Bogdan Trif (PSD): Încă o zi neagră pentru bunicii și părinții noștri! (CP)

Publicitate

Deputatul Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu a transmis următorul comunicat de presă:

Astăzi, 1 septembrie, ar fi trebuit să fie o zi importantă în calendarul creșterii pensiilor, stabilit de guvernarea PSD. Punctul de pensie ar fi trebuit să crească la 1.875 de lei, potrivit Legii nr. 127/2019, votată în Parlament și promulgată de Președintele României.
Legea prevede clar că majorările punctului de pensie se aplică doar la pensiile bazate pe contributivitate, pensiile speciale fiind excluse de la aceste creșteri. În acest an, pensiile mici ar fi trebuit să aibă o creștere semnificativă.
Înainte de alegeri, atât președintele țării, cât și premierul de atunci, Ludovic Orban, și ministrul de Finanțe de la acea dată, Florin Cîțu, au spus clar că pensiile vor fi majorate și că au prevăzut bani în buget pentru această creștere. După ce s-a instalat în fruntea guvernului, premierul penal Florin Cîțu a declarat, cu nonșalanță, că acestea au fost doar promisiuni electorale și că ei au alte priorități.
Așadar, în guvernarea PNL-USR, data de 1 septembrie 2021 este o zi neagră pentru bunicii și părinții noștri. Pensiile rămân înghețate, în vreme ce prețurile la energie electrică, gaze, combustibili cresc în ritm accelerat. Scumpirile se țin lanț, începând cu pâinea cea de toate zilele și absolut toate alimentele și terminând cu medicamentele fără de care bătrânii noștri nu-și pot alina suferințele.
Începe, din păcate, o iarnă lungă și grea pentru pensionari. O iarnă în care vor fi nevoiți să aleagă între plata facturilor la utilități, mâncare și medicamente. O iarnă care va lăsa în urmă foarte multe victime.
PSD consideră că este datoria statului român să aibă grijă de pensionarii României, fie că vorbim de profesori, medici, muncitori sau agricultori pentru că ei au avut grijă de noi și au clădit această țară. Statul este obligat să stabilească și să plătească o pensie care să le asigure un trai decent.
Din păcate, părinții și bunicii noștri sunt victime sigure ale guvernării PNL-USR, iresponsabile și criminale.
Stimați peneliști și useriști, să știți că lipsa medicamentelor și foametea chiar ucid oameni!

Publicitate

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *