4.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Sărbătoarea Tuberozelor de la Hoghilag

Știri din Județ

Mii de turiști din întreaga țară și din străinătatea au participat, sâmbătă, la Sărbătoarea Tuberozelor de la Hoghilag, din județul Sibiu. Organizatorii estimează că prima zi a evenimentului a atras între 8.000 și 10.000 de participanți. Programul a cuprins un târg de produse și bunătăți oferite de producătorii locali, concerte, lansări de carte și ateliere cu teme diverse, la care au fost invitați să participe turiștii. Puncte importante în program au fost, ca în fiecare an, tururile ghidate în grădinile de tuberoze ale localnicilor. 

Sărbătoarea Tuberozelor de la Hoghilag continuă, duminică, în curtea Bisericii Evanghelice și în program sunt incluse concerte, teatru pentru copii, ateliere și lansări de carte. 

Un moment important va fi, la ora 15:00, conferința părintelui Constantin Necula cu tema „Schimbarea la Față a Domnului/Sărbătoarea Luminii”. Din cadrul sărbătorii nu va lipsi muzica de fanfară, astfel încât la ora 18:00 este programat un recital susținut de Fanfara Săsească „Neppendorfer Blaskapelle”. 

„Hoghilagul este în aceste zile în sărbătoare și își așteaptă prietenii pe „Tărâmul tuberozelor”. Este o nouă ediție a Sărbătorii Tuberozelor, cu un program divers, în care suntem siguri că fiecare își găsește ceva pe gustul său. În centrul atenției rămâne tuberoza, brandul localității noastre și simbolul hărnicie oamenilor din Hoghilag. Se crește greu, cu multă muncă, grijă și sudoare. Dar totul merită și veți constata cu toții în cadrul vizitelor în grădinile cu tuberoze, în care vă veți încărca plămânii cu parfumul divin al acestei flori. În curând, sperăm că tuberoza de Hoghilag să fie și prima floare românească recunoscută și protejată la nivelul Uniunii Europene. Am depus dosarul și suntem în perioada de evaluare a candidaturii. Vă așteptăm pe toți să descoperiți Hoghilagul. Fie că veniți la Sărbătoarea Tuberozelor, în aceste zile, sau oricând în timpul anului, noi, cei de pe Tărâmul Tuberozelor, vă asigurăm că vom fi gazde bune și primitoare!”, a spus Nicolae Lazăr, primarul Comunei Hoghilag.  

Comuna Hoghilag din județul Sibiu este o comunitate cu rădăcini săsești, recunoscută pentru celebrele „tuberoze de Hoghilag”. Tradiția cultivării acestor flori a fost preluată de la vechii sași din comunitate și este transmisă din generație în generație de câteva zeci de familii din Hoghilag. 

Tuberoza de Hoghilag va fi, în curând, prima floare din România protejată la nivel european. Echipa Primăriei Hoghilag a pregătit, sub îndrumarea expertului agricol Ionuţ Diaconeasa, dosarul prin care se solicită Comisiei Europene acordarea Indicației Geografice Protejate „tuberozei de Hoghilag”. Aceasta ar urma să fie prima floare din România și a treia din Uniunea Europeană, care va primi certificarea prin care va fi protejată la nivel european. În prezent, la Comisia Europeană în registrul indicațiilor geografice mai sunt doar două flori înregistrate: Azaleea de Gent din Belgia şi Trandafirul de Szoregy din Ungaria.

Inițiativa are ca scop protejarea și susținerea producătorilor de tuberoze din Hoghilag, localitatea din România care încă mai păstrează tradiția preluată de la sași a cultivării acestor flori. Producătorii locali pot fi descoperiți și în Piața Virtuală a Producătorilor de Tuberoze – Hoghilag: https://www.aprozarulvirtual.ro/aprozar/tuberoze

Sărbătoarea Tuberozelor de la Hoghilag este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu în cadrul Agendei Culturale și Dezvoltarea Comunității 2022. 

PROGRAM

Loc de desfășurare: Tărâmul Tuberozelor

DUMINICĂ 7 August

__________________________________________________________________________________________

12:00-20:00    Turul culturilor de tuberoze;

12:00-22:00    Târg de produse și bunătăți locale – Hoghilag, Valchid și Prod;

12:00-22:00    Expoziție cu vânzare produse locale ”Asociația Centrul de Excelență pentru Promovarea; 

12:00-19:30    Morar Ana-Maria-”Atelier de compostare/Atelier de presare Herbarium Mobilis Miresme Biblice;

14:00-18:00    Dinu Georgiana- ”Atelier împletit din tuburi de hârtie reciclată realizând obiecte decorative”;

16:00-17:00    Teatru pentru copii ”O capră… doi iezi… ș”un lup” adaptare șcenică după Ion Creangă, coregrafia Nora Ioanovici, un spectacol de Nelu Roman, prezentat de teatrul TACT Sighișoara și Asociația Reactor 10/90;

__________________________________________________________________________________________

Loc de desfășurare: Biserica Evanghelică din Hoghilag

DUMINICĂ 7 August

13.00-15.00    Lansare de carte ”Întoarcerea din urmă-Nicolae Suciu 70”, editura Vatra Veche 2021. Prezintă Nicolae Băciuț, directorul Direcției de Cultură Mureș și editorul cărții.

15.00:16.00    Cuvânt de învățătură cu Părintele Constantin Necula cu tema ”Schimbarea la Față a Domnului/Sărbătoarea Luminii;

16.30:17:00    Grupul vocal ”Almășanul”;        

17.00-18.00    ”Elevii clasei pian a Școlii Populare de Arte și Meserii” Ilie Michelin Sibiu, prof. Gheorghe Popescu, director Pinca Alina

18.00-19.00    Muzică de fanfară – Fanfara Săsească ”Neppendorfer Blaskapelle”;   

INFO POINT : Biserica Evanghelică din Hoghilag   

Sărbătoarea Tuberozelor din Hoghilag / 0756 643 578 / 0737 026 304/ primariahoghilag@yahoo.com

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri