spot_img
12.3 C
Sibiu
marți, 23 aprilie, 2024
spot_img

Dezbaterea finală a celor șase candidați la președinția USR

Știri din Județ

Publicitate

Șase candidați, un singur președinte USR. Cătălin Drulă, Cătălin Teniță, Octavian Berceanu, George Ungureanu, Miroslav Tașcu Stavre și Alexandru Sorin Kiss, în dezbaterea finală pentru președinția USR

În această seară a avut loc, la Sibiu, dezbaterea finală a celor șase candidați la președinția USR, Cătălin Drulă, Cătălin Teniță, Octavian Berceanu, George Ungureanu, Miroslav Tașcu Stavre și Alexandru Sorin Kiss.

În cadrul unei dezbateri deschise și transparente despre USR și viitorul partidului, cei șase candidați au vorbit despre ce ar dori să schimbe în cadrul organizației politice, ce nemulțumiri, dar și ce priorități au.

În prima parte a discuției, cei șase candidați s-au prezentat și au vorbit despre obiectivele cu care candidează, apoi în cea de-a doua parte au răspuns la întrebări.

Redăm, mai jos, un rezumat al dezbaterii din această seară.

Cătălin Drulă, președinte interimar al USR, fost ministru al Transporturilor și fondator al Asociației Pro Infrastructură, a subliniat în cadrul discursului său de început faptul că USR este singurul partid care crede în modernizare, în schimbarea lucrurilor și în actul de administrație publică ca unul în serviciul public. „Acest proiect îl ducem înainte împreună”, a subliniat Cătălin Drulă.

Întrebat când va face USR următoarea campanie prin care să transmită societății propunerea partidului privind Zero taxe pe salariul minim, Cătălin Drulă a răspuns:
„Chestiunile care țin de politici publice în USR sunt parte din campania noastră permanentă și tema economiei este una pe care am abordat-o special în aceste cinci luni de interimat pentru că eu cred că este cea mai gravă în societatea românească de astăzi. La felul în care guvernează acest guvern, ne duce către o criză economică de proporții, undeva la un orizont de un an-doi în viitor, mai mare decât cea din 2008.
Aici, noi, ca opoziție, avem o responsabilitate particulară să atacăm ceea ce ei fac greșit, adică politica fiscală, de cheltuieli nesăbuite, cheltuieli care cresc încontinuu. Am coordonat o instituție publică a statului român și am redus cheltuielile acelei instituții și știu ce înseamnă să strângi cureaua, să îți pese de banul public. Am tăiat cheltuieli, asta ar trebui să facă și guvernul actual. Nefăcând asta, ci din contră, ca să poată finanța aceste cheltuieli se împrumută într-un mod absolut barbar, cu 1.000 de euro pe secundă, ne ducem cu deficitul la 7%, toți indicatorii economiei sunt răi și, da, în astfel de timpuri, dacă reușești să reduci cheltuielile, a reduce taxarea pe muncă în România este o măsură corectă, în acest moment, și care a fost și în programul nostru de guvernare”.

Cătălin Teniță, antreprenor și deputat USR, a subliniat în cadrul prezentării sale că este important să construim organizații care funcționează după niște reguli, care funcționează previzibil și într-o formulă de cultură organizațională. Prin urmare, propune reconstruirea culturii compasiunii și a prieteniei în cadrul partidului și candidează pentru un nou USR bazat pe ideea de echipă și de soluții.

Întrebat cum vede USR guvernând într-o perioadă de criză economică și dacă este pregătit, Cătălin Teniță a răspuns: „În primul rând, un partid este responsabil să guverneze. Nu se poate pune problema dacă este pregătit sau nu. În al doilea rând, USR este și trebuie să fie un partid matur, un partid de oameni cu expertiză și are această expertiză nu numai la nivelul funcțiilor politice, dar ar trebui să ne uităm și la nivelul celor care au intrat în partid și care doresc să contribuie. Putem să guvernăm mai bine decât cei care guvernează acum. Da, o să mergem la guvernare dacă va fi necesar să o facem, vom guverna cât se poate de bine și vom încerca să impunem acele reforme legate de justiție și stat de drept, și de integritate care țin de ADN-ul nostru”.

Octavian Berceanu, activist de mediu și fost comisar general al Gărzii Naționale de Mediu, a vorbit despre importanța schimbării mentalităților și a atenuării conflictelor din interiorul organizației politice. „Este vital să vezi lideri care pot să schimbe comunități sau aprecierea față de organizație și asta am de gând să fac cu moderație. Am reușit să o fac într-o instituție de stat cum e Garda de Mediu Am reușit să îi motivez pe oameni cu meritocrație, nu am fost un șef, ci un coleg”, a precizat Octavian Berceanu.

