27.4 C
Sibiu
vineri, 05 septembrie, 2025
spot_img
spot_img

Băiat de 15 ani , din Axente Sever, mort după ce a căzut din copac

Știri din Județ

Publicitate

Un băiat în vârstă de 15 ani din Axente Sever a murit după ce a căzut dintr-un copac. Aceasta era alături de alți doi adulți, la tăiat ilegal de lemn.


La data de 10.10.2022, în jurul orei 15:48, polițiștii sibieni au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un minor, un băiat în vârsta se 15 ani, din Axente Sever, a suferit un accident grav prin cădere de la înălțime, în timp ce se afla într-o pădure din extravilanul localității. Minorul, alături de alți doi localnici, în vârstă de 25 și 30 de ani, s-ar fi deplasat într-o pădure din extravilanul localității de domiciliu, unde ar fi căzut dintr-un copac.

Întrucât în imediata apropiere polițiștii au identificat un alt arbore, secționat în mai multe bucăți, s-a creat suspiciunea rezonabilă că accidentul suferit de minor s-ar fi produs altfel decât a fost descris, respectiv prin căderea unui arbore secționat peste minor.

„Două echipaje SMURD dintre care unul cu medic au intervenit ieri după-amiază în localitatea Axente Sever pentru a acorda îngrijiri medicale unui minor care era inconștient în stare comatoasă într-un loc public din localitate. Echipajul a preluat pacientul și l-a stabilizat, însă la scurt timp după ce acesta a fost preluat a intrat în stop cardio-respirator. Din nefericire, în ciuda eforturilor salvatorilor, pacientul în vârstă de 15 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare și medicul a declarat decesul acestuia.” transmite Sg. maj. Andreea Ștefan / ISU SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Restricții de circulație pe strada Europa Unită

Începe Superliga Sibiului la fotbal

Fotbalul sibian își ia adio de la Ioan Pățan

Lucrări de întreținere pe DJ 105 G