11.2 C
Sibiu
luni, 07 octombrie, 2024

Colindele au răsunat în Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Știri din Județ

Stareții și starețele mănăstirilor și schiturilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu alți viețuitori ai așezămintelor monahale din județele Sibiu și Brașov au colindat marți, 13 decembrie 2022, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, potrivit mitropolia-ardealului.ro.


Monahii și monahiile au fost întâmpinați de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de care s-a aflat vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă și exarhul mănăstirilor din eparhie, arhimandritul Calinic Teslevici. Colindele străbune au răsunat în Catedrala mitropolitană din glasurile monahilor și monahiilor, vestind Naşterea Domnului Iisus Hristos, aşa cum odinioară au binevestit îngerii şi păstorii, la Bethleem. Prin colinde, colindătorii de astăzi se alătură corului de îngeri care cântă în cer, unindu-și vocile cu toţi strămoşii care, de mai bine de 2000 de ani, au adus vestea minunată.

Publicitate

La final, ierarhul le-a mulțumit monahilor și monahiilor pentru colind și i-a îndemnat să se roage necontenit, pentru ca în mănăstirile de unde au venit să se simtă bucuria praznicului.

„În perioada aceasta frumoasă a colindelor și cred că este cel mai potrivit lucru ca cei ai casei să fie primii și dacă îi considerăm pe toți preoții noștri ca ucenici, ca fii duhovnicești, pe frățiile voastre vă aveam mai mult, sunteți chiar în casa noastră, pentru că și reședințele Eparhiale și Catedralele Eparhiale aparțin mănăstirilor și sunt gestionate sau sunt conduse de monahi și monahii, dintre care cel mai mic sunt și eu. (…) Ultima săptămână a postului este mai aspră. Postul a fost foarte lejer până acum, pentru cei neputincioși, dar de acum încolo, să încercăm să facem un efort în plus. Încercați ca în mănăstirile unde sunteți și responsabili de acele centre speciale, centre duhovnicești, să se simtă bucuria praznicului. Vor veni credincioși și știți că n-aveți credincioși obișnuiți. Cei care vin la mănăstire, au ceva în plus. Ei au o vocație specială și cer ca să-și împlinească dorințele lor speciale cu atenție.” a spus ierarhul.

La final IPS Mitropolit Laurențiu le-a oferit colindătorilor calendare pentru anul ce v-a veni îndemnând pe monahi și monahii să noteze în calendar în fiecare zi trei fapte bune.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: 5 ani de SIBIU INDEPENDENT

Medalii pentru karateka la mondiale

Adolescenți sibieni în dialog cu actorii la teatru

Accident mortal pe Valea Oltului, lângă Racovița

Fetele de la FC Hermannstadt au cedat la Bistrița

Fetelele de la AcroDance Sibiu sunt campioane europene