Mai departe, el a vorbit despre cum vede ideologia USR: „Politica USR este o politică liberală, însă provocările pe care le vom avea în anii viitori își vor pune amprenta încă o dată pe politicile la nivel mondial și trebuie să fim pe acest flow de politici care să servească interesul cetățenilor în momente de criză. Suntem în momente de criză și vom fi probabil și în anii viitori în momente similare, drept pentru care politica noastră și ideologia noastră nu poate fi foarte ușor bătută în cuie, să spunem că suntem liberali precum liberalii de acum 100 de ani. Trebuie să inventăm o altfel de politică pe care o adoptă și celelalte țări dezvoltate europene. Din păcate, această politică flexibilă în folosul cetățeanului este foarte greu vizibilă la partidele clasice din România”.

Miroslav Tașcu Stavre, profesor, ONG-ist și membru al filialei USR Reşiţa, Caraş Severin, crede că este nevoie de un restart și de reclădit speranța și încrederea în USR. Întrebat dacă poate preciza două situații-limită în care a luat decizii și și-a asumat lucruri cu impact semnificativ pentru societatea românească, Miroslav Tașcu Stavre a răspuns:

„Îmi aduc aminte cu multă plăcere de momentul în care am inițiat, împreună cu un grup restrâns de prieteni, campania Salvați Vama Veche și primul strigăt al societății civile, e vorba despre Stufstock, care a fost practic o reacție a celor nemulțumiți de modul în care autoritățile de la acea vreme au decis să elibereze plaja din Vama Veche de corturi. Ne-am aliniat împreună cu Mircea Toma, cu un grup mai consistent de vamaioți, și am pus-o de un concert. Surpriza cea mare a fost că am organizat acest concert – protest la 25 de ani de la Woodstock și că 25.000 de oameni au venit în Vama Veche și să dea semnalul unei schimbări.


Cred că România s-a schimbat, oamenii care au făcut revoluția, tineri la vremea aia, au reușit să transmită o serie întreagă de valori tinerei generații, care nu mai acceptă orice. Mișcarea Salvați Vama Veche s-a extins cu repeziciune, a urmat Salvați Dunărea și Delta, Roșia Montană și, ceva mai târziu, Uniunea Salvați Bucureștiul. Sunt fericit și mândru că am fost încă de la început la această construcție. Mi-am dat seama mai târziu că nu e suficient să fii ONG-ist și că dacă vrei să schimbi cu adevărat ceva, trebuie să faci pasul spre politică, asta a fost motivația mea”.

George Ungureanu, inginer în domeniul Petrol și Gaze și preşedinte al filialei USR Murighiol, Tulcea, a vorbit despre cum a reușit să inspire tinerii și să readucă încrederea oamenilor prin prisma activității de până acum în cadrul comunei. „Candidatura mea este un moment în care vom vedea cât de mult putem să îmbunătățim Tulcea și calitatea vieții în România”, a spus George Ungureanu.

Întrebat de ce după trei ani de proteste zilnice, oamenii nu mai ies în stradă să penalizeze abuzurile puterii politice actuale și dacă consideră că acest lucru este o problemă a societății românești și va face ceva în acest sens, George Ungureanu a răspuns: „Este greșit spus că oamenii nu ies în continuare să protesteze pentru a-și proteja drepturile și pentru a forța eliminarea acestor abuzuri și a păzi democrația. Chiar ieri au ieșit în stradă 30 de persoane pentru a încerca să elimine această lege prin care ni se încalcă drepturile la viață privată, o lege care este nedreaptă și nu cred că lumea a încetat să mai iasă în stradă să își păzească drepturile.
E adevărat că nu s-a mai ieșit la proteste masive cum au fost cele generate de OUG 13, dar e nedrept să spunem că lumea nu a continuat să iasă în stradă. În ceea ce privește modul în care se poate îmbunătăți prezența populației la manifestații publice, este greu de spus sau de făcut o rețetă prin care lumea să fie mai activă. Cred că este în responsabilitatea fiecăruia să iasă în stradă, să își ceară drepturile și să fie solidar cu seamănul său”.

Alexandru Sorin Kiss, șofer de TIR și membru al filialei USR Bălceşti, Vâlcea, diasporean din ’98, a declarat că își dorește o colaborare mai bună la nivel conducerii partidului cu românii din diaspora. „Dacă vrem ca partid să creștem trebuie să lucrăm pe segmentul ăsta de crearea de locuri de muncă. Avem idei și proiecte, dar avem nevoie de un președinte care să colaboreze cu noi”, a subliniat Alexandru Sorin Kiss.

Întrebat în ce constă puterea USR și ce îl face capabil să guverneze, Alexandru Sorin Kiss a pledat pentru distribuirea bunăstării în mod egal pentru toți românii: „Singura putere pe care o poate genera un partid este redată de modul în care membrii reușesc să colaboreze între ei și mai ales să ajungă la un numitor comun și să dezbată proiectele. Proiectele trebuie să fie dezbătute și să corespundă nevoilor populației. Să dăm forță prin forța oamenilor, nicidecum prin găști sau grupuri. Aici stau cheia succesului și puterea USR. Avem nevoie să colaborăm între noi, nu să ne dușmănim”.

Întreaga dezbatere poate fi urmărită aici: https://www.facebook.com/partidulusrplus/videos/779150069753486

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr va juca miercuri cu FK Csikszereda