0.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Furt de material lemnos la Mediaș și Porumbacu de Sus

Știri din Județ

Două cazuri de furt lemnos au fost sesizate la Mediaș și Porumbacu de Sus. În ambele cazuri, au fost emise dosare penale pentru tăiere ilegală și furt.


La data de 25.10.2022, în jurul orei 13:00, un reprezentat al Ocolului Silvic Mediaș a sesizat telefonic Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că un bărbat ar fi sustras material lemnos din specia cireș, din pădurea  situată în zona străzii Graia de Sus din municipiu. La fața locului, polițiștii l-au identificat pe bărbatul bănuit că ar fi sustras materialul lemnos (39 de ani, localnic), iar în prezența pădurarului a fost cubat materialul lemnos, rezultând 0,74 mc. 

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia pădurarului, iar medieșeanul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori, în conformitate cu Legea nr. 46/2008.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au prins ieri în flagrant, în jurul orei 12:30, doi bărbați care au tăiat în mod ilegal cantitatea de 1 mc de material lemnos din specia carpen din fondul forestier național, administrat de Ocolul Silvic Avrig, situat pe raza satului Porumbacu de Sus. Totodată, polițiștii au ridicat în vederea confiscării două drujbe folosite de aceștia la comiterea faptelor. Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia Ocolul Silvic Avrig, iar cei doi bărbați, localnici, în vârstă de 36 și 51 de ani, sunt cercetați penal aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, în conformitate cu Legea nr. 46/2008.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș