19.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Cea mai mare valoare depistată, în weekend! 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat

Știri din Județ

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

La data de 8 iulie, în jurul orei 18:00, pe DN 7H, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus spre Șura Mică de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în orașul Ocna Sibiului. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, în jurul orei 20:00, pe raza localității Șeica Mare, polițiștii au depistt un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Slimnic, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. De asemenea, s-a constatat că autoturismul este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe mașină este unul fals.

O zi mai târziu, în jurul orei 09:00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au depistat un alt șofer a cărui testare alcoolscopică a indicat că ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan, valoarea afișată de aparatul etilotest fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Este vorba despre un sibian în vârstă de 40 de ani.

La data de 10 iulie, în jurul orei 02:30, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Aurel Vlaicu de către un localnic în vârstă de 32 de ani. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat un rezultat de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 10 iulie, în jurul orei 04:00, în timp ce conducea un autoturism în zona Balastierei Cristian, un conducător auto în vârstă de 43 de ani, din Gura Râului, a pierdut controlul direcției de deplasare oprindu-se în șanțul care mărginește partea carosabilă. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, în jurul orei 07:30, pe strada Șelimbărului din orașul Cisnădie, un localnic în vârstă de 48 de ani a fost depistat conducând un autoturism și având o concentrație de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot la data de 10 iulie, în jurul orei 21:00 pe DJ 106, în zona comunei Roșia, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 66 de ani, domiciliat în localitatea Marpod. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri