Primele încercări de jurnalism le-am avut în anul 1994. De atunci am evoluat, cred eu, datorită şcolii, experienţei şi educării continue în domeniu. Departe de mine gândul că într-un judeţ ca Sibiu poţi face presă ca în Los Angeles, dar ştacheta încercăm fiecare să o ţinem cât de sus posibil. Anul acesta, ziua libertăţii presei (3 mai) este axată pe informaţia de interes public. Ori la acest capitol judeţul Sibiu încă este la faza „patru labe” a bebeluşului.
Şi nu din cauza jurnaliştilor, chiar dacă uneori şi unii dintre aceştia sar calul, ci din cauza oamenilor din instituţii. Pentru a afla o informaţie de interes public există de mulţi ani legislaţie în domeniu în România. Eu apelez des la această legislaţie (Legea 544) pentru a cere prin email informaţii de la instituţii. Informaţii despre care ştiu că sunt conform legii de interes public. Doar că multe instituţii nu prea bagă legea în seamă.
Unele nu răspund cu rapiditate cum cere legea pentru presă. Altele nu răspund nici în cele 30 de zile, perioada maximă permisă de lege pentru a primi oricine un răspuns de la o instituţie. Sunt oameni în anumite instituţii din judeţ care îngroapă cererile acestea în speranţa că jurnalistul nu va reveni pe subiect. De aceea, veţi regăsi şi la noi şi la alte ziare sintagme în articole „Instituţia X nu a răspuns pe acest subiect până la apariţia articolului”. Evident că multe instituţii sar ca arse după ce apare un subiect critic la adresa lor. Un subiect la care nu au catadicsit să răspundă la timp.
Îmi amintesc tot felul de situaţii din aceşti mulţi ani de presă la Sibiu legate de informaţia de interes public provenită de la instituţii locale. Dar cea mai dură este telefonul primit de la un director de instituţie după ce am trimis o cerere pe Legea 544 prin care mi-a spus „Mă şterg la c– cu cererea ta!”. Omul încă este director, numit mereu de la un interimat la altul, indiferent de partidul la putere.
Este drept că majoritatea instituţiilor la ora actuală răspund cererilor de informaţii de interes public. Doar că unele o fac doar pentru a bifa răspunsul conform legii. Folosesc sintagme de genul „Nu face obiectul”, „Nu avem în evidenţă o astfel de…” etc. Este o tehnică de a evita răspunsul. Dacă jurnalistul insistă sau dă în judecată instituţia află că de fapt informaţiile existau şi erau de interes public, doar că erau ascunse. Doar că la Sibiu astfel de procese intentate de media sunt extrem de rare, pentru că jurnaliştii preferă să nu piardă timpul prin procese pentru a obţine o informaţie. Unii abandonează subiectul spre fericirea instituţiei, alţii îl scriu şi precizează răspunsul evaziv al instituţiei. Lucru ce îi absolvă de acuza de prezentare părtinitoare a informaţiei.
Am avut mai nou tot mai multe cazuri în care oameni din instituţii sau instituţii în sine au refuzat răspunsul pe „motiv de GDPR”. Chestia asta cu protecţia datelor personale a devenit scutul instituţiilor care nu doresc ca oamenii să afle adevărul. Dacă ai ceva de ascuns, scoţi GDPR-ul la înaintare. Deşi GDPR nu exclude accesul presei la informaţiile de interes public, tot mai multe instituţii se folosesc de el. Mai ales cele care au ceva de tăinuit.
