Un bărbat a fost lovit mortal de către un tren, în această dimineață, între Haltele Ocna Sibiului și Mândra.
Evenimentul tragic s-a produs în această dimineață, în jurul orei 08:28, pe magistrala de cale ferată Sibiu – Mediaș. Din primele informații, victima surprinsă de tren a fost o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 60-65 de ani. Conform IPJ SIBIU, trenul InterRegio care se deplasa pe ruta Sibiu – Mediaș este cel implicat în accident.
Traficul feroviar a fost afectat de acest accident, fiind înregistrate întârzieri de aprox. 100 de minute pentru două trenuri.
FOTO ARHIVĂ