a fost organizată „ Olimpiada Meșteșuguri artistice tradiționale”, la Târgul Creatorilor Populari 2021 vor fi prezenți 70 de meșteri (elevi, studenți și profesori) din Bacău, Bihor, Buzău, Călărași, Constanța, Cluj, Covasna, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Suceava, Vrancea. Sibiul va fi reprezentat de elevi din Arpașu de Sus, Avrig, Brateiu, Sadu, Săliște, Șelimbăr, Mediaș și municipiul Sibiu.

,,Într-un astfel de eveniment, Târgul Creatorilor Populari, adică un reper pentru toate acțiunile Muzeului ASTRA, vizitatorii descoperă frumusețea meșteșugurilor autentice. Meșteri din toate colțurile țării vin aici cu tot ce au ei mai bun într-ale țesutului, olăritului, dogăritului, picturii pe lemn sau pe sticlă și multe, multe altele! Târgul Creatorilor Populari ne ajută pe toți în vremuri grele să rămânem cu tot ce-i frumos, dar și util prin casă. Anul acesta trebuie să rămână ca o confirmare a demersului început de noi la ediția precedentă, când am transmis un mesaj de solidaritate pentru acești creatori populari, care au suferit foarte mult din cauza pandemiei și în special din punct de vedere economic. Muzeul ASTRA confirmă astfel că este un loc unde cultura este ajutată să meargă mai departe prin fapte concrete și prin demersuri sustenabile. De astfel de lucruri, de produse trainice, de mare calitate, au parte vizitatorii Târgului Creatorilor Populari de la Muzeul ASTRA.”, a declarat Ciprian Ștefan, manager Muzeul ASTRA.

Ediția din acest an va avea parte și de un program artistic, cu recitaluri susținute de Ansamblul folcloric ” Datina”, interpreții Oana Tomoiagă, Codruța Rodean, Daniela Carmen Popa, Ovidiu Homorodean, Ansamblul Gura Izvorului, Vatra Moldoviței, Asociația culturală Doruri Sibiene, interpreții Geanina Gavrilă, Daria Gâdea. De asemnea, sâmbătă, 14 august, începând cu ora 13, la Târgul de țară, artiștii ansamblului Gura Izvorului din Vatra Moldoviței vor susține un atelier gastronomic în care vor pregăti bucate tradiționale ca sarmale, tochitură, balmoș, mămăligă, plăcinte cu brânză (poale-n brâu), gogoși, cozonac, colaci cu varză.

Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă