spot_img
9.1 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Platformă nouă pentru interacțiunea electronică dintre Primăria Sibiu și cetățeni

Știri din Județ

Publicitate

Platforma de e-administrație a Primăriei Sibiu s-a lansat astăzi într-un nou format și cu noi funcționalități. Primăria Sibiu a fost prima instituție publică locală care a pus la dispoziția cetățenilor o astfel de platformă în 2011, iar acum lansează o platformă nouă, actualizată cu practici și instrumente curente în acest domeniu.

Primele trei luni vor fi o perioadă de tranziție spre noua platformă, Primăria așteptând în această perioadă opiniile și sugestiile sibienilor pentru îmbunătățire, urmând să se efectueze diverse optimizări. 

“Această platformă centralizează toate demersurile electronice pe care cetățenii la au la dispoziție în relația cu Primăria Sibiu. O bună parte dintre funcționalități existau deja însă nu erau centralizate într-o singură platformă. Concret, dacă sibienii își creează un cont pe această platformă, vor putea comunica online cu Primăria pentru marea majoritate adocumentelor, aproape 100 de tipuri, și vor putea efectua plăți în siguranță. Eliminăm astfel tot mai mult drumurile la ghișeu și simplificăm comunicarea cu Primăria, pentru confortul sibienilor.”(Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Platforma nouă poate fi accesată pe e-administratie.sibiu.ro sau de pe sibiu.ro, secțiunea 

E-administrație

Ce aduce nou platforma de e-administrație a Primăriei Sibiu: 

1. Aspectul platformei este clar, simplu și bine organizat. Astfel,trebuie doar să selectați din listă serviciul dorit, apoi tipul de document 

2. Pe platformă se pot realiza mai multe tipuri de plăți, aproximativ 100 la număr. Pe platforma nouă se pot plăti atât taxele și impozitele locale, cât și amenzile de circulație, amenzile aplicate de Poliția Locală, taxele de emitere a diverselor documente, taxa de regularizare, taxa judiciară de timbru, etc. 

3. Depunerea documentelor online. Fie că doriți să depuneți o sesizare, o solicitare pentru emiterea unui certificat sau trebuie să depuneți documente solicitate prin lege, puteți utiliza platforma pentru a le transmite Primăriei sau serviciilor publice subordonate. Practic, toate tipurile de documente pentru care legislația permite depunerea în format electronic au fost incluse pe noua platformă.

4. Emiterea documentelor în format electronic: certificatul fiscal, certificatul de urbanism și prelungirea acestuia, certificatul de nomenclatură stradală sunt doar câteva exemple de documente care se vor emite și online de acum. Excepție fac documentele care, prin legislație, trebuie ridicate de cetățeni în format tipărit, original, cu semnături și/sau ștampile.

Pentru a putea utiliza toate serviciile oferite de noua platformă, este esențial să creați un cont. Precizăm că cei care au cont pe platforma veche, pot folosi aceleași date de conectare pentru a accesa noua platformă. Crearea unui cont durează câteva minute, procesul fiind foarte simplu, fiind explicat, pas cu pas. 

• Dacă alegeți să creați un cont validat cu ajutorul aplicației CertMe, un instrument de verificare a identității persoanei care solicită un cont pentru ca datele cu caracter personal să fie protejate, atunci veți putea beneficia de toate facilitățile oferite de această nouă platformă. Validarea contului de la distanță cu aplicația CertMe este o premieră națională pentru o administrație publică locală.  

• În cazul în care creați un cont simplu, fără validare, veți putea accesa toate funcționalitățile cu excepția celor legate de taxele și impozitele locale.

• Dacă nu doriți să creați un astfel de cont, veți avea acces limitat la funcțiunile platformei, doar la partea informativă a acesteia și la anumite secțiuni care nu solicită probarea identității. Prin urmare, spre exemplu, nu veți putea consulta informațiile despre proprietăți și sumele datorate ca impozite și taxe locale și nici nu veți putea solicita un certificat fiscal. 

!!! Recomandăm sibienilor crearea unui cont validat pentru a se putea bucura de toate instrumentele electronice pe care le punem la dispoziție.  

IMPORTANT: În următoarele 30 de zile vechea platformă va rămâne activă doar pentru gestionarea documentelor deja depuse, a căror soluționare este în curs. Nu veți putea depune pe platforma veche solicitări noi – acest lucru va fi posibil doar pe platforma nouă. În 8septembrie vechea platformă de e-administrație se va închide și se va trece complet pe cea nouă.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor