Să fim clari din start. Nesimţitul este o specie umană, tot mai prezentă în România de 80 de ani încoace. Îl regăsim de la grădiniţă până la vârsta a treia. Este atât politician, om de afaceri, director sau simplu muncitor. Este peste tot şi mereu la înaintare. Este liderul informal, mai mult impus prin forţă şi tupeu, deci nesimţire. Şi este tot mai prezent în toate mediile din România.
Să luăm câteva exemple. În şcoală găsim plin de nesimţiţi şi nesimţite. Dar plin. Ştiu, veţi spune, copiii sunt copii. „Îngeraşii” lui mama şi lui tata sunt de fapt mulţi nesimţiţi. Vorbesc în ore neîntrebaţi, se ceartă cu profesorii sau terorizează colegii. Din clasa pregătitoate până la facultate. Dar îi găsim şi în grădiniţe. Sau nu ştiţi copilul acela obraznic care „mămica” îi face toate mofturile şi pentru care educatoarea are de suferit pentru că „ştii tu cine sunt eu”?
În şcoli, de la minister citire în jos se fac programe anti-bullying. Adică pe româneşte, anti-nesimţiţi. Doar că s-au gândit să importe un cuvânt în engleză pe care nu îl înţelege mai nimeni. Problema este ca la noi: avem programe, dar nu se aplică. Sau dacă se aplică, nu se întâmplă nimic şi nesimţitul este „rege”. Este elevul sau eleva care terorizează mulţi copii din clasa lui sau alte clase. Este cel care vorbeşte urât şi instigă alţi elevi. Este elevul care „i-o întoarce din vorbe” şmechereşte profesorului. Ştiţi voi, tot băiatul lui „mama şi tata”.
Apoi regăsim nesimţiţii în profesii. Aici este plin de ei. Atent pregătiţi şi motivaţi pe băncile şcolilor să reuşească în viaţă, nu prin bun simţ şi educaţie, ci prin tupeu, noroc şi intimidare, neşimţitul a ajuns doctor, profesor, inginer, mecanic etc. În toate meseriile îi regăsim. În unele mai mult ca în altele ce este drept. Adică să fim clari procentul de nesimţiţi „oameni de afaceri” sau „absolvenţi de drept (a se citi avocaţi, procurori, poliţişti etc) este mult mai mare decât cel de profesori nesimţiţi. Indiferent de categoria socială, profesie îi regăsim.
Ce ne facem că tot ei vânează posturile de conducere. Mai ales la stat. Că acolo merge să promovezi şi incompetent. La privat merge, doar dacă este firma lui „mama şi lui tata”. Aşa că regăsim plin de şefi şi şefuţi nesimţiţi. Uneori am impresia că la multe instituţii de stat este o condiţie sine qua non pentru a ocupa un post. Să munceşti puţin, dar să te lauzi mult cu ceea ce faci şi să fii cât mai nesimţit.
Avem şi nesimţiţii în politică. Hei, nu toţi politicienii sunt nesimţiţi, dar, aveţi dreptate, majoritatea sunt. Altfel nici nu ajungea acolo. Că unul onest, când ajunge între ei şi vedea mizeria ori fugea ori chema…, dar pe cine să şi chemi? Alţi nesimţiţi?
Să nu uităm şi nesimţiţi ajunşi la vârsta a treia. Acei pensionari români care cred că universul li se cuvine lor. Aceia care fac scandal la magazin, scandal la coadă la poştă etc. De fapt, ei nesimţiţi au fost de tineri, doar că noi, simplii trecători, nu îi ştim de atunci. Vorba aceea: nesimţiţi au fost, nesimţiţi sunt încă!
Nicio naţie nu scapă fără nesimţiţi. Ce mă îngrijorează, în ultimii 30 de ani, este că numărul nesimţiţilor creşte, mai ales în mediul şcolar şi, în timp, s-a propagat în toate mediile. Oamenii de bună credinţă, cu bun simţ, harnici şi dedicaţi sunt tot mai puţini. Dau nu îi mai putem vedea, din cauza nesimţiţilor.
