spot_img
15.2 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Meciul FDGR – PNL continuă la Sibiu: repriza pe deșeuri

Știri din Județ

Publicitate

În ședința Consiliului Județean Sibiu de astăzi pe ordinea suplimentară au fost introduse două proiecte referitoare la Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Sibiu. Ieri, Consiliul Local Sibiu a dezbătut îndelung aceste proiecte și s-a concluzionat că mai bine sunt retrase de pe ordinea de zi pentru ca reprezentanții tehnici ai Consiliului Județean și Primăriei să se pună de acord.

La ședința Consiliului Județean de astăzi, Paul Jurgen Porr, liderul de grup FDGR a anunțat că formațiunea sa se va abține de la vot. El a motivat decizia prin faptul că în ședința de consiliu local de ieri s-a decis să se mai negocieze proiectul tehnic între Primărie și Consiliul Județean. Imediat, liderii de grup ai PSD, Laura Barac și ai USR, Ruxandra Cibu Deaconu au anunțat și ei că se abțin. Cibu a cerut chiar retragerea de pe ordinea de zi a proiectelor pentru a se lămuri lucrurile din punct de vedere tehnic cu Primăria Sibiu.

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu a refuzat să retragă proiectul și a făcut o pledoarie despre necesitatea aprobării lui astăzi. Ea a precizat că amânarea cerută de Primăria Sibiu nu înseamnă un vot contra. Dar o amânare la Consiliul Județean ar da un semnal prost celorlalte primării partenere în proiect care trebuie să îl voteze. „Dacă la Primăria Sibiu lucrurile nu au fost înțelese, asta nu înseamnă că nu putem vota astăzi.
Dacă doamna primar crede în tehnicul de la primărie, eu cred în tehnicul de la CJ și în consultantul angajat pe proiect”.

Mai mult, Cîmpean a precizat că după județul Giurgiu, Sibiul este cel mai avansat județ cu un asemenea proiect, ce va fi finanțat prin fonduri POIM.

Au fost de acord anterior, dar la vot vor să se mai gândească

„Anexele din proiect au fost agreate anterior toate cu reprezentanții primăriilor, inclusiv Sibiu. Au fost verificate de numeroase instituții, inclusiv de Agenția de mediu. Vă cer să fiți responsabili și să nu creem temeri altorUAT-uri care urmează să voteze acest proiect.” a precizat Daniela Cîmpean.

Mărul discordiei între Primăria Sibiu și CJ se referă la faptul că în acest proiect pe raza municipiului Sibiu este cuprins un Centru de Colectare cu Aport Voluntar (CAV) în Gușterița. Cîmpean a precizat că terenul a fost oferit pentru acesta de Primăria Sibiu acum mai bine de un an. Totuși, anul acesta Guvernul a dat posibilitatea primăriilor să depună proiecte pe fonduri PNRR și pentru centre CAV. Primăria Sibiu a depus în noiembrie un astfel de proiect pentru două asemenea centre în oraș, unul în Gușterița.

De aici a pornit problema. Consiliul Județean Sibiu a cerut Primăriei să mute centrul CAV din Gușterița în altă locație. „Noi nu am cerut să renunțe la cele două centre CAV! Doar să mute unul” a precizat Daniela Cîmpean.

În 28 decembrie Astrid Fodor, primarul Sibiului și Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean vor avea o întâlnire pentru a lămuri problema tehnică. „Am mulțumit doamnei primar ieri pentru că a retras proiectul de pe ordinea de zi și ne-a dat oportunitatea să explicăm încă odată tehnicului din Primărie… după alte zeci de explicații.”

Riscuri de a pierde un mega proiect pentru deșeuri

Întrebată de consiliera PSD, Laura Barac, ce se întâmplă dacă Primăria Sibiu nu semnează proiectul județean, Daniela Cîmpean a spus că nu vor mai putea depune proiectul. Acesta nu include doar CAV-uri în județ, ci și Stație de Tratare Mecano-biologică a deșeurilor, groapa de gunoi ecologică și multe alte componente. Valoarea proiectului depășește 22 de milioane de euro. „Primăriile care au posibilitatea financiară, cum este Sibiu, pot face CAV în plus prin PNRR. Nu se suprapun, sunt complementare.” a precizat Cîmpean.

La acest proiect o echipă din Consiliului Județean alături de un consultant contractat lucrează de aproape doi ani. „Din respect pentru colegii mei care au lucrat pe proiect și care au bătut drumul Bucureștiului și care au fost chiar și umiliți de funcționari naționali. Pentru acest motiv nu vreau să retrag proiectul de pe ordinea de zi. Nu îmi pot bate joc de munca lor” a concluzionat Cîmpean care a cerut să se voteze.

Proiectul a fost aprobat cu 20 de voturi pentru și 9 abțineri. La vot s-a văzut că de la FDGR doar Paul Jurgen Porr s-a abținut, restul consilierilor FDGR prezenți fiind se pare convinși de discursul Danielei Cîmpean despre importanța proiectului. Consilierii USR și PSD s-au abținut.

Votul final pe proiectul privind deșeurile
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului

Floriile, sărbătoarea Regelui care vine…