18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Chestionar despre schimbările climatice și impactul acestora în județul Sibiu

Știri din Județ

Schimbările climatice și impactul acestora asupra mediului înconjurător sunt probleme cu care ne confruntăm la nivel regional, național și internațional, iar acestea vor marca generațiile viitoare. De aceea, căutarea celor mai bune soluții pentru atenuare, dar și realizarea unor măsuri pentru adaptare, sunt doar câteva dintre acțiunile importante care vor contribui la diminuarea impactului schimbărilor climatice.


În acest context, Consiliul Județean Sibiu lansează Chestionarul – Opinia TA contează – Județul Sibiu verde și rezilient și invită toți locuitorii din județul Sibiu să îl completeze, on line, până luni, 21 februarie 2022. Acesta se regăsește pe site ul instituției și poate fi accesat aici:


Totodată, chestionarul se regăsește și pe platforma Consiliul Civic Consultativ, creată de Consiliului Județean Sibiu special pentru a păstra un dialog constant cu toți locuitorii din județul Sibiu.


Prezentul chestionar reprezintă o activitate din cadrul proiectului „Schimbările climatice – Plan de acțiuni pentru atenuare și măsurile necesare pentru adaptare în județul Sibiu”. Acest proiect are o valoare de aproximativ 600.000 lei și este finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de Operator de Program pentru Programul RO-Mediu, cu finanțare prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2014-2021.


Proiectul va fi implementat de Consiliul Judetean Sibiu în calitate de Promotor de Proiect, în Parteneriat cu Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, respectiv Facultatea de Geografie și Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, în calitate de partener, ai căror specialiști vor analiza și interpreta rezultatele obținute.
Obiectivul principal al proiectului este acela de a realiza două planuri de acțiune pentru atenuarea schimbărilor climatice și totodată pentru a identifica măsurile necesare pentru adaptarea la aceste schimbări la nivelul municipiilor Sibiu și Mediaș, dar și de a conștientiza efectul schimbărilor climatice atât la nivelul autorităților din județul Sibiu, cât și al locuitorilor și al tuturor factorilor implicați.


Ne bazăm și în acest proiect pe opinia locuitorilor și a factorilor locali de interes din județul Sibiu, întrucât aceasta este deosebit de importantă în elaborarea planurilor de atenuare și a măsurilor necesare pentru adaptarea la schimbările climatice. De aceea, vă invit pe fiecare dintre voi să completați chestionarul, pentru că doar astfel vom putea lua cele mai bune decizii”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu

Mai multe detalii despre Proiect – https://www.cjsibiu.ro/proiecte/schimbarile-climatice-plan-de-actiuni-pentru-atenuare-si-masurile-necesare-pentru-adaptare-in-judetul-sibiu-2/

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc